VIDEO | A fost arestat “gurul” care a format cea mai izolată comunitate din România. Este reținut pentru viol, șantaj și alte câteva capete de acuzare

Publicat: 27/05/2022, 16:36

Polițiștii din Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale şi al  I.J.J. Hunedoara, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad au efectuat, în ultimele două zile, mai multe percheziții pe raza municipiului Brad şi a unor localităţi învecinate, ocazie cu care au ridicat mai multe probe și au reținut un bărbat de 59 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj, viol, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Bărbatul ridicat este Ardelean Farcaş (59 de ani), autointitulat guru al unei comunităţi izolate din zona Bradului, supranumit Adi de la Brad, guru al sectei „Copiii Soarelui”.

„În urma activităților investigative efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că  autoproclamatul lider spiritual al comunităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a pus bazele unei comunități în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc «emancipării spirituale» (în relaţie cu persoanele de sex feminin, bărbatul este bănuit că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărțuire sexuală și de viol). Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învățământul general obligatoriu a minorilor care trăiesc în cadrul comunității, aceștia nefiind înscriși la nici una dintre unitățile de învățământ ale statului român”, transmite Biroul de presă din cadrul IPJ Hunedoara.

Întrețineau relații sexuale doar când le spunea guru și se tratau doar cu leacurile făcute de el

Presa locală și națională a atras mereu atenția asupra comunității condusă de Adi de la Brad, în ultimii 15 ani. Autoproclamatul guru din Dumbrava de Sus spunea despre secta sa că se numește ”Copii Soarelui” și practică ”Vipassna”, o disciplină indiană veche de mii de ani.

Adi de la Brad nu e decât un fost miner, care a reușit să convingă zeci de persoane că are capacități extrasenzoriale. În acești ani, comunitatea de la Dumbrava de Sus a fost vizitată de sute de persoane, unele hotărând chiar să rămână alături de fostul miner.

În comunitatea condusă de Adi de la Brad trăiau 23 de minori, dar și mai multe femei însărcinate

Membrii sectei își trăiau viața după indicațiile lui Ardelean Farcaș, care le spunea când au voie să facă sex sau să mănânce și le oferea leacuri create de el, pentru orice suferință aveau.

În comunitatea condusă de Adi de la Brad trăiau 23 de minori, dar și mai multe femei însărcinate. Minorii se află, în prezent, în evaluare și sub supravegherea reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Hunedoara, iar femeile însărcinate au fost evaluate din punct de vedere medicale de personalul de pe ambulantele, care i-au însoțit pe polițiști la cele 14 percheziții domiciliare.

Judecătoria Brad a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile a bărbatului, care a fost depus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Hunedoara – Deva. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Daniel Groza
Daniel Groza și-a început cariera de jurnalist în anul 1997, în presa locală, ca reporter la ziarul Redeșteptarea din Lugoj (6 ani), ziar la care mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Ce făcea, de fapt, Vali Vijelie în timp ce soția lui anunța că divorțează după...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
A pierdut la Marriott banii de la cămătari și... De ce a cedat Mititelu Jr.?!...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Cele mai bune ouă din magazine. Ce trebuie să știți despre ouăle BIO
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Ioana Dichiseanu, cu lacrimi in ochi, despre ultimele clipe ale tatălui ei: "Mi-a luat mana...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de...