VIDEO | Angajații Penitenciarului Jilava, protest de atenționare. Sindicalist: „Guvernanții trebuie să înțeleagă că legea se respectă”

Publicat: 31/05/2023, 17:08

Zeci de angajați din Penitenciarul Jilava, alături de colegii lor din toate cele peste 40 de unități de detenție, au protestat miercuri, timp de patru ore. În acest timp, ei au refuzat să muncească și au stat în fața porților de intrare în penitenciare, cerând aplicarea Legii salarizării unitare și protestând față de intenția guvernanților de a crește vârsta de pensionare, în cazul lor la 65 de ani.

Florin Stoica, liderul Sindicatului din Penitenciarul București-Jilava, spune că protestele nu se vor opri aici. Acesta a precizat că, după data de 1 iunie, angajații din penitenciare vor bloca sistemul pentru mai mult timp.

„Greva noastră constă în refuzul efectuării de muncă suplimentară. Astăzi, în sistemul penitenciar, peste 6.000 de polițiști de penitenciare au semnat această acțiune de protest, ținând cont de mulți factori care ne-au adus în această situație. Deci, asta înseamnă că 6.000 de polițiști de penitenciare, miercuri dimineață, au refuzat să intre în serviciu și s-au aflat în fața celor 45 de penitenciare”, a spus Florin Stoica.

Liderul sindical  precizat că angajații din penitenciare vor aplicarea Legii 153/2017 a salarizării unitare a bugetarilor, care doar pentru sistemul de ordine publică a rămas înghețată.

”O lege care a fost aprobată în unanimitate în 2017 de către Parlamentul României. Norma de hrană și tot ce înseamnă sporuri sunt înghețate la anul 2009, deci nu greșesc când spun acum 14 ani. Norma de echipare, la fel, e la nivelul anului 2009. Salariul de grad ni s-a mărit anul acesta, care la fel era înghețat din 2009, dar s-a acordat doar jumătate din el”, a precizat Florin Stoica.

Angajații din penitenciare sunt nemulțumiți și de modificările care ar urma să se facă legii pensiilor militare.

”Prin aceste modificări, polițiștii și tot ce înseamnă structură militară vor ieși la pensie la 65 de ani. Cei care au făcut această propunere cred că n-au gândit deloc logic că, în sistemul militar, un om nu la 65, ci la 60 de ani nu mai poate să execute serviciul așa cum ne cere legea, iar noi chiar respectăm legea. Cei care nu respectă legea sunt guvernanții noștri. Ei votează aceste legi, ei nu le aplică sau le aplică după bunul plac. Iar acest lucru nu-l vom mai accepta. De aceea am început aceste proteste”, a mai spus Florin Stoica.

Protestele angajaților din penitenciare se vor opri de joi, când începe minivacanța cinci zile, până după Rusalii, dar aceștia amenință că vor relua acțiunile de protest, de săptămâna viitoare.

”După 4-5 iunie, după această perioadă de minivacanță, protestele noastre vor continua și, cu siguranță, dacă acum am blocat sistemul doar pentru patru ore, după 1 iunie îl vom bloca pentru mai mult. Poate așa, guvernanții noștri vor înțelege că toți trebuie să respectăm legea. Ne-am angajat să facem un lucru, ambele părți trebuie să respecte acest lucru. Din păcate, lucrul acesta pentru politicienii României este facultativ și nu vom mai accepta acest lucru”, a mai spus liderul Sindicatului din Penitenciarul Jilava.

Angajații Penitenciarului Jilava au protestat în fața porților de intrare

„Peste 7.000 de angajați nu există”

Liderul sindical spune că lipsa de personal afectează munca angajaților din penitenciare, unii ajungând să lucreze și peste 12 ore pe zi, de luni până sâmbătă.

„Suntem într-o țară europeană, vrem să fim la fel ca toate celelalte state, dar de fapt o parte din noi, respectiv politicul, nu face acest lucru, însă nouă ne cere să înțelegem că n-avem bani.

În plus de asta, sistemul penitenciar are 20.000 de funcții, dar este ocupat doar de aproape 13.000. Peste 7.000 de oameni, deci mai mult de o treime, nu există. Asta înseamnă că un om lucrează pe două, trei funcții pe o secție cu 200, 300 de deținuți.

Ar trebui să fie doi, chiar trei agenți, dar știți câți sunt? Chiar spunea un coleg de-al meu așa: aproape unu. De ce spunem aproape unu? Pentru că foarte mulți dintre ei, din ce vedeți aici, sunt foarte tineri, cu puțină experiență, pentru că bătrânii au plecat tocmai pentru că aceste legi se schimbă. Nu avem o predictibilitate pentru aceste legi. Și omul pleacă, nu mai stă. Tinerii nu-și mai doresc să intre în sistem acum, în școlile de poliție, de agenți, pe posturile pe care le pregătesc ei pentru școlarizare. Câți candidați credeți că au rămas pentru proba scrisă? Undeva în jur de 0,7 candidați pe un loc, nici măcar unu pe loc. Nu-și mai dorește nimeni să vină.

Salariile nu sunt nesimțite, cum vor să ne spună politicienii. Un agent care vine acum nou în sistem are undeva în jur de 3.500 de lei. Programul este infernal. Colegii care lucrează la program de opt ore și intră în activități cu deținuți – mai ales cei care merg la puncte de lucru, pentru că noi aducem și foarte mulți bani, milioane de euro pe an, din munca cu deținutul -, lucrează mult. Angajații vin dimineață la ora 06:00 în unitate și pleacă la 19:00, la 20:00. Și asta o fac zi de zi, de luni până sâmbătă”, a adăugat sindicalistul.

„Ne cerem drepturile, atât”

Cristi Cojocaru este agent operativ. Deși are multe ore suplimentare muncite, nu-și cere banii pe ele, pentru că este conștient că nu poate fi plătit în plus. Chiar și așa, situația gravă din sistem l-a făcut să protesteze.

”Situația este destul de gravă. Gândiți-vă că au înaintat acum, guvernanții noștri dragi, un proiect prin care cresc vârsta de pensionare. Asta ar însemna ca un agent care se angajează acum sau este angajat de curând în sistem să stea până la aproximativ 60 de ani. Vă întreb și eu pe dumneavoastră dacă un agent de 60 de ani mai are autoritate în fața unui deținut care a comis fel și fel de infracțiuni? Asta este una dintre ele.

Drepturile noastre, unele dintre ele, sunt raportate la nivelul anului 2009. Nu mai punem în balanță prețurile din ziua de astăzi și tot ce este, toată situația creată tot de guvernanți, dar nelămuririle acestea, numai firimituri – 5%, 10%, o lege pe care ei au aprobat-o și pe care ei nu o pun în vigoare. Nu cerem nimic altceva, nu cerem nimic în plus, absolut nimic, doar drepturile noastre care ni se cuvin, atâta tot.

Personalul este puțin. La nivelul întregului sistem de penitenciare sunt raportate milioane de ore suplimentare. Nu au cum nici să ni le plătească, pentru că, într-adevăr, nu sunt bani, asta știm și noi. Nici liber nu putem să ne luăm, este singura noastră măsură de protest, să refuzăm munca suplimentară. Nu avem dreptul să facem grevă generală – vă dați seama ce s-ar crea la nivel de sistem, cu instanțe de judecată – și este singura noastră măsură de protest”, a spus Cristi Cojocaru.


CITEȘTE ȘI:

Polițiștii din penitenciare REFUZĂ să intre la muncă / Galați, primul oraș care se ridică

Protest al polițiștilor de penitenciare: Peste 8.000 de angajați refuză munca suplimentară. Ce revendicări au

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA