VIDEO EXCLUSIV | Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu: „Bucureștiul arată jalnic / S-ar putea să ne coste niște vieți până la urmă”

Publicat: 26/09/2022, 20:00

Octavian Berceanu, fost comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, a vorbit, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, despre felul cum este îngrijită Capitala României și a declarat că arată jalnic. Berceanu a oferit, în acest sens, exemplul Parcului Herăstrău, despre care politicianul a precizat că este revoltat din cauza faptului că este foarte neîngrijit.

„Arată jalnic (Bucureștiul – n.r.)! Pe de altă parte, țin să menționez, am fost coleg cu Marius Pavel în CGMB, în mandatul trecut, și majoritatea din Consiliu nu am uitat, de-a lungul a patru ani, cum arată Bucureștiul. Însă, ne-am uitat și înainte, când eram simpli cetățeni, și lucrurile nu prea s-au schimbat”, a declarat Octavian Berceanu, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI:

„Pe mine mă revoltă cum arată Parcul Herăstrău”

Fostul comisar general al Gărzii Naționale de Mediu a mai precizat că este revoltat de modul cum arată în prezent „Parcul Herăstrău”.

„Și, dacă ne uităm, punctual, de exemplu, pe mine mă revoltă cum arată Parcul Herăstrău. Ai niște taluzuri de pământ, apoi niște găuri, și apoi marginea de beton care delimitează luciul apei de taluzul de pământ.

Între taluziri de pământ și partea aceea betonată sunt gropi de un metru adâncime, un metru lățime, și este groaznic să te gândești că ți-ai plimba copilul pe acolo, l-ai lăsa cumva mai nesupravegheat, sau pe bicicletă mai micuță, și ar aluneca în acele gropi pline cu apă, pentru că s-ar putea să ne coste niște vieți până la urmă”, a mai declarat Octavian Berceanu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase