VIDEO – FOTO | ”Zâmbete pentru fapte bune”, momente emoționante la Sighet, în fața refugiaților ucraineni. Adrian Fetecău: ”Am crezut că în patru decenii de când există VOUĂ le-am trăit pe toate… M-am înșelat!” (DECLARAȚII EXCLUSIVE)

Publicat: 28/05/2022, 13:40
Actualizat: 28/05/2022, 13:52

Sală arhiplină la Școala de Muzică din Sighet, acolo unde a fost organizat – și dedicat refugiaților din Ucraina – un spectacol emoționant, ”Zâmbete pentru fapte bune”, prin implicarea permanentă a celor care s-au mobilizat pentru a sprijini oamenii nevoiți să își părăsească țara după agresiunea armatei ruse.

Grupul VOUĂ – 40 de ani de activitate – a fost prezent pe scena acestui eveniment, iar Adrian Fetecău, fondatorul VOUĂ, a declarat că întreaga asistență a fost cuprinsă de o emoție care i-a determinat pe membrii grupului să se ridice la înălțimea atmosferei.

A fost un spectacol de suflet, ”mai altfel”, recunoaște Adrian Fetecău, unul în care sufletele s-au reunit pentru a spune un ”NU” hotărât războiului din Ucraina.

”Sâmbătă, 20 mai, am susținut împreună cu Grupul VOUĂ un spectacol la Baia Mare, după care am urcat spre Sighet, unde luni am susținut un altul, «mai altfel», în frumoasa sală a Liceului de muzică din oraș. Am răspuns invitației doamnei Daniela OnițăIvașcu, viceprimar, care împreună cu o altă doamnă, Meda Muntean de la ONG-ul băimărean «ASSOC» , au organizat spectacolul «Zâmbete pentru fapte bune», dedicat în primul rând refugiaților ucraineni din Sighet, copii și mamele lor, dar și tuturor voluntarilor care s-au organizat exemplar, mai ales în primele zile ale războiului, le acorde un sprijin cât mai consistent.

Sala de 300 de locuri a fost arhiplină, iar pe scenă, înaintea noastră, a urcat și un ansamblu de elevi din țara vecină. Când i-am văzut îngenunchind pe scenă, mi-am dat seama va trebui ne ridicăm la înălțimea emoției care începuse domine asistența…”, mărturisește Adrian Fetecău, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.

Grupul VOUĂ, spectacol emoționant în fața refugiaților ucraineni

”Va purta mult timp în minte amintirea celor care plângeau în jurul său…”

În timpul spectacolului a fost interpretată și o piesă din repertoriul celebrei trupe Pink Floyd, ”în care este folosită vocea solistului Andriy Khlyvnyuk, aflat de la începutul războiului în prima linie”.

Adrian Fetecău recunoaște că a fost un moment cu totul extraordinar, iar un preot – care a participat la spectacol – a spus că imaginea celor care plângeau în jurul său nu va putea fi uitată mult timp. Grupul VOUĂ a ridicat publicul în picioare cu melodia “Oyu luzi chervona kalyna”, cântată de voluntari, refugiații ucraineni cazați în Sighet, dar și de spectatori.

”Când Dan Caramihai și Ovidiu Mihăilescu au început cânte, în limba ucraineana, «Hey, Hey, Rise Up», piesa trupei «Pink Floyd», în care este folosită vocea solistului Andriy Khlyvnyuk, aflat de la începutul războiului în prima linie, toată lumea a început cânte, dar și lăcrimeze. Inclusiv cei de pe scenă, care, la cererea publicului, au bisat piesa, corul unanim fiind absolut impresionant. Am crezut în patru decenii de când exista VOUĂ le-am trăit pe toate… M-am înșelat!

La ieșire, ne-am întâlnit cu unul din preoții care au participat la manifestare și care ne-a spus va purta mult timp în minte amintirea celor care plângeau în jurul său. Așa un spectacol de acest gen e un motiv nu ne «predăm» și mergem mai departe”, a mai spus Adrian Fetecău.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31...
Viața la bloc. Se schimbă regulile pentru chiriași
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Câți bani alocă Pentagonul pentru avionul care va înlocui F-22 Raptor?