VIDEO | Klaus Iohannis anunță momentul ROTAȚIEI la nivelul Guvernului: Negocierile vor fi finalizate cât de curând

Publicat: 01/06/2023, 17:33

Preşedintele Klaus Iohanis a afirmat, joi în Republica Moldova, că „rotaţia se va face”, iar negocierile politice în acest sens vor fi finalizate cât de curând şi „se va trece la treabă”.

„Se va face. Rotaţia se va face. Nu există niciun fel de complicaţie şi problemă în interiorul coaliţiei şi vă spune aceste lucruri, fiindcă am discutat cu ei. Rotaţia se va produce, dar toţi au înţeles că nu se poate rezolva şi negocierea acestei greve care se dovedeşte a fi dificilă din multe motive şi rotaţia în acelaşi timp. Dar clasa politică a înţeles solicitările dascălilor, Guvernul a înţeles, coaliţia a înţeles, a acţionat. Deci repet, ceea ce au tot cerut – act normativ publicat în Monitorul Oficial, s-a dat. Este publicat. Se poate citi. Este lege. Iar negocierile politice pentru rotaţie vor fi finalizate cât de curând şi se va trece la treabă”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat joi dacă va fi stabilit, de săptămâna viitoare, un calendar pentru rotaţia premierilor sau ar trebui să fie amânată până la toamnă.

Deși liderii Coaliţiei de guvernare au anunțat, vineri, 26 mai, la Palatul Victoria, că, până la soluționarea grevei din educație, nu vor face rocada guvernamentală, surse politice au declarat pentru GÂNDUL că sâmbătă ar fi avut loc o întâlnire cu Klaus Iohannis, în încercarea de a debloca rotativa.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat la acel moment că, în urma discuțiilor din coaliție, s-a  convenit ca până la soluţionarea problemelor legate de greva profesorilor, să nu își depună mandatul.

„Astăzi (n.r. vineri, 26 mai) ar fi trebuit să îmi depun mandatul, în condiţii în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru. Ţinând cont de faptul că, aşa cum am găsit soluţii până acum şi nu am dat înapoi din faţa responsabilităţii, după discuţii avute în coaliţie, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din Învăţământ.

Am decis să menţinem dialogul astfel încât să găsim soluţii pentru problemele îndreptăţite ale cadrelor didactice şi să facem în aşa fel încât pe baza înţelegerii şi raţiunii, împreună cu dumnealor, să găsim soluţii. Doar că ele nu se pot rezolva printr-o singură decizie (…)

În atare condiţii, aşa cum am menţionat mai devreme am avut discuţii până aseară târziu, am discutat şi astăzi dimineaţă, şi am convenit ca până la soluţionarea acestor probleme, să nu îmi depun mandatul şi să îmi asum în continuare responsabilitatea funcţiei de premier. În felul acesta, sper să fie create condiţiile astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să putem pune în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliţiei”, a declarat vineri Nicolae Ciucă.

La rândul său, Marcel Ciolacu a apreciat că „decizia corectă să nu intrăm în discuţii politice până nu rezolvăm această grevă a profesorilor”.

Analistul politic Andrei Țăranu a declarat pentru GÂNDUL că Marcel Ciolacu ”are tot interesul să devină premier și va deveni premier”. În ceea ce privește actualul context politic, analistul susține că amânarea rocadei este în ”dezavantajul PNL”, dar că Marcel Ciolacu ”va fi foarte încântat să devină premier” după stingerea conflictului din educație. Politologul a menționat și că ”UDMR-ul este într-o relație foarte bună cu PSD”, mai ales că ”în cazul unui accident de parcurs, adică o parte din PNL ar vrea să iasă de la guvernare, UDMR-ul este mai mult decât necesar”.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control