VIDEO | O familie din Tulcea a descoperit un șarpe ascuns într-o canapea. Oamenii au sunat la 112

Publicat: 30/05/2023, 11:51

Membrii unei familii din județul Tulcea au trecut printr-o sperietură zdravănă luni după ce într-o canapea pe care o țineau pe o terasă au descoperit un șarpe.

Oamenii au sunat imediat la 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi. Oamenii legii au reușit să scoată șarpele din canapea și l-au eliberat.

Șarpe scos de jandarmi din canapeaua unei familii

Un apel la 112 primit în această după-amiază a direcționat colegii în comuna Văcăreni, unde s-a semnalat prezența unui șarpe aflat în canapeaua de pe terasa unei familii. Ajunși la adresa indicată, jandarmii au reușit în scurt timp să ridice și, ulterior, să elibereze șarpele, care era unul neveninos, în mediul natural.

În astfel de situații, recomandăm cetățenilor să nu se apropie de reptile și să anunțe imediat autoritățile abilitate!”, transmite Jandarmeria Tulcea

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este, de fapt, cerșetoarea din imagine. A fost o actriță cunoscută, dar acum trăiește...
FOTO. Imagini interzise cardiacilor cu cea mai frumoasă fotbalistă din lume! Și-a făcut propriul calendar
O fetiță de doi ani pierdută într-o pădure din SUA a fost găsită dormind alături...
Cum fac amor indiencele: fetele își pierd virginitatea la...
Şi-au dus fetiţa de 11 luni la un spital din Iaşi pentru o răceală. Când...
Câte triunghiuri reflectorizante trebuie să ai în mașină? Cine nu le are pe toate e...
VIDEO-EXCLUSIV - Ploaie de bani la concertul lui Bogdan de la Ploiești: "M-am gândit ca...
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor. Anunțul a luat prin surprindere milioane de părinți
Mihai Cazacu, milionarul de la Loto, a murit. Afaceristul avea 51 de ani
Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA / Ciolacu a reacţionat imediat
Unde a fugit Pescobar Paul Nicolau după ce Taverna Racilor a fost închisă de inspectorii...
REGULA de AUR urmată de toți BOGAȚII lumii: „Niciodată, DAR niciodată să nu te...
Ion Iliescu a murit? Anunțul care a uluit România: Am primit o informație...
Dulceață de ardei iute. Rețeta care dă dependență
Un bărbat a descoperit în noua lui casă o piatră bizară, pe care a folosit-o...
BANCUL ZILEI. Bubulina: Bărbate, ia îmbracă-te tu în pirat! Bulă: Păi de ce?
„Mi-am lăsat familia și nu regret”. Florin Busuioc surprinde pe toată lumea cu o mărturisire...