VIDEO | Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la deschiderea anului universitar: „Pe vremea când eram eu student, se făcea agricultură la toate facultățile”

Publicat: 04/10/2022, 16:30

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a rememorat anii săi de studenție, din vremea regimului comunist, cu ocazia participării la festivitatea de începere a cursurilor la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Secretarul general adjunct al NATO și președinte fondator al Aspen Institute România a împărtășit, într-o postare pe contul de Facebook, mesajul transmis studenților, luni, precizând că, deși a participat de la distanță la deschiderea anului universitar, a trăit din plin emoțiile studenților din Banat.

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să le reamintesc tinerilor, aflați la început de drum, că noi, românii, avem ceva în plus față de celelalte popoare. Avem privilegiul de a ne fi născut și de a trăi într-o țară bogată în potențial agricol și mediu natural. Acest potențial este, poate, trăsătura cea mai statornică a mândriei noastre naționale. Și tocmai pentru că suntem deținătorii și prizonierii acestui potențial, avem responsabilitatea de a-l exploata până la capăt”, a scris Mircea Geoană, pe Facebook.

„Făceam întâi agricultură și abia apoi facultate. Voi stați mult mai bine: faceți întâi facultate”

În alocuțiunea transmisă virtual, Mircea Geoană a povestit ceea ce trăiau toți elevii și studenții în anii regimului comunist la începutul toamnei.

„Îmi faceți o mare onoare invitându-mă la deschiderea anului universitar. Salut cu mare drag marea familie a Universității de Științele Vieții din Timișoara. Aveți înainte atâtea lucruri de învățat și atâta libertate să o faceți. Pe vremea când eram eu student, se făcea agricultură la toate facultățile, inclusiv la Politehnică, la Drept, pe unde am fost și eu, pentru că toamna, înainte să înceapă cursurile, indiferent de specialitate, studenții erau scoși la munci agricole. Eram duși la cules porumb, la roșii, la sfeclă. Făceam întâi agricultură și abia apoi facultate. Voi stați mult mai bine: faceți întâi facultate. Așa este normal, e un câștig imens pentru agricultură, pentru țară și pentru fiecare dintre voi”, a conchis secretarul general adjunct al NATO.

Mircea Geoană i-a sfătuit pe studenți să îmbrățișeze noutățile tehnologice, să fie inovatori. „Nu fiți sceptici cu privire la inovație, la disruperea rutinei, îmbrățișați schimbarea tehnologică și modelați-o, pentru a construi o societate mai bună, este șansa voastră de a schimba viitorul”, a spus Mircea Geoană.

Născut pe 14 iulie 1958, Mircea Geoană – care ocupă funcția de secretarul general adjunct al NATO începând cu 17 octombrie 2019 – este absolvent al Institutului Politehnic și, respectiv, Facultatea de Drept de la Universitatea din București. Mircea Geoană a absolvit în 1992 „Ecole Nationale d’Administration” din Paris, Franța. A absolvit în 1999 programul de leadership executiv al Grupului Băncii Mondiale la Harvard Business School. Este doctor în economie mondială la Academia de Studii Economice din București, conform biografiei de pe site-ul personal.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția