VIDEO | Testul adevărului pentru ”realizările” lui Clotilde Armand. Primarul se laudă cu șase străzi asfaltate, dar nu vorbește despre oamenii care trăiesc fără apă, merg prin mocirlă și se plimbă printre gunoaie

Publicat: 19/10/2021, 09:00
Actualizat: 19/10/2021, 11:07

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, și-a prezentant recent bilanțul primului an de mandat în una dintre cele mai bogate administrații din România, cu venituri anuale de peste 1,1 miliarde de lei.

  • 6 străzi asfaltate, într-o zonă unde multe alte drumuri sunt de pământ, pline de gropi, fără apă, gaze și canalizare.
  • ”O școală nouă, de la zero”, care este, de fapt, o clădire reamenajată pentru un liceu deja existent, aflată la peste 4 kilometri distanță.
  • Un nou parc amenajat, în timp ce alte parcuri istorice sunt aproape în paragină.
  • „Promenada verde”, amenajată pe două tronsoane, dar plină de gunoaie pe restul traseului.

Primul lucru pe care l-a punctat Clotilde Armand când a fost întrebată, într-un interviu pentru Pro TV, ce a realizat în 11 luni de când este primar a fost asfaltarea a șase străzi, în sectorul cel mai bogat al Bucureștiului, dar cu cele mai multe străzi de pământ. Toate sunt în cartierul „Chitila Triaj”, acolo unde mulți locuitori ai Sectorului 1 trăiesc fără gaze și canalizare.

Asfaltarea celor șase străzi, printre care sunt și străzile Mamaia și Buclei, este, fără îndoială, o realizare, dar în cele 11 luni au fost ignorate multe alte drumuri din zona Chitila Triaj, care au rămas ca un sat părăsit. Chiar și strada Chitila Triaj, pe unde trec zilnic zeci de mașini și oameni, după ploaie, drumul devine o mocirlă.

Zeci de familii din Chitila Triaj trăiesc ca la începutul secolului 20

Locatarii de pe strada Câmpul cu maci s-au resemnat cu situația drumului de pământ și cu condiții ca la țară.

„Am înțeles că la noi nu se mai asfaltează, deși suntem tot Sectorul 1. Nu avem gaze, nu avem apă, nu avem nimic”, spune unul dintre localnici.

Câteva sute de metri mai departe, în același sector administrat de Clorilde Armand, dacă treci de calea ferată, dai de zeci de familii care trăiesc și mai rău.

„Curentul, noi îl plătim dublu, pentru că este industrial, nu este curent de la Electrica. Canalizare nu e, apă curentă nu e. De multe ori, ni se ia curentul și stăm câte două zile așa. Și ce facem? Copiii cum învață? Absolut nimeni nu vine ca să bată în poartă, să spună că de mâine face canalizare. Cum plătesc cei din centru impozit, așa plătim și noi”, ne spune cu tristețe un alt localnic din zona Chitila Triaj.

Ca după război arată și intrarea Cupșani, strada Murfaltar sau Poiana Mierlei, iar oamenii din zonă speră ca asfaltarea primăriei să ajungă și la ei, pentru că ar avea implicit și rețele de apă și gaze.

„Școala nouă” de care vorbește Clotilde Armand, o extindere pentru un colegiu existent

O altă realizare din mandatul de 11 luni al lui Clotilde Armand este „școala nouă” din sectorul pe care îl administrează.

„Am reușit să creez de la zero proiectul «O școală nouă» , care nu exista. Este o școală nouă, care a fost inaugurată, o școală nouă, regală”, susține Clotilde Armand.

Am mers să vedem școala despre care a vorbit edilul și am găsit un spațiu de studiu amenajat într-un imobil situat pe Bulevardul Poligrafiei nr. 4, unde până de curând a funcționat Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice, structură care a fost desființată prin hotărâre a Consiliului Local Sector 1. „Școala regală” este de fapt o nouă clădire destinată elevilor de la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu”, liceu care se află în centrul Bucureștiului, între Calea Victoriei și Buzești.

Desigur, această nouă clădire din spatele Casei Presei este de mare ajutor pentru cei peste 600 de elevi de la Colegiul „George Enescu”, care până acum nu aveau un spațiu adecvat pentru studiul instrumentelor, însă, nu este o „școală nouă”, așa cum transmite primarul Sectorul 1 și clădirea este la peste patru kilometri de sediul liceului.

„Nu este o școală nouă, și nici regală. Este vorba de o anexă a Colegiului de Muzică George Enescu, acolo unde în loc de birouri s-au adus bănci și instrumente, pentru elevii care vin aici să studieze strict materiile vocaționale”, a declarat, pentru Gândul, Dan Tița, reprezentantul Sectorului 1 în cadrul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP).

„Am reușit să inaugurez un parc nou”

Un parc inaugurat tot lângă Casa Presei este trecut la capitorul realizări de primarul Clotilde Armand.

„Am reușit să inaugurez un parc nou, care este numit după eroina anticomunistă Elisabeta Rizea”, susține edilul Sectorului 1.

Parcul inaugurat în decembrie anul trecut, pe Bulevardul Poligrafiei, este curat și îngrijit, cu mobilier curat, dar fără alei la intrări, ceea ce face ca accesul cu un cărucior să fie dificil, și fără locuri de joacă.

Locația este binevenită, un parc în plus într-o capitală sufocată de poluare este, evident, un avantaj.

Doar că în acest mandat, Primăria lui Clotilde Armand a „uitat”  să îngrijească parcurile istorice, iar cel mai relevant exemplu este Parcul Kiseleff, al cărui lac a ajuns groapă de gunoi, cu sticle de plastic și porumbei morți.

„Promenada verde”, amenajată pe strada Gârlei, dar plină de gunoaie pe restul traseului

Ultima realizare punctată de Clotilde Armand este „Promenada verde”, care a fost amenajată pe două tronsoane. Practic, a fost tunsă iarba pe unele porțiuni ale Lacului Băneasa, au fost montate bănci și amenajate alei de pietriș.

„Promenada verde” este însă curată doar în zona străzii Gârlei, în timp ce restul traseului este plin de gunoaie aruncate în buruienile necurățate de luni bune.

Pe strada Madrigalului, zona de promenadă a rămas cu gardul vechi, ruginit, iar peste buruieni și resturi de crengi de copaci sunt aruncate gunoaie.

De cealaltă parte a lacului, pe Aleea Mateloților, locul de promenadă aproape că nu există. Aici sunt așezate câteva bănci, lângă un mal spart invadat de apă, pe care plutesc sticle de plastic, gunoaie și resturi vegetale.

De altfel, plimbarea pe malul Lacului Băneasa nu este deloc atractivă chiar din locul în care se unește cu Herăstrău, la Podul Băneasa, invadat de gunoaie.

Un an de mandat marcat de criza gunoaielor

Clotilde Armand (USR PLUS) este primar al Sectorului 1 din toamna anului trecut, când l-a înlocuit în funcție pe Daniel Tudorache (PSD), după alegerile locale.

Primul mandat al edilului Clotilde Armand a fost marcat, îndeosebi, de criza gunoaielor din această administrație, fără precedent pentru istoria celui mai bogat și cochet sector din București.

Încă din toamna anului trecut, Sectorul 1 a fost sufocat de gunoaie, asta după ce primăria condusă de Clotilde Armand și operatorul de salubrizare Romprest au intrat într-un conflict legat de plata facturilor.

Nici relația edilului Sectorului 1 cu primarul general Nicușor Dan nu pare să meargă prea bine. Surprinzător, cei doi s-au contract chiar prin declarații publice, iar ultima polemică dintre ei s-a consumat în această toamnă, după ce Clotilde Armand a cerut de la municipalitate parcurile Herăstrău și Cișmigiu, „pentru a le reamenaja”. Răspunsul lui Nicușor Dan a fost tranșant:

„Nu se pune problema ca Primăria Sectorului 1 să preia parcurile Cișmigiu și Herăstrău, doamna primar Clotilde Armand are mult mai multe probleme de rezolvat în sectorul său și nici nu are capacitatea financiară pentru a face acest lucru. În acest moment, Primăria Sectorului 1 are chiar o datorie de 19 milioane lei către Primăria Municipiului București”, preciza Nicușor Dan, în luna septembrie.


Citește și:

Porumbei morți plutesc pe lacul din Parcul Kiseleff, dar Clotilde Armand vrea și Cișmigiul. Dezastrul din parcurile Sectorului 1 | GALERIE FOTO

Imaginile dezastrului din marile parcuri bucureștene: locurile de joacă din Cișmigiu pline de excremente, aleile rupte din Herăstrău și paragina din Tineretului | GALERIE FOTO

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Chec de post. Rețeta ideală pentru iubitorii de cafea
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Fanii din Anglia și Scoția, avertizați înainte de Euro 2024 că berea germană e mai...