VIDEO | „Trenul speranței”. Aproape 1.600 de refugiați din Ucraina au ajuns joi noapte în Gara de Nord

Publicat: 04/03/2022, 14:44

Un tren plin cu refugiaţi a ajuns în noaptea de joi spre vineri în Gara de Nord din Bucureşti. Sunt în jur de 1.600 de cetăţeni azeri şi ucraineni care au reuşit să fugă din calea războiului.

O adevărată „desfășurare de forțe” a avut loc joi noapte în Gara de Nord, unde un tren cu 11 garnituri a sosit din direcția Iași.

Este „Trenul speranței” pentru aproape 1.600 de suflete fugite din calea războiului.

Cei mai mulți dintre refugiații sosiți joi noapte în București sunt cetățeni azeri, care vor fi adăpostiți la Romexpo, până când vor pleca spre țara lor, zilele următoare.

Autoritățile române au făcut tot posibilul ca primirea refugiaților să se facă fără incidente, astfel că în Gara de Nord a fost înființat un punct de sprijin pentru persoanele venite din Ucraina, iar pe peroane nu au lipsit angajații de la Imigrări, polițiști, medici, dar și traducători, care le-au spus oamenilor ce trebuie să facă.

Refugiații au primit alimente și apă, și au fost îndrumați spre locurile de cazare gratuite, sau transportați cu trenuri spre Aeroportul Otopeni, de unde, unii dintre ei au zburat către alte state.

De asemenea, pe peroanele  din Gara de Nord au fost și persoane cu pancarte pe care aveau scrise mesaje prin care transmiteau că pot oferi cazare gratuită.

Primăria Capitalei a amenajat un Punct de Informare şi Coordonare care va funcţiona nonstop la Gara de Nord.

Câți refugiați din Ucraina au ajuns pînă în prezent în țara noastră

De asemenea, sunt organizate două puncte pentru primirea de donaţii: unul la Centrul Bebe de Bucureşti (Bulevardul Regina Elisabeta nr. 75, sector 5, rond Piaţa Kogălniceanu) şi celălalt la Centrul de Economie Circulară (Calea Plevnei nr. 98, sectorul 1).

Centrele au program normal, între orele 10.00 şi 18.00. De asemenea, Primăria Capitalei pune la dispoziţia tuturor ONG-urilor şi companiilor private, care vor să se implice în sprijinirea cetăţenilor ucraineni, un spaţiu pentru donaţii în incinta Arenei Naţionale. Organizaţiile interesate de utilizarea acestui spaţiu pot sună la numărul de telefon 0721 268399 şi pot discuta despre oferirea de îmbrăcăminte, apă, alimente, produse de igienă etc.

Pentru mai multe informaţii generale, Primăria Capitalei a înființat și un număr scurt – 021 9524.

Potrivit Poliției de Frontieră, de la declanşarea războiului din Ucraina și pînă joi, la nivel naţional, au intrat în România 167.613 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 109.687 cetăţeni ucraineni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a...
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
NASA a creat anvelopa indestructibilă, fără aer - VIDEO
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Decizie finală în România. Legea intră în vigoare din 1 iunie. Ciolacu: Așa e corect
Harry, gata să se împace cu William. E dispus să facă orice
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Test de cultură generală. Care e cea mai rapidă limbă?