VIDEO | Un bărbat din Vâlcea s-a ales cu dosar penal, după ce a mers la o petrecere îmbrăcat în polițist

Publicat: 28/11/2022, 17:47
Actualizat: 28/11/2022, 17:48

Un bărbat din comuna vâlceană Racovița a fost filmat în timp ce se afla la o petrecere și era îmbrăcat în polițist, fiind și în stare de ebrietate. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și au devenit virale. Inițial, s-a crezut că este un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), dar polițiștii din județ au infirmat acest aspect.

Persoana prezentată (în imagini-n.r.) nu este angajată a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat bărbatul care apare în imagini, domiciliat în comuna Racovița, județul Vâlcea. Tot din verificări a rezultat că filmarea a fost realizată la data de 27 noiembrie 2022, în orașul Brezoi, cu ocazia unui eveniment privat”, precizează IPJ Vâlcea.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurparea de calități oficiale, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs situația prezentată și dispunerea măsurilor legale.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...