Video uluitor / Edilul a trimis un excavator peste localnici ca să se răzbune pentru că nu l-au votat

Publicat: 30/09/2020, 09:29

Un primar din apropierea Capitalei este acuzat că s-a răzbunat pe localnici după ce aceștia l-au criticat și au spus în campanie că edilul nu a făcut nimic pentru comunitate. Ca atare, primarul ar fi dat ordin să scoată băncile sătenilor de la porți!

Primarul din satul Vlad Țepeș, Comana, ar fi pedepsit localnicii care nu au votat cu el și care l-a cirticat în campanie. Edilul este acum acuzat că ar fi dat ordin să le scoată unor săteni banca de la poartă, pentru că „au împărțit informații neadevărate”.

Aici se poate vedea video cu gestul primarului

„Le-am luat becul și banca de la poartă pentru că au mers în fiecare zi, în campanie, din partea unui independent și au spus că nu am făcut nimic. În satul Vlad Țepeș am apă, am canal, am terminat de asfaltat toată comuna, cu centuri ocolitoare, am două școli noi, am dispensar, am dotări la dispensar, am dotări la școli, am parc în mijlocul comunei, am părculețe la fiecare școală în parte, am sală de sport, am teren de fotbal, am iluminat public, am alei pietonale, am băncuțe, și ei spun că n-am făcut nimic, decât am furat.

„I-am luat și eu o bancă și un bec, o să i le pun la loc, să vadă că am făcut ceva”

I-am luat și eu o bancă și un bec, o să i le pun la loc, să vadă că am făcut ceva. Am fost ales cu 85%. Au mințit oamenii că nu am făcut nimic. O să le pun mâine și banca și becul la loc, pentru că le-au văzut”, a declarat primarul, potrivit observatornews.ro.

Așa cum se poate vedea din imagini, primarul ar fi trimis un excavator pentru a scoate o bancă de la poarta unei casei, iar o femeie se ceartă cu angajații primăriei și le strigă:

„Răzbunarea e arma prostului, dom primar”

„Răzbunarea e arma prostului, dom primar”

„Ce se întâmplă dacă nu votezi cu Enache Aurel, ia banca de la poartă”, spune supărat bărbatul care filmează.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna