Câte zile trebuie izolat un pacient cu Covid-19. Cercetătorii americani arată unde greșește România

Câte zile trebuie izolat un pacient cu Covid-19. Cercetătorii americani arată unde greșește România
Câte zile trebuie izolat un pacient cu Covid-19. Cercetătorii americani arată unde greșește România / Sursa FOTO: https://www.3rdmlg.marines.mil
Publicat: 02/08/2020, 09:23

Cercetătorii americani au răspunsul pentru numărul de zile în izolare pe care trebuie să le petreacă un pacient cu Covid-19. Dacă în România se stă în izolare timp de 14 zile, în SUA, legea carantinării și a izolării persoanelor infectate cu noul coronavirus este mult mai permisivă.

Și de ce această diferență? Fiindcă oamenii de știință americani, împreună cu specialiști din sistemul medical au ajuns la concluzia că este bine ca perioada de izolare să fie mai scurtă în cazul pacienților care fac forme uşoare ale bolii; la fel și pentru persoanele asimptomatice.

Astfel, pe baza studiilor efectuate, s-a stabilit că un pacient care prezintă forme uşoare sau moderate ale bolii poate ieşi din izolare după doar 10 zile. Și, în plus, nici nu are nevoie de o nouă testare!

Doar pacienții cu forme grave stau 20 de zile în izolare

Pe de altă parte, tot cercetătorii cred că simptomele Covid-19 şi nu testele reprezintă cel mai bun indicator pentru situaţia unui pacient. De exemplu, în America, un pacient care la un moment dat a avut febră trebuie să stea în izolare măcar 24 de ore după ce temperatura sa revine la normal.

Potrivit reglementărilor transmise de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), o persoană infectată cu noul coronavirus poate ieşi din izolare pentru a-şi relua viaţa normală imediat ce simptomele Covid-19 dispar.

Americanii sunt de părere că o lungă perioadă de izolare este necesară doar în cazul pacienților cu Covid-19 care fac forme grave ale bolii şi ajung să fie internaţi în spital. De obicei, aceşti bolnavi nu mai transmit virusul după 20 de zile şi ei pot ieşi din izolare.

Ba, mai mult, s-a constatat că 88% dintre cei care erau grav bolnavi nu mai prezentau risc contagios după doar 10 zile de izolare! După 20 de zile de izolare, rata celor care nu reprezentau niciun pericol a urcat la 95%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc!...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul...
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Alertă! Cutremur de 6.3 grade pe scara Richter! Unde s-a produs și ce magnitudine a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
NOUĂ LEGE pentru posesorii de mașini din România. Schimbare radicală pentru șoferi
Aplicația TikTok, interzisă: „Dă dependență ca țigările”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
EL e ucigașul Ana-Mariei?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Primele declarații ale Ancăi Dumitra despre sarcină. Actrița nu își mai încape în piele de...
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți...