Cum a păcălit sistemul bărbatul din Dorohoi care s-a imunizat cu a treia doză de vaccin Pfizer pentru că „vedea mai bine”. Polițiștii au deschis dosar penal

Cum a păcălit sistemul bărbatul din Dorohoi care s-a imunizat cu a treia doză de vaccin Pfizer pentru că „vedea mai bine”. Polițiștii au deschis dosar penal
Botoșăneanul ar fi vrut chiar și o a patra doză de vaccin / Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 18/05/2021, 14:00

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din județul Botoșani a vrut să se imunizeze „extra” și i-a ieșit – a mers în Dorohoi și a primit a treia doză de vaccin Pfizer. Motivul? Botoșăneanul „se simțea și vedea mai bine”. Când cadrele medicale și-au dat seama ce s-a întâmplat, Direcția de Sănătate Publică s-a autosesizat iar polițiștii au deschis dosar penal.

Incidentul a avut loc duminică, 16 mai, în timpul maratonului de vaccinare care a avut loc în Dorohoi. Cetățeanul dornic de „extraimunizare” a mers la cortul de vaccinare și buletinul și le-a spus cadrelor medicale că se află la prima doză de vaccin. Astfel, acestea i-au administrat doza neștiind că de fapt este cea de-a treia, relatează Monitorul de Botoșani.

Cum a reușit botoșăneanul să îi păcălească pe medici

În fapt, personalul medical și-a dat seama de greșeală abia după ce îi administrase doză și urma să îi dea adeverința de vaccinare. Procedura standard este ca mai întâi datele de identificare ale persoane care vrea să se vaccineze să fie introduse în sistemul electronic. Astfel se poate verifica și etapa de vaccinare în care se află persoana în cauză.

Mare le-a fost surpriza cadrelor medicale când sistemul electronic tot dădea „o eroare” prin care bărbatul apărea ca fiind deja vaccinat complet. În cele din urmă, botoșăneanul a recunoscut faptul că își făcuse doza de rapel cu o săptămână în urmă, însă deoarece „se simţea mai bine, vedea şi auzea mai bine” a decis să își mai facă încă una.

Cazul este anchetat de Direcția de Sănătăate Publică (DSP) pentru a se stabili cauzele exacte care au dus la o asemenea greșeală.

Care este starea de sănătate a bărbatului

„La nivelul DSP a fost declanşată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost firul evenimentelor şi cine se face răspunzător de situaţia creată. Vom lua declaraţii de la toţi cei implicaţi şi vom vedea la final ce măsuri se impun. Cel mai probabil, acele persoane nu vor mai fi detaşate în centre de vaccinare. A fost anunţată şi Poliţia. Persoana vaccinată a spus că îşi dorea să primească şi a patra doză. A fost direcţionată către CPU Dorohoi, unde a stat câteva ore sub supraveghere, neavând nici o reacţie, dar starea lui va fi în continuare monitorizată”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

De asemenea, polițiștii au deschis dosar pneal după ce medicii din Dorohoi au trimis o sesizare. Aceștia au fost informați că, de fapt, datele din buletin fuseseră scanate prima dată iar sistemul nu semnalase nimic în neregulă, astfel că bărbatului i-a fost administrată doză. Abia ulterior a apărut eroare de sistem.

„În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii. Urmează ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile procedurale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al Ispectoratului de Poliție Județean Botoşani.

În timp ce botoșăneanul a luat-o pe repede înainte cu a treia doză de vaccin, autoritățile române transmit că unele categorii de persoane ar urma să aibă nevoie de a treia doză probabil în toamna acestui an, însă momentan nu a fost făcută nicio recomandare oficială.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Improvizația care aduce moartea. Românii cad victime pe capete
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun