MĂSURI. Tătaru: „Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență.” / Ministrul a revenit asupra declarației

MĂSURI. Tătaru: „Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență.” / Ministrul a revenit asupra declarației
Ministrul Sănătății: Azi vom avea mai puține cazuri de coronavirus
Publicat: 08/07/2020, 12:22
Actualizat: 08/07/2020, 13:07

Ministrul Sănătății a venit cu precizări în legătură cu posibilitatea revenirii la starea de urgență, la aproximativ o oră de la declarație. Nelu Tătaru spusese că se face o analiză și se va face o propunere spre starea de urgență în contextul creșrerii numărului de cazuri de coronavirus în România.

„Gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență”, a spus ministrul Nelu Tătaru, citat de Digi24.

La aproximativ o oră, Nelu Tătaru a revenit cu precizări.

„Am mai discutat acest lucru, în acest moment nu se impune”, a răspuns Nelu Tătaru, citat de Digi24, întrebat despre posibilitatea reinstituirii stării de urgență, in această vară.

„Vedem evoluția ulterioră și mă repet, la propunerea INSP, Ministerul Sănătății, CNSU, propunere către președintele României, este atributul președintelui României, dar într-un context care în acest moment nu face…”, a spus ministrul Sănătății.

Rată de transmitere a virusului de 1,4

Ministrul Sănătății a reiterat apelul adresat populației de a respecta regulile de distanțare socială și de igienă, în contextul în care rata de transmitere a virusului este mare.

„Am luat atitudine de fiecare dată, dar ca parte medicală trebuie să ne vedem de treburile noastre, trebuie să tratăm. Și este păcat, fiindcă acum 4 săptămâni aveam o transmitere de 0,6-0,7 și acum suntem la 1,4. După situația de ieri, eram în situația zilei de 8 mai”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.

„Mesajul meu este și va fi respectarea regulilor – respectarea distanțării fizice, respectarea principiilor de igienă, respectarea indicației medicului și, chiar dacă nu avem o formă legislativă în acest moment, internarea în spital, tratarea în spital. Trebuie să respectăm aceleași reguli pe care le-am respectat și până acum”, a completat ministrul.

Proiectul Guvernului, în dezbaterea Parlamentului

Guvernul a adoptat, în ședința de luni, Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de sănătate publică în situații de risc epidemiologic și biologic, care a fost trimis în Parlament și înregistrat marți la Camera Deputaților. For decizional în acest caz este Senatul.

„Sper ca sănătatea poporului român să nu lase loc de interpretare politică”, declara luni Nelu Tătaru.

Proiectul a fost elaborat după ce Curtea Constituţională a României a publicat, în iunie, motivarea deciziei din 25 iunie prin care a declarat că internarea şi carantinarea obligatorie a pacienţilor COVID-19, prin ordin de ministru, sunt neconstituţionale, ceea ce a dus la suspendarea ordinului de ministru, începând cu 2 iulie.

Proiectul a fost criticat, miercuri, de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care a transmis că a studiat proiectul de lege privind carantina și izolarea și spune că sunt multe articole care ar putea lăsa o mare marjă de manevră autorităților și o portiță deschisă abuzurilor.

România este până săptămâna viitoare în stare de alertă, măsură prelungită prin Hotărârea Guvernului nr 476/2020, publicată în 16 iunie, începând cu data de 17 iunie, pentru 30 de zile.

Până marți, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

În intervalul 06.07.2020 (10:00) – 07.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, iar de la informarea anterioară transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA