VIDEO| Mărturia fiicei unui pacient cu COVID care a murit așteptând un loc la ATI. Bărbatul era vaccinat și urma să facă doza a treia

Publicat: 27/09/2021, 16:33
Actualizat: 27/09/2021, 18:40

Un pacient cu COVID-19 care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Craiova a murit pe 24 septembrie, în timp ce aştepta să fie mutat într-o secţie de Terapie Intensivă.

Potrivit mărturiei fiicei, bărbatul de 76 de ani era vaccinat cu schema completă de aproape 6 luni și urma ca în octombrie, să se imunizeze și cu cea de-a treia doză.

„Tatăl meu a decedat pe 24. Am chemat salvarea și mi-a spus atunci că nu este o urgență ca să-l aduc la spital. Testul i-a ieșit pozitiv, l-am adus la ora 02:00 și la ora 07:00 m-au anunțat că a decedat. SMURD-ul a reușit să vină abia după două ore și în cinci ore a și murit”, a declarat Rodica, fiica pacientului pentru Gândul.

”Au fost peste o sută de înmormântări COVID”

Mai mult, femeia acuză că tatălui ei i-au dispărut bunurile în spital, printre care actele, telefonul și cuponul de pensie.

„Îl aduc viu pe picioare și îl iau mort. Mi se spune că nu figurează cu bunuri, și nu vorbim de bani. Sunt lucruri sentimentale.Pe mine mă interesa doar să-i contactez pe prietenii lui și să meargă la înmormântare. A fost un om foarte iubit. În cartier la noi au fost peste 100 de înmormântări cu COVID”, mărturisește femeia.

Pe actele de deces scrie inițial că bărbatul a suferit un stop cardio-respirator. Ulterior, pe actul medical au fost făcute modificări și cauza decesului bărbatului de 76 de ani este infecția cu SARS-COV-2.

Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova se confruntă cu un val de pacienți Covid fără precedent. Duminică noapte, toate locurile de terapie intensivă erau ocupate, iar alți 30 de pacienți așteptau în izolatorul Unității de Primiri Urgențe (UPU) eliberarea unui loc.

Și managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, Laurenţiu Ivanovici, a afirmat că unitatea pe care o conduce s-a confruntat cu o situaţie fără precedent.

”Suntem ca pe front”

Și managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, Laurenţiu Ivanovici, a afirmat că unitatea pe care o conduce s-a confruntat cu o situaţie fără precedent.

Ieri ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent, nici în valul trei nu am avut o astfel de situaţie, atât de mulţi pacienţi sosiţi în stare gravă şi foarte gravă infectaţi cu SARS CoV-2. Drept urmare, a trebuit să luăm rapid o decizie şi anume aceea de a redeschide Unitatea de Primiri Urgenţe, sectorul vechi, care a fost reabilitat recent. Am făcut recepţia lucrărilor aseară, pe întuneric, dar am reuşit să deschidem acolo sectorul şi să mutăm o parte din pacienţii în stare foarte grav”, a declarat Laurenţiu Ivanovici, luni, la Antena 3, potrivit News.ro.

„Pacienţii mutaţi în acest sector, nu am putut muta decât opt, peste acest număr instalaţia de oxigen a UPU nu ar mai fi făcut faţă şi ne-am limitat aici. Toţi aceşti pacienţi beneficiază de îngrijiri în UPU, în cele două sectoare amenajate, amenajate ca nişte secţii de Terapie Intensivă, practic suntem şi sunt ca pe front colegii mei din UPU”, a transmis Laurenţiu Ivanovici.

Georgiana Stănescu
Georgiana Stănescu este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova. În perioada 2005-2008 a fost corespondent Prima mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Schimbare pentru cei care au CASĂ la CURTE. Anunțul istoric a venit de la Guvern
Băutura demult dispărută din România. Era cea mai populară pe vremea bunicilor
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete