#cugandullaanimale. Șarpe de mari dimensiuni, ucis într-o gospodărie din Tulcea. Animalul face parte dintr-o specie vulnerabilă, protejată de lege

#cugandullaanimale. Șarpe de mari dimensiuni, ucis într-o gospodărie din Tulcea. Animalul face parte dintr-o specie vulnerabilă, protejată de lege
Publicat: 01/08/2019, 10:38

Animalul a fost găsit într-un cuptor din curtea gospodăriei unui localnic. Șarpele a fost ucis cu o cazma de către mai mulți oameni, potrivit presei locale. Reptila, care nu este veninoasă, face parte dintr-o specie vulnerabilă, protejată de lege, potrivit organizației „Animal Society”. Reprezentanții acesteia au anunțat că vor depune sesizări.

„Am vorbit cu specialiști care ne-au confirmat că într-adevăr șarpele din imagini nu este Elaphe sauromates (balaur dogrobean), ci Dolichophis caspius (șarpele rău). Ce e important însă este că AMBELE sunt specii protejate. Drept urmare, asociația noastră se va adresa autorităților în zilele ce urmează”, transmite Animal Society, pe Facebook.

Șarpele ucis este foarte rapid, se hrănește cu șopârle, gușteri, hârciogi, popândăi, șoareci și șobolani. Mai mult, nu este „rău”, așa cum spune numele lui popular. „O mai spunem o dată: șerpii NU sunt răi și nici măcar nocivi. Iar balaurii, la fel ca multe lucruri pe care ni le imaginăm și de care ne temem, nu există”, transmite organizația citată. Potrivit Wikipedia, șarpele rău aduce foloase pentru agricultură deoarece se hrănește cu rozătoare care provoacă mari daune culturilor agricole: „În raport cu aceste foloase, pagubele, mai mult locale, pe care le aduce prin consumul păsărilor și ouălor lor, sunt neînsemnate”.

Mușcătura deDolichophis caspius este dureroasă, sângerează și se poate infecta.

În România, specia Dolichophis caspius este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993, pentru aderarea României la Convenția la Convenția de la Berna și de asemenea de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Gândul a lansat campania „Cu gândul la animale„. Dacă ați fost martori la cazuri de abuzuri comise față de animale, nu ezitați să ne trimiteți imagini sau clipuri video la adresa[email protected]. Vă mulțumim anticipat!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o...
Muncă până la moarte. Raportul real dintre speranța de viață și vârsta de pensionare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață