DE CE IUBESC ROMÂNIA. Cât de român mai este Călin Rovinescu, șeful Air Canada, omul cu un salariu de UN MILION DE EURO PE AN, plus bonusuri

Redactor:
Alexandra Pele
DE CE IUBESC ROMÂNIA. Cât de român mai este Călin Rovinescu, șeful Air Canada, omul cu un salariu de UN MILION DE EURO PE AN, plus bonusuri
Călin Rovinescu, președintele Air Canada și omul care a ocupat o poziție cheie în cele mai tensionate momente ale companiei, a povestit pentru gândul ce planuri are pentru cea mai mare companie aeriană din Canada, dar și care sunt dificultățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 24 de ani dedicați companiei.

Călin Rovinescu are 55 de ani și a plecat din România în urmă cu jumătate de secol. Acum este președintele și CEO-ul Air Canada, cea mai mare companie aeriană din țara care l-a adoptat.

Rovinescu a emigrat în 1961, dar spune că își amintește cu drag de copilăria petrecută în Capitală. „Am ajuns în Canada la vârsta de cinci ani, alături de familia mea. Încă păstrez amintiri plăcute legate de anii copilăriei, petrecuți la București”, a povestit el pentru gândul. De atunci, el s-a întors o singură dată în țără, într-o delegație a guvernului canadian, din anul 1996. Interviul s-a purtat în limba engleză.

CEO-ul Air Canada nu a mai revenit în țară, însă a profitat de întâlnirea cu un diplomat român pentru a se pune la curent cu evenimentele din țară. „Anul trecut, la Ottawa, am avut plăcerea de a mă întâlni cu Elena Ștefoi, ambasadorul României în Canada. Excelența sa mi-a relatat despre progresele și noutățile din țară”, a precizat el.

Cum a devenit Rovinescu numărul unu în Air Canada

Călin Rovinescu, omul care a ocupat o poziție cheie în cele mai tensionate momente ale companiei, a povestit pentru gândul ce planuri are pentru cea mai mare companie aeriană din Canada, dar și care sunt dificultățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul celor 24 de ani dedicați companiei.

Rovinescu, în prezent președinte și CEO, a început să lucreze la Air Canada ca avocat, în 1987, în momentul în care statul canadian a decis să privatizeze compania, pe fondul nevoii atragerii unor surse adiționale de capital care să susțină modernizarea și extinderea flotei aeriene.

Zece ani mai târziu, Rovinescu făcea parte din echipa care a apărat compania de o preluare forțată. Eforturile sale au fost răsplătite și s-a alăturat, la scurt timp după, echipei executive. Noua funcție îl făcea responsabil de managementul loialității, de operatorii regionali ai companiei, precum și de mentenanță, reparații și revizii. „În paralel mai dețineam și alte funcție corporatiste și mă ocupam, printre altele, de dezvoltarea și strategia companiei”, își amintește Rovinescu.

Cât câștigă românul

În perioada 2003-2004, când Air Canada a trecut printr-un proces de restructurare, Rovinescu a fost însărcinat cu supravegherea operațiunilor. „Cercul a fost închis de numirea mea drept CEO, în 2009”, spune Rovinescu. Acesta are în prezent un salariu anual de 1,4 milioane de dolari canadieni pe an (în jur de un milion de euro), la care se adaugă bonusurile, potrivit Bloomberg.

Întrebat ce îl recomandă pentru funcția de CEO, Rovinescu este de părere că mereu a fost un om curios și hotărât să ducă lucrurile până la capăt. „Inspirat de vasta cultură și curiozitate a părinților, am avut o sete de a învăța și o curiozitate de a explora lumea, calități excelente pentru liderul unei companii aeriene”, a argumentat el.

Rovinescu, șeful unei companii cu un profit de 76 de milioane de euro

Air Canada a avut în 2010 un profit de circa 76 de milioane de euro, față de pierderile de peste 17 milioane de euro raportate în 2009. Cu o flotă de zece ori mai mare decât cea a companiei Tarom, cele 260 de aeronave Air Canada operează, în medie, circa 1.470 de zboruri pe zi. Rețeaua companiei este concentrată în jurul a trei mari aeroporturi, Toronto, Montreal și Vancouver, de unde se poate zbura către 59 de orașe din Canada, 59 de destinații din Statele Unite, precum și 60 de orașe din Europa, Orientul Mijlociu, Asia, Australia, Caraibe, Mexic și America de Sud.

Spre comparație, compania autohtonă Tarom, a înregistrat anul trecut pierderi de 80 de milioane de euro, în creștere cu peste 40% față de anul precedent, când operatorul aerian de stat a raportat un rezultat negativ de aproximativ 55 de milioane de euro. Tarom operează curse către 53 de destinații din Europa, Asia și Africa, precum și către orașele mari din România precum București, Timișoara sau Cluj-Napoca. Anul trecut, circa 2,2 milioane de persoane au zburat cu operatorul aerian român.

Cum vrea să transforme Rovinescu Air Canada într-un „campion global”

Rovinescu și-a stabilit patru priorități care, în opinia sa, vor ajuta la transformarea companiei aeriene într-un „campion global”.

În primul rând, pentru a deveni cât mai competitiv cu putință în ceea ce privește prețurile, trebuie să îți pui finanțele în ordine, apreciază Rovinescu. „Ca la orice structură, începi cu fundația”, a declarat el.

Apoi, trebuie să lucrezi la angajamentele pe care ți le-ai luat față de clienți. Aici, Rovinescu mizează pe serviciile premium. „Serviciile și dotările de la bordul aeronavelor noastre sunt doar unul dintre motivele pentru care Air Canada a fost numit, doi ani la rând, cea mai bună companie aeriană internațională din America de Nord, în cadrul prestigioaselor premii Skytrax World Airline”, a explicat el.

A treia mare provocare definită de Rovinescu este cultura companiei, felul în care este ea percepută de clienți, dar și modul în care relaționează cu publicul larg.

Al patrulea element al transformării presupune specularea poziției georgrafice de care se bucură Canada. „Poziția geografică a Canadei o plasează la intersecția rutelor de trafic internațional”, a explicat CEO-ul companiei. „Pentru a crea un hub global ai nevoie de servicii, o rețea și un o poziție geografică avantajoasă”, a conchis Rovinescu.

Inchide