DE CE IUBESC ROMÂNIA. Charles de România: „Hrănește sufletul și inima. Asta îți face, până la urmă, țara aceasta”. VIDEO

Redactor:
Marian Sultănoiu
Comoara descoperită în Transilvania: Genealogia arată că sunt un descendent al lui Vlad Țepeș

Deschidem serialul „De ce iubim România” cu Prințul Charles, fără doar și poate cel mai mare lobbyist al României la momentul actual. Spune că țara aceasta „îi creează „sentimentul veșniciei” și-i amintește de „copilărie”. Vă invităm să redescoperim împreună o țară demnă de un Prinț.

Moștenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Charles, prinț de Wales, Duce de Cornwall și Rothesay, a făcut, spre sfârșitul anilor ’90, un coup de foudre pentru România. De la un an la altul, dragostea lui de noi a crescut necontenit și, aparent, la fel de necontrolat ca orice pasiune care se respectă, reciproca a devenit și ea valabilă. Românii îl simt pe prinț aproape de sufletul lor, iar imaginația li s-a aprins. Așa se face că, în ultimele zile, unii dintre ei văd posibilă chiar accederea acestuia la tronul României în virtutea legăturii de sânge pe care Regele Mihai o are cu Regina Elisabeta a II-a, mama prințului de Wales.

Un lucru e sigur – Charles a devenit unul dintre cei mai buni „români”, omul care ne „vinde” – garantând cu notorietatea sa – imaginea la export, ori de câte ori are ocazia.

Ultimul episod, „Wild Carpathia” – documentarul despre natura și oamenii Transilvaniei, difuzat de Travel Channel UK – ni-l prezintă pe Charles ca pe un mare îndrăgostit de România, aflat în postura de ocrotitor al fabuloaselor bogății naturale ale Carpaților, în principal al celor 250.000 de hectare de pădure virgină, – 65 la sută din totalul suprafețelor împădurite ale Europei.

Românii au marcat vizita prințului Charles în satul Saschiz, din Mureș, din mai 2009, printr-o placă scrisă în engleză și română. Acesta citește emoționat: „În amintirea vizitei Alteței Sale Regale, prințul de Wales”

„Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară”

„Ce îmi place la România este caracterul său atemporal, remarcabil, desprins parcă din poveștile copilăriei. Ca o întoarcere în timp. În general, oamenii își doresc să aparțină, să se identifice cu natura. Sistemul cultural uman este foarte important, fiind cel care se află în directă legătură cu aceasta. Atare sentiment se află în noi, iar noi îl negăm, îl îndepărtăm, încercăm să ne convingem că nu contează, că este irelevant. Dar nu este deloc irelevant. Hrănește sufletul și inima. Asta îți face, până la urmă, România”, îi explică Charles realizatorului filmului, Charlie Ottley, „dependența” sa de spiritul Transilvaniei, tărâmul „mitului și al legendei”, cotropit de urletul lupilor în negura nopții și de liniștea grea a pașilor de urs.


„Este ultimul colț din Europa unde tradițiile se păstrează nealterate. Trebuie ca lumea să conștientizeze lucrul acesta înainte de a fi prea târziu”.

„Hrănește sufletul și inima. Asta îți face, până la urmă, România”

Mult timp, nimeni nu s-a dumirit ce căuta Prințul Charles de Wales, aproape incognito, prin Transilvania anilor ’90, ori prin Bucovina anilor 2000, fie într-o coloană de BMW-uri, fie la pas, pe potecile munților așternute între Sucevița și Putna. Mulți au crezut că-i doar un zvon, alții că e o lucrătură. Ca să-i ia pulsul, și să nu mai pățească și cu Charles ce pățise cu Mihai, în urmă cu ani, președintele Ion Iliescu a convenit, în 2003, atunci când moștenitorul coroanei britanice a descins în România, că ar fi cât se poate de potrivit să-l invite pe oaspete la cină. Aflat la Suceava, prințul a acceptat invitația întâlnindu-se cu președintele în exercițiu, cu Dan Ghibernea – ambasadorul României la Londra – cărora li s-au alăturat consilierii Ioan Talpeș și Victor Opaschi.

Prințul Charles plimbându-se prin satul Saschiz

Încântat de „amabilitatea și căldura” princiară dovedite de Charles, președintele Iliescu declara ulterior: „Pur și simplu este îndrăgostit de România. Este remarcabilă această afecțiune a lui pentru țara noastră. A auzit și a citit despre frumusețile mănăstirilor bucovinene, de frumusețea zonei și a ținut neapărat să facă această vizită”.

Peste ani, președintele Iliescu își amintește cu aceeași plăcere de regalul petrecut la Casa de Oaspeți din Suceava, în urmă cu opt ani. „Un om extrem de amabil, un tip elegant, destins, care manifestă un real interes pentru România. A fost o seară foarte plăcută, o întâlnire amicală și deschisă”, își amintește Ion Iliescu pentru gândul. Cât despre declarația prințului cu privire la descendența sa din Vlad Țepeș, fostul președinte presupune că „e foarte posibil să-și fi asumat această legătură, din aceeași amabilitate față de români”.

Între timp, cucerit cu totul de Transilvania cea desprinsă din haosul lumii moderne și întoarsă către sălbăticia munților, Charles se implică viguros în reabilitarea satelor săsești, cumpără ori doar renovează câteva case vechi, aflate, în general, într-o stare avansată de degradare, derulează proiecte de reamenajare a unor utilități sociale.

Biserica fortificată săsească din Viscri

În 2006 cumpără pentru sine o casă construită în 1758, în satul Viscri, din județul Brașov. Apoi, două proprietăți – între care una, veche de peste o sută de ani -, în Valea Zălanului, Covasna și patru proprietăți în Maramureș, la Breb.

„Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară” declara Prințul Charles pentru televiziunea publică.

O vizită scurtă la Viscri

Indicatorul, înfipt într-o rână, pe marginea drumului care te duce de la Sighișoara la Brașov, te anunță – în caz că ești curios să vezi pe ce și-a cheltuit prințul lirele sterline – că, undeva, în dreapta, se află vechea așezare săsească, Viscri.

Cobori oarecum în picaj și cam în curbă, traversezi repede satul Bunești pe o limbă de asfalt, cucerită de căruțe verzi și puzderie de prichindei zdrențăroși, care îți cer din ochii și te-njură din degete. O data evadat, te lași înghițit de zarea nesfârșită, kilometru cu kilometru, fără să știi cât ai de mers și când ai să ajungi. Un lucru e sigur – ești îmbătat de pustiu, ca la facerea lumii.

Biserica fortificată săsească din Viscri

La Viscri e liniște. Drumul de pământ și piatră se bifurcă și, dacă ai inspirație, o iei la dreapta. În capăt, urcă spre Biserică. În fața porții, localnicele și-au deschis prăvălie. „Noi împletim și ciorapii și căciulile. Tot ce-i aici, e făcut de mâna noastră”, spun ele. Întrebăm dacă prințul e un obișnuit al comunității și cam pe unde îi este casa. „Sincer, până anul ăsta când a venit să inaugureze stația de epurare, nu prea l-am văzut. Iar casa e înapoi, puțin mai jos, pe unde ați venit”.

Charles s-a oprit în fața unor bătrâne care stăteau pe o băncuță. „Eu te cunosc… Ești Charly, nu?!”

Curățică dar pustie. Clasic ardelenească, cu porți mari și ogradă generoasă. Aflăm că turiștii care rămân peste noapte se cazează la han, proprietate a Fundației prințului. „N-ai un ban?!” Mă întorc brusc trezit din reverie. Un țigănuș mai mare, urmat de trei mucoși mă cântăresc cu aplicație. „Fugiți fir-ați voi să fiți! Lăsați omu-n pace, mă!” strigă o femeie așezată pe o „canapea” la poarta de vizavi, cu ochii după retevei. Mă uit o clipă, mă amuz, și urc în mașină râzând de-a binelea cu gândul la o butadă povestită de „un martor ocular”.

Zice că, pe când se plimba prin Viscri, cu mâinile la spate, Charles s-a oprit în fața unor bătrâne care stăteau, precum apărătoarea mea, pe o băncuță. Le-a întins mâna și le-a salutat. Una dintre ele l-a privit fix și i-a spus. „Eu te cunosc… Ești Charly, nu?! Ce mai face mămica dumitale?!”

„România este ca o întoarcere în timp”

„Dacă te plimbi prin satul Viscri vei vedea un peisaj așa cum era și în Anglia, în Evul Mediu. Un mod de viață, care a fost distrus”, spune Printul Charles despre satul care, între timp, a fost fost inclus în Patrimoniul UNESCO.

În paralel, Fundația „Mihai Eminescu”, aflată sub patronajul onorific al Prințului Charles, înființată la Londra și activă în România din 2000, investește aproximativ o jumătate de milion de euro anual în diverse proiecte economice și culturale. Cu sprijinul acesteia, un număr important de sate și-au păstrat identitatea, sute de localnici fiind angrenați în derularea unor proiecte de reconversie, focalizate pe menținerea în activitate a unor profesiuni vechi.

„În 2002, am cumpărat de la Biserica Evanghelică conacul Apafi, din Mălâncrav, Sibiu, pe care l-am renovarat. Am reușit, de asemenea, să recuperăm și să reamenajăm o plantație de meri de peste 100 de hectare, aproape distrusă, tot la Mălâncrav, căreia i-am asociat o linie de producție de suc bio și una de îmbuteliere” spune pentru gândul, Mihaela Turk, manager de proiect al Fundației „Mihai Eminescu” – reprezentanța din România, deshisă la Sighișoara. Aceeași Fundație a înființat la Saschiz, Mureș, un centru de procesare a produselor eco, unde localinicii își pot valorifica alimentele și băuturile tradiționale.

Prințul Charles, la vizita din 2009, în Saschiz

„Ce îmi place la România este caracterul său atemporal, remarcabil, desprins parcă din poveștile copilăriei”

„Am inițiat și proiecte care au în vedere regenerarea și dezvoltarea durabilă a comunităților rurale. Vorbesc aici despre un proiect foarte important denumit satul de sine stătător. Fundația a deschis, în fiecare localitate din zonă, câte o casă de oaspeți model, ca și la Viscri, pentru a-i încuraja astfel pe localnici să urmeze acest exemplu. E vorba de case tradiționale, cu mobilier, de asemenea, traditional puse la dispoziția vizitatorilor. Încercăm să atragem cât mai multe gospodării către acest gen de turism cultural”, mai spune Mihaela Turk, precizând că anul trecut au trecut prin Viscri, peste 12.000 de turiști.

„Am fost uimit, venind prima oară în Transilvania, să remarc minunata atmosferă rurală, precum și existent unui bogat patrimoniu cultural. Nu mai puțin surprins să constat situația precară a satelor săsești și a bisericilor fortificate medievale. De atunci, împreună cu Fun¬dația Mihai Eminescu, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a-i ajuta pe acești transilvăneni remarcabili, a prezerva tradițiile, pentru a face cunoscută frumusețea unică a acestor locuri lume”.

Biserica din Viscri

Sânge din sângele lui Vlad Țepeș

Acestea au fost, în consecință, resorturile pragmatice ale prezenței și activității prințului Charles în România. Însă o nouă și surprinzătoare declarație a moștenitorului tronului britanic face dovada că ele au fost potențate de un intens resort emoțional.

„Genealogia arată că sunt un descendent al lui Vlad Țepeș. Așa că am o legătură cu România”, declară ferm Prințul Charles în documentarul „Wild Carpathia”.

Și, dacă la început, o atare posibilitate părea o glumă inclusă în strategia de PR, studiul arborelui genealogic ar putea dovedi contrariul.

Ce spun istoricii

Academicianul Dinu C. Giurescu declară pentru gândul că nu se poate pronunța cu fermitate pe această temă. „Nu știu ce să spun. E posibil, dar nu pot nici confirma, nici infirma. Însă Alteța Sa este un om extrem de serios, iar opiniile sale sunt foarte ferme”.

La rândul său, profesorul Ion Bulei, de la Universitatea București, spune că ipoteza i se pare total neverosimilă. „Nu știu de unde a apărut această idee” spune el.

Inchide