Mișcarea Populară lansează o propunere de program și cere susținătorilor soluții la problemele țării

Redactor:
Vlad Mironescu
Mișcarea Populară lansează o propunere de program și cere susținătorilor soluții la problemele țării
Mișcarea Populară face "un apel către elite": "Ne identificăm cu aceste elite, indiferent de domeniul lor de excelență. Îi recunoaștem ca elite deopotrivă pe cei care au o mică afacere de succes, pe cei care activează cu succes în agricultură, în mediul industrial, corporatist, academic, administrativ sau social.

Mișcarea Populară a lansat, duminică, online, o propunere de platformă-program, în care se definește ca „instrument public al exercitării democrației participative” și afirmă că valorile promovate sunt individul și societatea, susținătorii fiind invitați să transmită soluții la problemele țării.

Mișcarea Populară se definește ca „instrument public al exercitării democrației participative, pentru identificarea, selectarea și promovarea soluțiilor optime și a oamenilor care le pot pune în aplicare și care își asumă implicarea în modernizarea României”.

În document se arată că Mișcarea Populară este inițiată de „personalități cu o vastă experiență politică și viață profesională, cu o reputație validată prin realizări concrete semnificative”.

„Primul pas este recâștigarea încrederii românilor în țara lor. Primul pas este punerea în comun a oamenilor cu competențe demonstrate, dar și cu valori asumate, precum și stabilirea principiilor care să ducă la un nou tip de mișcare politică, de jos în sus”, se arată în platforma Mișcării Populare.

Mișcarea Populară face „un apel către elite”: „Ne identificăm cu aceste elite, indiferent de domeniul lor de excelență. Îi recunoaștem ca elite deopotrivă pe cei care au o mică afacere de succes, pe cei care activează cu succes în agricultură, în mediul industrial, corporatist, academic, administrativ sau social. Aversiunea noastră este față de promovarea mediocrității, nu față de oamenii simpli, pe care îi sprijinim în progresul lor. Suntem cei care luptă cu toate resursele pentru ca justiția să fie neatinsă de zona politică”.

Inițiatorii precizează că valorile lor izvorăsc din „tradițiile creștine și ale Iluminismului”, fiind vorba despre Individ și Societate.

„Credem că cei puternici trebuie să-­i ajute și să-­i ocrotească pe cei slabi. Credem, în egală măsură, că cei care astăzi sunt slabi trebuie încurajați să depună la rândul lor eforturi pentru a-­și ameliora standardele de viață (…) Credem că oamenii generează valori. Credem că valorile sunt deasupra doctrinelor”, se mai arată în document.

Soluția pe care Mișcarea Populară și-o asumă este „crearea unui nou tip de organizație, care să fie un instrument public al exprimării democrației participative”.

Mișcarea Populară precizează că va identifica, selecta și promova soluțiile optime precum și oamenii care le pot pune în aplicare și care-­și asumă implicarea în modernizarea României.

„Mișcarea Populară propune un nou model de organizație civică, «de jos în sus», căreia fondatorii, prin experiența lor administrativă și politică, îi asigură cadrul necesar dezvoltării. Mișcarea Populară pune la dispoziția cetățenilor mecanisme avansate de selecție, promovare și, ulterior, implementare, ale ideilor și proiectelor viabile și ale purtătorilor acestor proiecte”, se mai arată în platforma-program.

Inițiatorii susțin că, prin încurajarea democrației participative, de jos în sus, Mișcarea Populară poate reconcilia dorința românilor de ameliorare rapidă a vieții lor cu ezitarea, firească, în fața instabilității, schimbării și necunoscutului.

„Vă invităm, ca susținători ai Mișcării Populare să ne comunicați care este, din punctul dumneavoastră de vedere, alternativa la actuala clasă politică și, mai ales, care este soluția la faptul că vocea oamenilor de rând nu este luată în considerare, pe adresa de e-­mail: [email protected]”, scriu inițiatorii în proiect.

Mișcarea Populară anunță că va promova dezbaterea publică civilizată, argumentată și menită să crească gradul de încredere între cetățenii României.

Mișcarea Populară îi invită pe susținători să trimită propuneri privind: etica și introducerea elementelor de etică în legislație și în toate politicile și deciziile autorităților; familia, sănătatea, egalitatea de oportunități; schimbările demografice; dezvoltarea și modernizarea mediului rural; justiția și punerea cetățeanului în primul plan, subsidiaritatea și întărirea capacității cetățeanului de a acționa; economia, mediul de afaceri, piețele muncii, finanțele, inovarea și competitivitatea; sistemul administrației publice, cheltuielile publice, sistemul de protecție socială; societatea și cultura; agricultura, mediul, resursele naturale, amenajarea teritoriului și energia; educația, cercetarea și tineretul; coeziunea economică și socială; politica externă, de securitate și apărare; libertatea în epoca internetului.

Inchide