EXCLUSIV | “Minnie” de la Poliție, absolventă de Academie în 2017, detașată șase ani la DIICOT prin cerere nominală. Sinecură, via CSM!

EXCLUSIV | “Minnie” de la Poliție, absolventă de Academie în 2017, detașată șase ani la DIICOT prin cerere nominală. Sinecură, via CSM!
Polițista Niculae Denisa Maria a fost detașată la DIICOT prin cerere nominală

De ceva vreme, instituții-cheie din arsenalul sistemului judiciar suferă de sindromul cererilor de detașare, nominală, a unor polițiști. Așa reușesc unii politiști – chiar și fără experiență în domeniul în care sunt detașați să lucreze, chiar și cu doi ani vechime în structura Poliției Române – să găsească traseul prin care obțin detașări la o instituție precum DIICOT. Este și cazul unei domnișoare subinspector, Denisa Maria Niculae, care a terminat Academia de Poliție promoția 2017 și la numai doi ani și jumătate de la absolvire, a fost detașată la structura de parchet ultraspecializată DIICOT. Și nu oriunde în DIICOT, ci la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și Terorismului.

Gândul a investigat detașarea la DIICOT a subinspectorului Denisa Maria Niculae, fără a avea experiență în ce privește dosarele de mare complexitate. Domnișoara subinspector a ajuns la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate și Terorismului, loc unde a fost prinsă în schemă după ce conducerea secției solicitase, la finele anului 2019, detașarea a cinci polițiști judiciari care să îi ajute pe procurori în soluționarea dosarelor aflate în lucru.

Procurorii antimafia s-au trezit cu „Minnie” de la Poliție, căci așa o cunosc unii colegi ai ei din Poliția Capitalei, unde a lucrat după absolvirea Academiei și repartizare la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, apoi puțin timp și la Biroul de investigații complexe. Legea spune că trebuie să fi lucrat la Combaterea Criminalității Organizate.

Cum a ajuns, însă, domnișoara subinspector să fie cerută la DIICOT? Gândul a aflat, din surse judiciare, că traseul acestei “sinecuri” ar fi fost desenat de un procuror DIICOT aflat în relație foarte apropiată cu o doamnă procuror de la Consiliul Superior al Magistraturii și că rugămintea ca Denisa să fie detașată ar fi sosit dinspre CSM, ca să fie ”cu greutate”. Iar conducerea DIICOT de atunci nu a putut să se opună și nici actuala conducere interimară să întrerupă cursul carierei profesionale în Parchetul antimafia a acestei tinere speranțe din Poliție.

Cum a omis DIICOT date importante despre polițista detașată

Primul răspuns DIICOT la solicitarea Gândul despre modul în care a fost detașat la începutul anului 2020 subinspectorul Denisa Maria Niculae, pentru o perioadă de șase ani, evidențiază următoarele aspecte:

„… persoana la care faceți referire, subinspector în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București , a fost detașată, prin ordinul din data de 28.01.2020 al ministrului afacerilor interne, la DIICOT-Structura Centrală, pe o perioadă de șase ani. Prin ordinul din data de 3.02.2020 al procurorului șef direcție, persoana mai sus menționată a fost numită în funcția de ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, începând cu data de 1.02.2020.

Prin adresa din 30.10.2019 adresată Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu dispozițiile art.7 al.1 si 2 din OUG nr.78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr.120/2018, procurorul șef DIICOT – Structura Centrală a solicitat detașarea pe o perioadă de șase ani a persoanei la care faceți referire, ofițer de poliție în cadrul DGPMB, în funcția de ofițer la DIICOT-Structura Centrală, începând cu data de 01.01.2020.

Date privind salarizarea persoanei menționate se regăsesc pe site-ul DIICOT, secțiunea resurse umane/transparența veniturilor salariale/ofițeri și agenți de poliție judiciară. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în schema de personal, a rezultat faptul că aceasta este încadrată ca ofițer de poliție judiciară în cadrul DIICOT – Secția de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice”.

Gândul a aflat, însă, din surse judiciare, că domnișoara polițist nu fusese acceptată, după ce a fost detașată, de Secția de Combaterea a Infracțiunilor de Terorism, pentru că nu se pricepea absolut deloc să lucreze pe dosare de o asemenea complexitate.

De altfel – ne-au explicat sursele -, când a realizat lipsa de competență a Denisei Niculae în a-și desfășura activitatea potrivit atribuțiilor funcției, șeful de atunci al Serviciului de Combatere a Terorismului a informat conducerea DIICOT și a propus încetarea detașării acesteia, la nici două săptămâni după ce o primiseră în echipă.

Ce s-a întâmplat după acest episod? Denisa Niculae a rămas în DIICOT, dar deși apărea în schema Serviciului de Combaterea Infracțiunilor de Terorism și Criminalitate Informatică, a fost mutată la Secția de Combatere a Criminalității Economico-financiare.

DIICOT a uitat, însă, în primul răspuns către Gândul să facă această precizare. Abia după ce am revenit la această solicitare și am cerut mai multe informații, am aflat că Denisa Niculae este la această structură.

Subinspectorul Denisa Maria Niculae a fost detașată la DIICOT, deși îi lipsește experiența

DIICOT recunoaște: polițista Denisa Niculae, evaluată în 2020 de alt serviciu decât cel la care figura în schemă

Gândul a întrebat, în revenirea la prima solicitare, la ce structură din DIICOT a lucrat efectiv Denisa Niculae în 2020, în condițiile în care trebuia să fie întoarsă la Poliția Capitalei și să fie detașat de acolo un alt polițist, cu experiență, eventual de la BCCO, pentru că legea așa prevede și pentru că, în cazul ei, nu s-a ținut cont de asemenea reglementare.

Articolul 27 indice 8 alineatul 3 din Legea 360/2002 este clar: “Detașarea se poate dispune numai dacă pregătirea profesională a polițistului îi permite exercitarea atribuțiilor și responsabilităților funcției pe care urmează să fie numit temporar.”

Acest articol se coroborează cu articolele 6 și 7 din OUG 78/2016, potrivit cărora:

  • “Ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul structurilor specializate în combaterea criminalității organizate ale Poliției Române sunt desemnați de către ministrul afacerilor interne și cu avizul conform al procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
  • “În cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează ofițeri și agenți de poliție detașați în vederea efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activitățlor de descoperire și de urmărire a infracțiunilor date de lege în competența direcției”.

Or, polițista Niculae a fost detașată pe un domeniu unde nu avea expertiză, era doar de doi ani și jumate absolventă a Academiei și nu lucrase niciodată în dosare ce privesc infracțiuni de criminalitate organizată.

În aceste condiții, Gândul a făcut o nouă solicitare în care am cerut să ni se spună ce șef de serviciu din DIICOT a realizat evaluarea anuală, în 2020, a acestei polițiste detașate. Răspunsul a confirmat oficial ceea ce Gândul aflase din surse, respectiv că evaluarea a fost făcută de șeful unui alt serviciu din DIICOT decât cel la care s-a făcut detașarea polițistei Denisa Niculae, adică de șeful de la Serviciul de Combaterea Criminalității Economico-financiare:

“…Vă facem cunoscut că prin ordinul din data de 03.02.2020 al procurorului șef direcție, persoana la care faceți referire a fost numită în funcția de ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, începând cu data de 01.02.2020. Totodată, menționăm faptul că evaluarea activității profesionale pe anul 2020 a fost întocmită de către șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Economico-financiare, departament în care persoana la care faceți referire a activat în cursul acelui an (n.r. – 2020)”, a răspuns DIICOT la noua solicitare.

În primul răspuns, DIICOT a ascuns însă că polițista a lucrat în altă parte decât la secția unde a fost cerută detașarea ei din februarie 2020. Mai mult, după ce Gândul a făcut ultima solicitare, apele s-au agistat în DIICOT și Denisa Niculae a revenit în Secția de Combatere a Infracțiunilor de Terorism, unde nu știm în ce dosare lucrează și nici ce anume, totul fiind ermetic închis ca informație din interior.

Întrebarea care se pune este următoarea: dacă la început, când a fost detașată, nu a dovedit pricepere pe astfel de dosare, cum de a căpătat experiență în astfel de cauze ultraspecializate, când ea a lucrat în 2020 la un serviciu cu competențe pe combaterea criminalității economico-financiare?

Cert este, însă, că la DIICOT promovează procurori care trebuie să aibă zece ani vechime, timp în care, dacă ești polițist, poți să promovezi mult mai repede, după doar doi ani de “stagiatură” în Poliția Română.

Polițista Denisa Maria Niculae este cunoscută printre colegi ca ”Minnie”

Cât câștigă pe lună polițista detașată la DIICOT

Un ofițer detașat la DIICOT câștigă 12.000 de lei lunar, la care se adaugă și alte sporuri. În declarația de avere depusă în 24 mai 2021, Denisa Maria Niculae a scris că în 2020 a avut un venit net de 114.043 lei, din cele 11 luni ca ofițer de poliție judiciară la DIICOT. La această sumă se adaugă și venitul net din luna ianuarie 2020, când încă era la Poliția Capitalei, însă această sumă a fost secretizată.

Gândul a solicitat IGPR să ne spună vechimea în Poliție a subinspectorului Denisa Maria Niculae. Cei de la Resurse Umane din IGPR nu ne-au dat însă aceste informații, invocând legislația GDPR și reglementările interne care le interzic să ofere mass-media date din dosarul de cadre. Asta deși polițistul este funcționar public, plătit din banii contribuabililor.

“La solicitarea dumneavoastră adresată Inspectoratului General al Poliției Române – Centrul de Informare şi Relaţii Publice, vă comunicăm următoarele:

„Potrivit articolului 12 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile cu privire la datele personale. 

Totodată, precizăm faptul că, potrivit Regulamentului (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95//CE (Regulamentul General privind protecţia datelor), «datele cu caracter personal» reprezintă orice informaţii privind o persoană fizică  identificată sau identificabilă („persoană vizată”), iar principiile protecţiei datelor ar trebui să se aplice oricărei informaţii referitoare la o persoană identificată sau identificabilă. În aceste condiții, infirmarea sau confirmarea unor informații despre o persoană și diseminarea acestei confirmări/ infirmări reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal, acțiune care intră în sfera de aplicabilitate a Regulamentului invocat.

Totodată, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public stabilește că informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice. De asemenea, datele cu caracter personal sunt   transmise unui terț doar cu consimțământul persoanei sau în cazurile prevăzute de art. 6 din Regulamentul UE 679/2016.

Totodată, art. 6, alin. (1), lit. c) din Regulamentul UE 679/2016 precizează că: «Prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care (…) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului»”

Dovada faptului că Denisa Niculae a absolvit Academia în vara anului 2017 se află chiar pe contul ei de Facebook

Deși informația este ținută secretă la nivelul IGPR, confirmarea că Denisa Maria Niculae a terminat Academia de Poliție în promoția 2017 a venit chiar de pe Facebook, unde tânăra detașată la DIICOT are o poză de la absolvirea Academiei.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit...
Vești proaste de la Casa de Pensii. Peste 1,5 milioane pensionari nu vor mai primi...
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația