Păienjeniș financiaro-amoros la Institutul Oncologic București. Cel mai bogat lider de sindicat din România, ”Faraonul”, legături periculoase cu descurcăreața Steluța. Managerul și-a asumat concubinajul cu șefa asistentelor | EXCLUSIV

Publicat: 22/04/2021, 12:41
Actualizat: 23/04/2021, 01:06

Dincolo de criza medicală, pandemia a creat uriașe oportunități pentru ”băieții deștepți” din Sănătate, firmele ”de casă” ale acestora câștigând licitații pe bandă rulantă. Rezultatul: profituri de milioane. Unul dintre acești ”băieți” (Bogdan Tănase) este omul ex-ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, iar numele lui este legat de actuala criză a medicamentelor de cancer.

GÂNDUL.RO dezvăluie așadar, ÎN EXCLUSIVITATE, cum s-a transformat Institutul Oncologic ”Pr. Dr. Alexandru Trestioreanu” București într-un ”lansator” de contracte încheiate prin procedura achizițiilor directe.

Achiziția directă este o modalitate simplă de a achiziționa produse/servicii/lucrări a căror valoare fără TVA, estimată conform prevederilor legale, nu depășește un anumit prag valoric stipulat la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016.

Alături de aceștia, întregind un cvartet financiar de succes, se află liderul CNSLR ”Frăția”, cunoscutul Leonard Bărăscu (zis ”Faraonul”), și Steluța Nicolaescu, director de Îngrijiri la IOB, cea în subordinea căreia se află Alina Bonciu. Cum afacerile și plăcerea merg mână în mână, acest cvartet aduce în atenție și două relații strânse care întregesc imaginea de ansamblu.

Managerul Institutului Oncologic București – Bogdan Tănase – se afișează, de foarte multe ori, alături de Alina Bonciu, iar ”Faraonul” Bărăscu de la CNSLR ”Frăția”, cu toate că, oficial, este căsătorit cu Ani Bărăscu, înnoptează cu ”arme și bagaje” alături de Steluța Nicolaescu, directorul de Îngrijiri de la IOB, cei doi împărțind, printre altele, și o vilă din Pantelimon, la periferia Capitalei.

Considerat cel mai bogat lider de sindicat din România, bossul ”Frăția”, Leo Bărăscu, are o relația aparte cu Steluța Nicolaescu

Iată cum s-a construit, încetul cu încetul, o ”echipă” bine sudată.

  • Bogdan Tănase, managerul Institutului Oncologic București + asistenta-șefă IOB Alina Bonciu
  • Leonard Bărăscu, președintele CNSLR ”Frăția” (dar și al Federației Sanitas) + Steluța Nicolaescu, director de Îngrijiri IOB.

Ambele relații funcționează ireproșabil, iar Leo Bărăscu a dat, mai mult, o dovadă de încredere față de descurcăreața Steluța. Astfel, mașina pe care ”Faraonul” a deținut-o a ajuns la directorul de Îngrijiri din IOB. Totul printr-un ”artificiu” în acte. Este vorba despre un autoturism Suzuki Hybrid (B 973 STE), pe care îl conduce Steluța Nicolaescu, mașina fiind luată de la Bărăscu prin ”intermediarul” Ion Huzu.

”Faraonul”, cel mai bogat lider sindical din România

Președintele CNSLR ”Frăția” este considerat cel mai bogat lider sindical din România, această funcție asigurându-i un venit anual de 134.820 de lei.

Dar asta nu este totul, ținând cont de declarația sa de avere pe 2020:

  • Prin funcţia de preşedinte al Federaţiei Sanitas a încasat 184.090 lei.

Fondată la 1 februarie 1990 și afiliată la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) Frăția, Federația Sanitas ”organizează activitatea sindicală și forța de acțiune a peste 100.000 de membri” din peste 500 de unități sanitare și de asistență socială, se precizează pe pagina oficială a Sanitas.

  • Ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de Turism SIND TOUR SRL, a încasat 164.700 lei.
  • 800 i-au venit de la societatea EDUSIND TOUR SRL, acolo unde este membru în Comitetul Director.
  • 500 lei i-a primit de la o altă entitate – denumirea este indescifrabilă în declaraţia de avere.
  • Leonard Bărăscu a mai încasat 750 lei de la Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură.
  • Din meseria sa de bază, operator RMN, în 2020 a încasat 207.203 lei.

Steluța Nicolaescu și Bogdan Tănase, ”prieteni” pe Facebook cu Rubicon Editech SRL

Steluța Nicolaescu și Bogdan Tănase apar printre cei care sunt ”prieteni”, pe pagina de Facebook, cu firma Rubicon Editech SRL, considerată ”de casă”, una dintre societățile care încheie contracte cu Institutul Oncologic Român.

Spre exemplu, pe data de 1 februarie a acestui an, Rubicon Editech SRL a ”prins” un contract în valoare de 103.140 lei pentru furnizarea de steplere, aparate de sutură mecanică, plus rezervele necesare.

Aceeași firmă, la data de 18 februarie, a mai încheiat un contract (pentru aceleași materiale), tot în valoare de 103.140 lei.

Achizițiile directe, preferate de conducerea IOB

Managerul IOB, Bogdan Tănase, originar din Buzău, a absolvit cursurile UMF ”Carol Davila”, Facultatea de Medicină Generală, devenind medic specialist în Chirurgie Generală în 2018. Din 2013 este medic primar. În 2016, și-a finalizat și pregătirea în Chirurgie Toracică, urmând mai multe cursuri de pregătire și perfecționare în Franța. A profesat în Spitalul Municipal ”Caritas” până când s-a specializat în chirurgie oncologică și s-a transferat la IOB. Până aici, nimic ”anormal”, o carieră medicală și trepte profesionale urcate pas cu pas.

Ca șef al IOB, are obligația să verifice înainte de avizare achizițiile unității medicale. Procedura prin care se realizează o achiziție directă urmează câțiva pași bine stabiliți, iar Institutul Oncologic București nu poate face excepție de la regulă.

Conform procedurilor, după ce se stabilește necesarul de medicamente, echipamente medicale diverse, consumabile medicale și de protecție, materiale de curățenie, prestări servicii de spălătorie și curățenie, mentenanță, urmează traseul avizărilor, care în IOB este următorul:

  1. Asistenta-șef a instituției este persoana care întocmește un raport cuprinzând necesarul respectiv, la nivelul IOB.
  2. Raportul este prezentat managerului institutului, iar acesta îl avizează.
  3. Cu avizul managerului, raportul ajunge la departamentul ”Achiziții”, pentru a fi încheiate contractele pentru materialele necesare.

Urmând această procedură, la Institutul Oncologic București au fost încheiate, în perioada 30 decembrie 2020 – 22 martie 2021, nu mai puțin de 100 de contracte – 95 de furnizare și 5 de servicii.

Trebuie menționat că, în perioada respectivă, Bogdan Tănase nu era, încă, manager, ci director medical al IOB, el preluând manageriatul la sfârșitul lunii martie 2021. Printre atribuțiile directorului medical, stabilite prin Ordinul Ministrului Sănătății 921/2006, se află și cea referitoare la stabilirea principalelor coordonate ”privind consumul de medicamente şi materiale sanitare la nivelul spitalului, în vederea unei utilizări judicioase a fondurilor spitalului”. Tot directorul medical, în calitate de preşedinte al consiliului medical, coordonează şi răspunde de elaborarea la termen a bugetului de venituri şi cheltuieli.

Procedura prin care conducerea IOB a încheiat respectivele contracte a fost cea de ”negociere fără publicare prealabilă” în 98 din cazuri, celelalte 2 fiind ”licitații deschise” – pe 9 și 22 martie 2021.

Managerul IOB, Bogdan Tănase, și-a asumat legătura cu șefa asistentelor, Alina Bonciu

La finalul anului trecut, IOB a încheiat contracte ”la foc automat”. S-a ”muncit” și în noaptea de Revelion

Dintre cele 100 de contracte, 13 au fost perfectate între 30 decembrie 2020 și 1 ianuarie 2021 – prin ”negociere fără publicare prealabilă” -, fiind vorba despre ”furnizare medicamente”, achiziții realizate ”pe ultima sută de metri”.

Ziua de 30 decembrie 2020 a fost una ”plină” la Institutul Oncologic București, fiind încheiate nu mai puțin de 11 contracte pentru furnizarea de medicamente, cu:

  • Compania Națională UNIFARM SA – ora 11.47 – 5.454 RON
  • BIO EEL SRL – ora 11:52 – 1.644 RON
  • FILDAS TRADING – ora 12.10 – 6.900 RON
  • BRAUN MEDICAL – ora 12:15 – 1.650 RON
  • HYPERICUM SRL – ora 12:18 – 3.225 RON
  • ARTISANA MEDICAL SRL – ora 16:35 – 1.680 RON
  • FARMACEUTICA REMEDIA DISTRIBUTION &LOGISTICS SRL – ora 16:37 – 18.979 RON
  • FRESENIUS KBI ROMANIA – ora 17:26 – 21.500 RON
  • PRISUM INTERNATIONAL TRADING CO. SRL – ora 17:29 – 6.940,88 RON
  • MEDIPLUS EXIM – ora 17:33 – 256.200,40 RON
  • DIRECT PHARMA LOGICTICS SRL – ora 17:39 – 203.759,05 RON

Mai mult, conducerea Institutului Oncologic București a perfectat două dintre aceste contracte – cu valoarea cea mai mare – chiar în noaptea de Revelion. Din informațiile obținute de GÂNDUL.RO, contractele sunt:

  • ”Furnizare medicamente” (ALLIANCE HEALTHCARE ROMÂNIA) – 01.01.2021 (ora 01:35:54) – 2.238.875,66 RON.
  • ”Furnizare medicamente” (MEDIPLUS EXIM) – 01.01.2021 (ora 01:36:22) – 2.530.653,30 RON.

Despre păienjenișul de la IOB vom reveni cu alte informații exclusive.

Cine deține date suplimentare, ne poate scrie la adresa de e-mail [email protected].

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a dat interdicție totală în România din data de 3 Mai. Decizia este finală şi...
Mașina preferată a românilor dispare. Nu se va mai găsi deloc în Europa
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU