Cei 5 oameni care vor provoca SFÂRȘITUL LUMII. Un matematician a aflat când și cum va avea loc Apocalipsa, de fapt

Cei 5 oameni care vor provoca SFÂRȘITUL LUMII. Un matematician a aflat când și cum va avea loc Apocalipsa, de fapt
Cei 5 oameni care vor provoca Sfârșitul Lumii
Publicat: 29/09/2023, 18:15

Cei mai mulți oameni nu se sperie prea tare de un război nuclear. Cel puțin aceasta este concluzia la care a ajuns expertul Eric Weinstein, care consideră că suntem cu toții foarte distrași de ritmul alert în care ni se derulează viețile.

Totuși, ar fi bine să aruncăm o atenție mai mare acestui aspect, căci războiul din Ucraina a dus lumea mai aproape de un război nuclear decât a fost de la „Criza rachetelor cubaneze” încoace, incident petrecut în anii ’60.

Apocalipsa nucleară, prea puțin luată în serios

Milionarul Eric Weinstein, la bază matematician, afirmă că majoritatea oamenilor nu ia în serios amenințarea nucleară, în ciuda riscului actual al izbucnirii unui astfel de conflict între marile puteri, „estimat undeva între 1% și 5%”.

Un lucru pe care l-am învățat în viață este că, dacă șansele nu depășesc 50%, un procent uriaș din populație crede că este puțin probabil să se întâmple. Ei nu se împotrivesc la ceea ce vorbim noi acum”, afirmă Weinstein.

Deși cu un doctorat obținut la Universitatea Harvard, Eric Wenistein a părăsit mediul academic, concentrându-se pe lumea afacerilor, acolo unde a performat. El afirmă că lumea pe care o cunoaștem riscă să fie „distrusă de alegerile a ceea ce eu consider a fi cinci ființe umane relativ nedistincte: Vladimir Putin, Joe Biden, Volodimir Zelenski, Xi Jinping și Kim Jong-un”.

În 2019, Eric Weinstein a sugerat că omenirea are nevoie de o demonstrație publică a puterii unei bombe nucleare, deoarece lumea nu realizează amploarea distrugerii pe care o pot provoca armele nucleare. „Nu cred că oamenii pot calcula impactul pe care-l are o bombă nucleară”, declara el.

În opinia sa, omenirea a atins un punct de cotitură la mijlocul anilor ‘50, când, în doar câțiva ani, a învățat cum să manipuleze secretele atomului și structura ADN-ului.

„Aceste inovații i-au făcut pe oameni capabili să-și provoace propria lor dispariție doar jucându-se cu o putere pe care nici măcar azi nu știm să o controlăm deplin. Nimeni nu acordă atenție acestui pericol, suntem somnambuli în fața unui Armaghedon”, mai spune Weinstein.

„Avem cele mai irelevante discuții, majoritatea oamenilor văd războiul din Ucraina ca pe o telenovelă și nu ca pe o amenințare care poate pune capăt lumii. Totul pare o luptă internă, atâta timp cât Zelenski este telegenic” – Eric Weinstein

În concluzie, scrie Daily Star, reputatul matematician susține că „invadarea Ucrainei de către Rusia este fără precedent în secolul 21, iar ceea ce ținea lumea în echilibru astăzi s-a rupt. Trăim ceva asemănător cu criza rachetelor din Cuba”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vestea șocantă pentru consumatorii de Pepsi. Secretul băuturii a ieșit la iveală după zeci de...
FOTO. Frumoasa Lena și-a pus iubitul fotbalist la munca de jos! Cum arată în costum...
Vloggerul Mircea Bravo a intrat cu mașina într-un stâlp. Polițiștii l-au testat pentru consum de...
Berea fără alcool te lasă fără permis. Medic: Înverzește etilotestul
Vremea 4 - 17 decembrie 2023. ANM anunță ploi, lapovițe și ninsori începând de joi,...
Un oficial al FRF-ului sare în apărarea lui George Pușcaș după evoluția solidă din partida...
Ai voie să încalci LINIA CONTINUĂ dacă depășești o căruță / tractor? Ce prevede legea...
Apar noi detalii în cazul crimei din Franța! Detaliul care i-a făcut pe apropiații doctoriței...
„Mi-am dorit ca fiul meu să poarte numele meu”. Motivul pentru care soția lui Adi...
Rona Hartner a fost uitată de celebrități la înmormântare! Aurel Pădureanu și Ioana Tufaru sunt...
Atac terorist în Paris. Atacatorul a strigat "Allah akbar" şi a atacat trecători în centrul...
Scandal monstru după moartea Ronei! Mega război pentru custodia Ritei
Adevărata poveste, spusă după un SECOL! Cel mai MARE trib din SUA
TOATĂ RUSIA e în doliu! Nimeni nu credea că poate fi ucis: O durere care...
Pariu nebun în SUA. Ce a făcut directoarea cu un porc, în fața elevilor
Cum arată familia lui Călin Popescu Tăriceanu. Imagini rare cu femeia care l-a cucerit și...
BANCUL ZILEI. Bulă: Băi nevastă, am observat că facem dragoste doar când ai nevoie de...