Vopseaua de ouă pentru Paște are mai multe chimicale decât în anii trecuți, arată un studiu al ANPC

Vopseaua de ouă pentru Paște are mai multe chimicale decât în anii trecuți, arată un studiu al ANPC
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ
Publicat: 15/04/2021, 22:32
Actualizat: 15/04/2021, 22:33

Informaţia că în vopseaua de ouă pentru Paște sunt adăugate mai multe chimicale apare într-un studiu realizat de Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorului, care atrage atenţia asupra importanţei citirii etichetelor produselor.

Vopseaua de ouă pentru Paște conține mai multe chimicale

De Sărbătorile Pascale, ouăle vopsite nu lipsesc de pe mesele ortodocșilor. Se spune că cele vopsite în roșu reprezintă sângele Mântuitorului, dar puțini oameni s-au întrebat dacă vopselurile pe care le folosiți pot fi toxice.

Conform unui studiu recent, vopseaua de ouă care se comercializează în prezent pe piaţa românească, conţine cu 58% mai mulţi aditivi decât în urmă cu 6 ani. De exemplu, unul dintre aceştia, E102, are un puternic efect cancerigen, în special la nivelul glandei tiroide. Asta în timp ce alţii afectează în special copiii.

Vânzătorii știu ce fel de E-uri se găsesc în vopseaua de ouă, dar nici cumpărători nu reprezintă un mare interes eticheta.

„În primul rând să fie în limba română. Informațiile sunt în ordine descrescătoare şi termenul de valabilitate convorat cu mediul de depozitare, iar nu în ultimul rând să cerem bonul fiscal

Sunt unii oameni care cumpără acelaşi tip de vopsea de multă vreme, şi merg pe încredere. Nu contează neapărat ce conţine, ci dacă face treabă bună când e vorba de culoare.

Ceea ce este important este să cumpărăm vopsea de ouă şi să nu cumpărăm vopsea tipografică, vopsea de maşină. Dacă pe eticheta oului vopsit nu se regăsește informația cu privire la vopseaua respectivă, mai bine nu îl cumpărăm.”, afirmă Sorin Mierlea, președinte Infocons.

În comerţ se găseşte vopsea de ouă chiar şi cu 12 E-uri în compoziţie

Aditivii periculoși din vopseaua de ouă:

– azorubina – În combinaţie cu benzoaţii favorizează hiperactivitatea la copii.

– albastru briliant FCF – Unele persoane acuză reacţii alergice. NU este recomandat copiilor hiperactivi.

– tartrazina – Are un puternic efect cancerigen, în special la nivelul glandei tiroide.

– benzoat de sodiu – Poate produce iritaţie gastrică, anorexie, vomă, afectarea ficatului şi a rinichilor

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Liderul interlop Costel Corduneanu a murit în spital, în urma unei operații dificile la inimă
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi...
Mihaela Bilic, despre cele mai periculoase produse de consumat în timpul postului Paștelui: „Au potențial...
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500...
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Narcisa, reacție neașteptată după accidentul în care a murit iubitul ei, Mădălin Paul Păduran! Gestul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută
Alfa Romeo redenumeşte un model de SUV pentru a dezamorsa tensiunile cu Italia
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Regula obligatorie în orice BLOC din România. Asociația nu are dreptul să refuze asta unui...
Călin Donca, milionarul excentric ce și-a pierdut mașinile de lux. Cât valorau „bijuteriile”
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva...
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Julia o acuză pe Roberta că o ironizează! Cele două fete își aruncă înțepături una...
"Nu am să mă mai întorc". Postările tânărului care și-a pierdut viața în accidentul rutier...
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare...