MINISTRUL EDUCAȚIEI a decis să le anuleze! Toți elevii din România vor fi afectați

MINISTRUL EDUCAȚIEI a decis să le anuleze! Toți elevii din România vor fi afectați
EDUCAȚIE. MEC: 7% dintre elevii care s-au înscris la a doua probă a Evaluării Naționale au absentat / Sursă Foto: Mediafax FOTO
Publicat: 07/04/2020, 10:10

Monica Anisie spune că simulările examenelor naţionale vor fi înlocuite cu testele de antrenament, propuse elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Monica Anisie a făcut cel mai așteptat anunț de către elevi: „Simulările sunt anulate. Nu mai putem susţine simulările, însă le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziţia elevilor de clasa VIII-a şi a XII-a. Vom pune săptămânal câte cinci teste de antrenament. Vineri vom publica baremul, iar în emisiunile realizate la TVR vor fi explicate rezolvările acestor modele sau teste de antrenament, cum le-a numit Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare”.

Anisie susține că „aceste teste este bine să fie rezolvate în parteneriat cu cadrul didactic de la clasă, dar MEC va pune la dispoziţie baremul şi elevul se poate şi autoevalua”.

Întrebată de ce s-a luat această decizie, ministrul Educației a explicat: „Simulările le-am anulat şi am înlocuit simularea cu aceste teste de antrenament tocmai pentru faptul că elevul trebuie să se pregătească în continuare pentru examenele naţionale”.

Cu alte cuvinte, dă asigurări Monica Anisie, examenele naționale din 2020 vor avea loc!

În altă ordine de idei, ministrul le-a recomandat cadrelor didactice ca în perioada 3-21 aprilie să intre în concediu de odihnă, „pentru că oricum este vacanţă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine