Într-o ediție transmisă live de Gândul, analistul politic H. D. Hartmann afirmă că Maia Sandu a izolat Republica Moldova și avertizează că același model ar urma să fie aplicat și în România, având în vedere relațiile apropiate dintre cele două conduceri. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Hartmann afirmă că Republica Moldova este, în acest moment, o țară izolată politic și ideologic. Analistul politic o acuză pe președinta Maia Sandu de abuz de putere și cenzură, susținând că aceasta ar beneficia de sprijinul Franței în aceste demersuri.
„Ei s-au asigurat că SUA nu vor interveni nici în anii care urmează. Pentru că, părerea mea este că noi asistăm la același fenomen care are loc în Republica Moldova astăzi. Maia Sandu a închis țara, Maia Sandu a izolat Republica Moldova, este o țară complet închisă. Acolo conduce o camarilă denumită PAS, are un nume politic, la noi sunt progresiștii și Maia Sandu conduce. Practic, arestează pe cine vrea, de afară, pe cine vrea. Dar este închisă. De ce? Pentru că nu intervine nimeni. Maia Sandu este în mare iubire cu Macron. El îi permite toate nebuniile pe care le vrea Maia Sandu în Republica Moldova. Cine e bun prieten cu Maia Sandu? Este Bolojan.”
De asemenea, Hartmann susține că România va urma un traseu similar cu cel al Republicii Moldova. Aceasta își va pierde relevanța la nivel geopolitic și se va izola atât politic, cât și ideologic, a afirmat invitatul.
„Părerea mea este că vom avea aceeași formulă în România, în care România va fi închisă de acest grup care a pus mâna pe România. Vom vedea din ce în ce mai multe aberații și vom avea din ce în ce mai multe aberații geopolitice. La ora actuală, România ori că s-a exclus singură prin Iohannis, ori că s-a exclus prin evoluțiile conflictului ruso-ucrainean, ori că Polonia e mai importantă pentru americani decât oricine, la ora actuală. Cert este că România va cunoaște aceeași închidere ideologică, se vor da legi aberante, se vor găsi tot felul de „nei ca nimeni” care vor izola cultural, ideologic și din punct de vedere al comunicării România.”
În final, analistul politic atenționează că România va resimți un puternic declin economic, care nu va fi gestionat corespunzător de actuala conducere.
„Nimeni nu mai pariază pe tigrul economic România. Nimeni, pentru următorii ani, nu mai pariază pe bunăstarea economică a României. Este clar analfabetismul economic al celor care au condus în ultimii 5–7 ani. Ne-a dus în groapa în care ne aflăm și din care o să ieșim foarte greu. Din calculele pe care mulți economiști mi le dădeau, între 2 și 3 ani, numai să reușim ceva cu bugetul. Se va ajunge la aberații de tip taxă pentru fiecare leu pe care îl scoți dintr-o bancă.”