VIDEO | Scriitoarea Aurora Cornu: „M-am măritat totdeauna din interes”

Publicat: 05/08/2022, 22:30

Scriitoarea Aurora Cornu – prima soție a scriitorul și femeia alături de care a trăit o poveste de dragoste înflăcărată – a vorbit, într-o ediție de colecție a emisiunii Marius Tucă Show, despre viața alături de “marele singuratic”, Marin Preda.

„Patru ani cât am stat împreună ne-am despărțit foarte puțin. Am stat 24 de ore din 24 de ore unul lângă altul. Eu personal n-am ținut niciodată mărit decât din considerente practice, deoarece nu putem să mergem la hotel împreună sau în voiaje. Nici cu Aurel Cornea, la Londra, m-am măritat ca să nu mai fac eu tot dosarul de acte franceze, pentru că el era născut la Paris. Deci, eu m-am măritat totdeauna din interes. 

Eu nu țin minte date, pentru că nu le consider importante. Am fost împreună cu Marin Preda timp de 4 ani. Eu sunt destul de mândră de mine. Toată lumea a zis că Marin a părăsit-o pe Aurora. Era destul de evident. De fapt, el plecase din casă, pe urmă, el a găsit pe cineva și viitoarea lui soție trebuia să facă un copil, iar eu atunci i-am cedat casa și m-am mutat. Noi am rămas extrem de prieteni”, a spus Aurora Cornu, prima soție a scriitorului Marin Preda.

O nouă ediție pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Cât costă o manichiură și un tuns simplu înainte de Paște! Prețurile au explodat, în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
EXCLUSIV! Matteo, dezvăluiri inedite din postura de tată: "Fericirea este pe măsură". La ce provocări...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?