VIDEO | Prof. univ. dr. Mircea Miclea, despre sistemul de învățământ din România: „Competiția trebuie să fie redusă în clasele primare și mai evidentă în clasele mari. Trebuie să simulăm în viața din școală ceea ce se va întâmpla în realitate”

Publicat: 30/06/2022, 00:52
Actualizat: 30/06/2022, 00:53

Prof. univ. dr. Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a precizat că sistemul de învățământ din România nu face altceva decât să mărească inegalitatea dintre elevi, în școli. Invitatul lui Marius Tucă este de părere că, în clasele primare, accentul trebuie pus pe colaborare, iar pe măsură ce elevul înaintează în sistemul de educație, este importantă și competiția.

„Statul și școala, în loc să acționeze ca un mecanism de egalizare a șanselor, pentru că asta este una dintre funcțiile esențiale ale educației, de a egaliza cât de cât șansele, de-i face pe oameni să aibe șanse cât de cât apropiate, prin faptul că tu educi, pentru că ei vin din tot fel de medii. Din păcate, sistemul de învățământ nu funcționează ca un egalizator de șanse, ci dimpotrivă, ca un diferențiator de șanse, educația mărește inegalitatea. Acesta este lucru grav, pentru că una dintre misiunile asumate de statul român prin Constituție este să ofere șanse egale pentru toți cetățenii lui”, a afirmat prof. univ. dr. Mircea Miclea.

Întrebat dacă elevii cu cele mai mari note ar trebuie să fie premiați la sfârșitul anului școlar cu coronițe, prof. univ. dr. Mircea Miclea a afirmat că „nu putem să creăm o bulă în sistemul de educație, în care toată lumea primește un premiu”.

„La intrarea în sistemul de educație, accentul trebuie pus pe colaborare, nu pe competiție. Pe măsură ce înaintezi în sistemul de educație, accentul trebuie pus, mai degrabă, pe competiție, nu numai pe colaborare. De ce? Pentru că aceasta este realitatea și în viața de adult. Noi nu putem să creăm o bulă în sistemul de educație, în care toată lumea primește un premiu. Dacă nu ai primit premiu pentru română, primești pentru matematică, dacă nu pentru matematică, pentru aruncarea mingii de baschet cu mâna dreaptă, dacă nu pentru aruncarea mingii de baschet cu mâna dreaptă, pentru aruncarea mingii de baschet cu mâna stângă.

Ideologia aceasta de a premia pe toată lumea sau de a cultiva ideea că, pentru a nu-i traumatiza pe copii, pentru a nu le impune tot felul de limitări ale creativității lor, toți trebuie să primească câte un premiu, a fost implementată deja de mulți ani”, a precizat prof. univ. dr. Mircea Miclea.

Fostul ministrul al Educației susține că este bine să existe competiție între elevi, în contextul în care școala ar trebuie să reprezinte o simulare a ceea ce se va întâmpla în realitate, în viața de adult.

„Cred că este bine să păstrăm o anumită competiție în școală. Ea trebuie să fie redusă în clasele primare și trebuie să fie mai evidentă în clasele mari, pentru simplul fapt că, în felul acesta, școala este încă o modalitate de a te pregăti pentru viață. Acum noi ce vrem să facem? Vrem să creăm în școală o versiune a realității care este diferită de cea cu care ei se vor confrunta, ca să ce? Ca să le creăm o decepție în plus? Trebuie să simulăm în viața din școală ceea ce se va întâmpla în realitate, pentru că, altfel, diferența dintre așteptările lor despre realitate și realitatea efectivă, când ei vor termina școala, va fi enormă.

Și atunci să nu ne mirăm că o să facă depresii și o să fie apatici și o să fie dezangajați și o să spună că lumea e nedreaptă, viața e nedreaptă, țara aceasta e nedreaptă și așa mai departe. Nu, trebuie să îi ajutăm să aproximeze treptat prin viața de școală, viața de adult, acesta este principiul”, a menționat prof. univ. dr. Mircea Miclea.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna