#euprimar | Orașul președintelui Iohannis. Unde a ajuns Sibiul „pas cu pas”

Publicat: 17/09/2019, 10:28

Două zone industriale, una la ieșirea din Sibiu spre Alba, alta la ieșirea dinspre Autostradă spre DN 1, atrag tinerii cu forță de muncă din județe precum Alba, Vâlcea, Olt sau Hunedoara. Sibiul stă prost, însă, la capitolul infrastructură, deși se fac pași și în această direcție.

Sibiul fiind, în primul rând un oraș cu istorie, căutat de turiști, accentul s-a pus pe dezvoltarea zonei centrale, iar punctul maxim al investițiilor a avut loc în anii premergători programului „Sibiu – Capitală Culturală Europeană”. Aleile și străzile cochete, cu clădiri istorice, au primit, atunci, cea mai mare atenție, astfel încât programul european a fost unul de succes.

Au rămas în urmă, însă, cartierele, zonele cele mai populate ale orașului, care aveau nevoie de investiții capitale. În ciuda lucrărilor vaste din centru, la periferie încă mai puteau fi găsite străzi de pământ.

Așa au început lucrări ample de modernizare a străzilor în cartierele de case, iar în paralel s-a intervenit în cartierele vechi de blocuri cu lucrări de infrastructură și reparații inclusiv ale rețelelor de utilități, ale iluminatului public și cablajului metropolitan.

„Am reușit până în prezent să finalizăm lucrările în șapte zone ale orașului. O nouă zonă de blocuri a intrat în lucru în iulie, iar în următorii doi ani vom finaliza și restul cartierelor de blocuri”, spune Astrid Fodor, primarul Sibiului.

În paralel, se investește în școli, dar și în modalități de petrecere a timpului liber.

„Am creat un skate park de peste 10.000 de metri pătrați, iar un proiect important este în curs de execuție și anume transformarea unui lac într-un obiectiv pentru practicarea sporturilor nautice. Avem ca obiectiv construirea unui centru de agrement și sport în lunca Cibinului, iar într-o altă zonă vom amenaja un parc de peste 40.000 de metri pătrați prin reconversia unui teren neutilizat în prezent. Legătura dintre modernizarea orașului și dezvoltarea economică a acestuia este foarte strânsă. Economia locală este sursă de venit pentru bugetul local, iar din aceste fonduri noi putem iniția investiții. De aceea, dezvoltarea economică a orașului este o direcție strategică pentru Primărie și facem eforturi conștiente pentru a sprijini investitorii”, povestește Astrid Fodor despre modul în care s-a creat, la Sibiu, o legătură între viața economică și administrație.

Pentru că s-a creat tot mai mult premisa dezvoltării zonelor industriale, unde tot mai multe companii vin, investesc, creează forță de muncă și produc plus-valoare, s-a luat decizia unor investiții mari în cele două zone de fabrici ale orașului: Zona Industrială Vest – situată în apropierea Aeroportului și Autostrăzii, pe drumul spre Alba, și Zona Industrială Est – situată la ieșirea spre Agnita, în apropierea Autostrăzii, dar la ieșirea spre Vâlcea.

În zonele industriale se fac lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare, se mărește rețeaua de străzi pe măsură ce fabricile își cresc și ele capacitățile de producție.

„Pentru că transportul angajaților este esențial am achiziționat autobuze noi, extindem rutele de transport public și creăm mai multe stații de autobuz spre aceste zone. În același sens, le vom conecta mai bine cu orașul prin noi legături rutiere. Pe de altă parte și reciproca este valabilă: datorită dezvoltării și modernizării orașului, Sibiul este mai atractiv pentru investitori, aceștia găsind în Sibiu un oraș european ca ritm și direcții de dezvoltare, funcțional ca infrastructură și plăcut ca mediu de locuit”, spune primarul.

Angajații își caută locuințe în afara orașului; traficul e un haos

În ceea ce privește proiectele imobiliare, Sibiul traversează o perioadă în care se construiește foarte mult, cererea fiind mare, mai ales că mulți tineri vin în oraș, atrași de locurile de muncă, dar și de viața culturală de aici.

Locuințele au ținut și ele pasul cu dezvoltarea, astfel că prețul unui apartament în Sibiu este destul de ridicat. Tinerii s-au reorientat și au găsit variante mai ieftine în zone din afara Sibiului: Cisnădie, Șura Mare, Cristian, Șelimbăr. O astfel de dezvoltare a ansamblurilor rezidențiale în zone din afara orașului a găsit infrastructura nepregătită să preia, la ore fierbinți, traficul de la intrările, respectiv ieșirile din oraș, atunci când muncitorii merg spre locurile de muncă sau când se întorc acasă.

Este cazul drumului care leagă orașele Sibiu și Cisnădie, tranzitat de sute de mașini în fiecare dimineață și seară. Aici, pentru un drum de patru – cinci kilometri, șoferii ajung să stea în coloană, uneori, o oră.

La fel se întâmplă la intrarea în Sibiu, dinspre Zona Industrială Vest. Orașul este sufocat de mașinile care tranzitează orașul, în loc să iasă spre centura ocolitoare.

Pentru că s-a discutat mult despre Zona Metropolitană, care ar putea rezolva măcar o parte din aceste probleme legate de infrastrucură, primarul Sibiului, Astrid Fodor, spune că un astfel de tip de asociere va deveni un subiect de interes pentru orașul pe care îl conduce doar „în momentul în care se va adopta o legislație pentru zonele metropolitane care să asigure inclusiv consolidarea poziției decizionale a municipiilor, raportat la numărul de locuitori și maximizarea impactului dezvoltării urbane”. Această cerință a comunicat-o Fodor și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Directoratului General Regio.

Până atunci, se încearcă modernizarea transportului public pentru ca acesta să constituie o alternativă la transportul cu autovehiculul propriu. Primăria Sibiu a achiziționat 65 de autobuze noi, moderne, alte aproximativ 60 de mijloace de transport ecologice fiind în curs de achiziționare pe proiecte finanțate din fonduri europene.

De asemenea o alternativă este transportul cu bicicleta în oraș, în acest sens urmând să fie create piste pe malul Cibinului și către zona centrală, precum și pe Calea Dumbrăvii, care va lega centrul de ieșirea spre Pădurea Dumbrava, unde va fi zonă de agrement.

Totodată, Primăria Sibiu are în vedere noi drumuri, alternative pentru arterele aglomerate.

Au fost inițiate deja proiecte de construcție a mai multor drumuri de legătură între Zona Industrială Vest și oraș, proiecte de lărgire și modernizare a podului de pe șoseaua Alba Iulia, la intrarea în oraș dinspre Alba Iulia, precum și proiecte pentru construcția unui nou pod peste râul Cibin împreună cu un drum direct de legătură între cartiere care să atenueze aglomerația pe străzile principale ale orașului, suprasolicitate la orele de vârf.
Cât despre una dintre cele mai aglomerate ieșiri din oraș, cea spre Cisnădie, reprezentanții Primăriei Sibiu spun că se va lărgi drumul și se va crea un drum de legătură cu Calea Dumbrăvii – drumul spre Pădurea Dumbrava și Păltiniș, pentru a descărca astfel mai ușor traficul de la intrarea în Sibiu.

Municipalitatea va construi două parcări subterane de mare capacitate în zona centrală, pentru care a pornit deja studiile, iar încă una va fi construită în unul dintre cele mai aglomerate cartiere ale orașului și va fi supraterană.

Creșterea economică

Economiștii spun că balanța comercială a Sibiului este pozitivă. În ultimul an, exporturile au însumat 3,2 miliarde de euro, în creștere față de anii precedenți, iar importurile 2,5 miliarde lei. De asemenea, salariul mediu net a fost de 2.806 lei în februarie 2019, cel mai mare din regiunea Centru și mai mare decât cel la nivel de țară.

„Noi spunem că Sibiului îi merge bine din punct de vedere economic. Această creștere s-a produs , adică dezvoltând mai întâi zona industrială vest la începutul anilor 2000, dezvoltând în paralel orașul și infrastructura, investind în educație, punând accent pe instruirea forței de muncă, dezvoltând sistemul de învățământ dual, promovând toate aceste atuuri în fața investitorilor și arătând seriozitate în fața acestora prin menținea unei predictibilități și stabilități a taxelor și impozitelor locale în ciuda schimbărilor frecvente ale legislației, menținând administrația locală deschisă investitorilor, păstrând un dialog constant cu cluburile de afaceri și recunoscând mereu contribuția semnificativă a mediului economic în dezvoltarea orașului, ca un partener al administrației locale și a comunității”, spune primarul Astrid Fodor.

Aceasta este cea lăsată în urmă de Klaus Iohannis pentru a conduce Sibiul, cel care după 14 ani de mandate a luat calea Bucureștiului pentru un mandat de președinte.

Dacă va reuși construirea Centurii de Sud a orașului, un proiect ambițios și necesar, Astrid Fodor are ocazia să îl depășească pe Klaus Iohannis. Pentru acest lucru vor fi necesare numeroase studii, colaborări cu Consiliul Județean Sibiu și primării din zonă, deoarece drumul ar urma să plece din DN 1 – comuna Cristian, să ocolească Aeroportul Sibiu, spre cartierele de la ieșirea spre Păltiniș și să iasă prin pădurea unde este amplasat Centrul Chinologic.

Drumul ar trebui, apoi, să ajungă spre punctul fierbinte care leagă orașele Cisnădie și Sibiu, să ocolească și comuna Șelimbăr, și să ajungă din nou în DN 1 – DN 7, spre Vâlcea, de unde, în viitor, să se lege la Autostrada Sibiu – Pitești.

Până la realizarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale Sibiului din ultimul sfert de veac, Astrid Fodor continuă politica dusă de Klaus Iohannis, cel cu care a păstrat relații bune și după ce fostul edil a ajuns președinte. Actualul primar al Sibiului a dus mai departe toate proiectele începute de Iohannis și, la fel ca și el, are, în Consiliul Local, o majoritate formată din FDGR (din care face parte) și PNL.

Mai mult, ca o întărire a relației dintre cele două formațiuni politice, Astrid Fodor este în relații foarte bune cu președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, care face parte din PNL, partid în care s-a înscris Klaus Iohannis cu puțin timp înainte de candida la președinție.

Fodor „se desparte” de Iohannis la capitolul „comunicare”: dacă pe vremea când era primar, Iohannis era cunoscut pentru conferințele de presă organizate „la 11 fix, joia”, Fodor nu are astfel de ieșiri publice. De asemenea, după plecarea lui Iohannis, sibienii nu se mai întâlnesc cu primarul pe șantiere: fostul edil obișnuia să plece neanunțat din Primărie, cu mașina, și să ia prin surprindere angajații care lucrau la șantierele orașului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația