Prof. dr. Irinel Popescu: „Un profesor trebuie să predea din experiența proprie. Am văzut mari chirurgi fără talent didactic”

Publicat: 31/05/2023, 14:00

Prof. dr. Irinel Popescu, Directorul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic „Dan Setlacec”, din cadrul Institutului Clinic Fundeni din București a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că profesorul este un factor de motivare al elevilor pe care îi are în grijă. Rolul cel mai important al profesorului este să-și stimuleze elevii. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

Cred rolul cel mai important al profesorului este să-și stimuleze elevii. Senzația aceea îi trage în sus, senzația aceea de locomotivă, senzația aceea dincolo de nivelul și de volumul de cunoștință pe care poate să-l transmită, profesorul este cel care îl împinge de la spatele, îl ridică, îl ajute să-și găsească idealul, să-și găsească ținte în viață, stabilească repere.

Deci, profesorul este un factor de motivare al elevilor pe care îi are în grijă. Unii profesori universitari încă mai influențează studenții, pentru că, la fel ca-n orice meserie, și profesorii nu sunt uniformi. Sunt profesori și profesori. 

Exact aceea de care spuneam au acest rol de locomotivă. Și asta se vede dacă cineva se uită la ce lasă în urmă în materie de elevi și pe unde sunt acești elevi, ce poziții ocupă ei, ce au devenit ei până la urmă. Acesta este reperul cel mai important și rezultatul cel mai important al muncii unui profesor.

Un profesor trebuie să predea din experiența proprie. Am văzut mari chirurgi fără talent didactic. Talentul didactic este o pasăre rară. Talentul didactic și volumul de cunoștințe nu se suprapun”, a spus prof. dr. Irinel Popescu, Directorul Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic „Dan Setlacec”, în emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este și cum arată Ana Maria Obreja, amanta lui Dumitru Buzatu. A fost cea...
FOTO. Imagini incendiare cu actrița care l-a refuzat pe fotbalist! Cum arată femeia
Ce impozit special va plăti un român cu mașină de 100.000 de euro și casă...
Cum face amor, la 85 de ani, Jane Fonda: 'Îmi pun picioarele după...'
UE pregăteşte un nou tip de permis auto: categoria B+. Pentru ce tip de autoturism...
Cât poți merge după ce s-a aprins „check engine”? Un mecanic are răspunsul
Înmormântarea milionarului de la Loto, la mare secret. Apar noi detalii despre omul de afaceri...
Reacţia Patriarhiei Române, după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea documentarului „Arsenie. Viaţa de apoi”
S-a aflat cine câștigă Chefi la Cuțite sezonul 12! El este alesul, a plecat cu...
NU vrei să locuiești AICI! Locul unde se produc cele mai multe cutremure DIN LUME
HALEP, VINOVATĂ! Este anunţul FINAL: A furat aşa cum…
Europa amenințată de criză imobiliară. Care sunt țările care dau semnale puternice în acest sens
Chefi la cuțite, sezonul 12. Chef Cătălin Scărlătescu și-a format echipa. Cine sunt concurenții care...
BANCUL ZILEI. Bulă: De ce nu-mi răspunzi la telefon? Bubulina: Eram la baie, mă machiam...
„Mi-am lăsat familia și nu regret”. Florin Busuioc surprinde pe toată lumea cu o mărturisire...