Avantajele și dezavantajele contoarelor de apartament. Cât costă și care sunt capcanele

Avantajele și dezavantajele contoarelor de apartament. Cât costă și care sunt capcanele
Publicat: 23/04/2012, 19:21
Actualizat: 23/04/2012, 22:35

În plină arșiță, românii se gândesc la factura de căldură de laiarnă și se înghesuie să își monteze repartitoare pentru energiatermică. Cel puțin așa susțin unii dintre furnizorii de sisteme decontorizare individuală, care au calculat că în luna iulie aacestui an solicitările de montare de contoare s-au majorat cu35-40%, comparativ cu perioada similară din anul trecut. În plus,tendința se menține în continuare, o motivație în plus fiindtăierile de salarii și eventualitatea eliminării subvențiilor lacăldură. „Scăderile salariilor în sectorul bugetar, dar chiar și înmediul privat, corelate cu posibilitatea eliminării subvențiiloracordate pentru încălzire, au determinat populația din toată țarăși în special din București ca, prin intermediul asociațiilor deproprietari, să solicite oferte de montare a sistemelor decontorizare individuală a încălzirii”, a declarat Marian Sisu,director general ista România.

În timp ce beneficiile montării de contoare ar putea constaîntr-o factură la căldură mai mică cu circa o treime, potrivitreprezentanților firmelor de profil, cei care își montează astfelde dispozitive riscă însă să plătească mai mult la iarnă, decât înlipsa repar-titoarelor, dacă nu respectă anumite reguli. „Iarna,când aerisim în casă, trebuie să închidem termostatul. În plus,robinetul termostatic nu trebuie să devină o obsesie. În Danemarca,de exemplu, la începutul iernii fiecare acasă își fixeazătemperatura, iar toată iarna nu umblă la ea. La noi, dacă la unmoment dat caloriferul este rece, omul se sperie și crede căsistemul nu funcționează. Noi le explicăm că atunci este chiarperioada în care se face economie, pentru că s-a atins temperaturafixată la termostat”, ne-a explicat Antoaneta Macovei, di-rectorzona Sud la ista România. În România doar jumătate din populațiadin sistemul centralizat are contoare pentru energie termică, iarîn Bulgaria nivelul ajunge la 95%.

Facturi mai mari

Petițiile trimise la Autoritatea Națională de Reglementarepentru Serviciile Comunitare (ANRSC) arată însă că unele familii auplătit sume mai mari la căldură după montarea repartitoarelor.Motivele au fost mai multe. „Cota procentuală din cantitatea totalăde energie termică pentru încălzire aferentă părților comune a foststabilită într-un cuantum prea mic față de raportul dintresuprafața echivalentă termic a părților comune (inclusiv cuinstalațiile de încălzire din subsolul tehnic al blocului) și ceatotală instalată din condominiu”, sună unul dintre motive, potrivitreprezentanților ANRSC.

În plus, există situații în care unii proprietari din condominiuau fost exceptați sau au contribuit în mod diferențiat la platacheltuielilor comune de încălzire. Unii proprietari au dorit unconfort termic superior și au reglat robinetele termostatice lapoziția maximă sau și-au înlocuit caloriferele montate inițial înapartamente cu altele de o putere termică mai mare decât ceaproiectată. (Citește mai departe în pagina următoare)

Planul lui Victor Orban în România funcţionează! Adevărul despre locul în care Ungaria investeşte milioane...
BOMBĂ: Pepe și-a asumat prima relație după divorț! Avem dovada: sărut și...
FOTO. Maria Constantin și-a pus silicoane noi și își etalează bustul peste tot! Cât de...
„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă
Boala incurabilă de care suferă Mircea Badea. A fost la toți doctorii. Ce spune Carmen...
Simona Halep a radiat de fericire la petrecerea de logodnă! Cum a fost surprinsă alături...
Se dau bani de la stat pentru aceşti TINERI! Ce trebuie să facă pentru a-i...
Healthcare Trends VIDEO. Cum alegem cea mai bună albire dentară? Despre carii, măsele de minte...
BANCUL ZILEI – Necuratul își caută soție cuminte, frumoasă, deșteaptă
Simptomele care indică o infecție cu varianta Delta a virusului SARS-CoV-2. Avertisment pentru tineri
Medicii au rămas șocați! Ce și-a introdus o femeie în organul genital întrece orice imaginație
Noi tensiuni între MARILE PUTERI! Incidentul aerian dintre SUA și RUSIA care dă FIORI alianței...
Vine URGIA. Alertă de cod roşu în Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa. Capitala, sub cod portocaliu
Manifestație la Palatul Cotroceni. Surpriză neplăcută pentru Klaus Iohannis
Făcea un fel de videochat când s-a întâmplat dezastrul. A trebuit să intervină pompierii
Se spală de Rusalii 2021? Ce spun preoții. Este sărbătoare mare în calendarul ortodox
Acest vaccin ar trebui INTERZIS! Lovitură uriașă pentru cei care s-au vaccinat cu el
VIDEO. Șocul momentului. Explozie uriașă, sunt 16 răniți
S-a prăbuşit City Insurance, cea mai mare companie de RCA! Tot managementul este suspendat, Fondul...
Cine este inventatorul de 27 de ani din România care schimbă lumea cu invenţia lui....