Când îți șterge banca datoriile. Care este diferența dintre persoane fizice și firme

Redactor:
Ionuț Morariu
Când îți șterge banca datoriile. Care este diferența dintre persoane fizice și firme
Fie că este vorba de persoane fizice sau de companii, băncile pot șterge datoriile celor pe care i-au creditat. Însă numai după ce au epuizat toate procedurile legale de recuperare a creanței.

Fie că este vorba de persoane fizice sau de companii, băncilepot șterge datoriile celor pe care i-au creditat. Însă numai dupăce au epuizat toate procedurile legale de recuperare a creanței.”Băncile private nu fac filantropie. Asemenea cazuri vor apăreadoar izolat, iar instituțiile de credit se vor asigura că auepuizat toate metodele de recuperare a creanțelor. Vor executagaranțiile și vor urmări restul patrimoniului. Doar dacă vorconsidera că alocă mai multe resurse în acest proces decât suma derecuperat, vor lua în calcul o posibilă ștergere a datoriilor.Nimeni nu trage de o mâță moartă”, a declarat pentru gândulconsultantul financiar Bogdan Baltazar.

O părere similară, cu privire la agenții economici de aceastădată, o exprimă și Mirela Iovu, vicepreședinte CEC Bank. „Negândim, dar noi vorbim de niște bani aici. E puțin probabil să măgândesc la o ștergere a datoriilor înainte să epuizez toateprocedurile legale să-mi recuperez creanța”, a spus, potrivitMediafax, reprezentantul băncii de stat.

Declarațiile au loc pe fondul celui mai ridicat nivel alponderii restanțierilor în totalul debitorilor din România. Astfel,un sfert dintre persoanele fizice și juridice care au contractatcredite de peste 20.000 de lei aveau în luna septembrie restanțe, acăror valoare se ridică la 14,67 miliarde de lei, potrivit datelorpublicate de Banca Națională a României (BNR). Numărulrestanțierilor a avansat cu 94% în perioada septembrie 2008 -septembrie 2009, până la nivelul de 242.141 de persoane. În primelenouă luni ale acestui an numărul restanțierilor a avansat cu peste20% față de decembrie 2009, în timp ce numărul debitorilor s-aredus cu 1,26%.

Concomitent, tot în primele nouă luni ale anului, băncile-mamăau pompat în sucursalele românești, prin majorări de capitalsocial, peste 440 de milioane de euro. Suma este în creștere cu 60%față de perioada similară a anului trecut, conform OficiuluiNațional al Registrului Comerțului (ONRC). Banii ar putea fifolosiți pentru ca instituțiile financiare locale să se protejezede eventualele pierderi datorate creditelor neperformante, care numai sunt plătite de către clienți.

Cea mai mare sumă, de 163 milioane de euro, a fost investită decătre banca turcească Garanti Bank, urmată în acest clasament degrecii de la Alpha Bank, cu 72 de milioane de euro.

Restructurarea în afara instanței, soluțiaoptimă

În prezent, cea mai bună soluție, atât pentru bănci, cât și pentruclienții în dificultate, este restructurarea în afara instanței.Principiul este simplu: „Decât să executăm silit pe nimic, mai binesă ștergem o parte din datorie”, potrivit lui Arin Octav Stănescu,președintele Uniunii Naționale a Practicienilor de Insolvență dinRomânia (UNPIR). În același timp, reprezentanții CEC au declaratcă, potrivit celor mai recente date de la Registrul Comerțului,există aproximativ 50.000 de firme în insolvență, din care 17.000au intrat în această procedură în 2010.

Inchide