Care sunt cele cinci economii ale lumii ce vor crește în 2012

Redactor:
Corina Vârlan
Cei de la Morgan Stanley se așteaptă ca cinci economii majore ale lumii să înregistreze creșteri accelerate în 2012.

În momentul de față economiile din Europa se străduiesc să depășească situația dificilă în care se află, în timp ce economia Chinei și-a încetinit avântul . Acestea sunt doar două dintre motivele pentru care 2012 nu este privit cu prea mult optimism, potrivit Business Insider.

O echipă de economiști ai Morgan Stanley Global, o firmă globală care oferă servicii financiare, a realizat o serie de cercetări, a redus estimarea de creștere a economiei globale pentru 2012, la 3,5%. Creșterea economică din 2011 era estimată la 3,9%, iar cea din 2010 la 5,2%.

Cu toate că se consideră că procesul de globalizare ar încetini semnificativ cele mai mari economii ale lumii sau chiar le-ar face să se confrunte cu o perioadă de recesiune, lucrurile nu stau chiar așa.

Cei de la Morgan Stanley se așteaptă ca cinci economii majore ale lumii să înregistreze creșteri accelerate în 2012.

Top 5 economii care vor înregistra creșteri anul viitor

1. Australia – investițiile masive în industria mineritului vor duce la o creștere economică.

Creștere a PIB:

  • 2011: 1,5%
  • 2012: 3,1%
  • 2013: 2,8%
  • 2014 – 2018: 3%

Chiar dacă statul chinez este un important importator al resurselor miniere australiene, cei de Morgan Stanley nu cred că o scădere a economiei statului Australian ar putea reprezenta, pe viitor, un risc major. O problema ce ar putea cauza întârzierea creșterii economice a acestui stat ar putea fi însă un pas greșit în politica băncii centrale a Australiei.

Analiștii Morgan Stanley sunt de părere că anul viitor se va înregistra o relaxare monetară graduală. O potențială relaxare masivă ar face și mai dificilă situația cu care se confruntă, în prezent, Europa și China.

2. Rusia – cheltuielile guvernamentale vor creștere înainte de luna martie a anului viitor datorită alegerilor prezidențiale.

Creștere a PIB:

  • 2011: 4,5%
  • 2012: 5%
  • 2013: 4%
  • 2014 – 2018: 4%

Începând cu alegerile care vor avea loc în luna martie a anului viitor, reprezentanții Morgen Stanley se așteaptă ca investițiile private să crească având în vedere soluționarea incertitudinilor politice.

Statul va beneficia, de asemenea, de prețuri ridicate ale petrolului și de o monedă puternică.

3. Thailanda – eforturile de reconstrucție în urma inundațiilor ce au lovit acest stat vor ajuta la creșterea economică din 2012.

Creștere a PIB:

  • 2011: 2,4%
  • 2012: 4,5%
  • 2013: 4,5%

Întreruperea lanțurilor de aprovizionare din cauza inundații ce au lovit Thailanda în cursul acestui an a început să fie remediată. Autoritățile de reglementare thailandeze au extins deja deficitul fiscal și ar putea creștere planurile privind cheltuielilor și mai mult în 2012 pentru a susține reconstrucția.

4. Brazilia – politicile fiscale și monetare simplificate vor crește puternic cererea internă.

Creștere a PIB:

  • 2011: 3,1%
  • 2012: 3,5%
  • 2013: 4%
  • 2014 – 2018: 3,7%

Politicile fiscale la începurul acestui an au dus la scăderea cererii interne și la restrângerea sectorului industrial. Recent însă, autoritățile de reglementare le-au relaxat, fapt care va crește cererea internă. Cu toate acestea, riscul inflației este mai mare.

5. Statele Unite ale Americii – optimismul consumatorilor și creșterea investițiilor vor duce la apariția unei creșteri economice.

Creștere a PIB:

  • 2011: 1,8%
  • 2012: 2,2%
  • 2013: 1,8%
  • 2014 – 2018: 2,7%

Deși creșterea economică va rămâne scăzută pentru o perioadă de timp, se estimează ca aceasta să înceapă să crească anul viitor.

Eșecul Super Comitetului va declanșa scăderi ale cheltuielilor de stat de circa 1.200 de miliarde de dolari în 2013, fapt care se preconoziează că va încetini economia.

Inchide