Cât costă o locuință de lux în București. Vedeta pieței a fost un penthouse de 1,45 milioane de euro

Cât costă o locuință de lux în București. Vedeta pieței a fost un penthouse de 1,45 milioane de euro
Publicat: 21/01/2015, 12:32

Cele mai multe tranzacții de cumpărare de locuințe noi premium încheiate în 2014 în zona Șoseaua Nordului – Herăstrău s-au realizat la 200.000-250.000 euro, clienții orientându-se spre apartamente noi cu suprafețe în jur de 120 metri pătrați, potrivit sursei citate.

Cumpărătorul cel mai pretențios și generos a dat însă 1,45 milioane de euro, pentru cel mai luxos penthouse nou, cu o suprafață utilă de peste 300 metri pătrați la care se adaugă terasa în suprafață de 120 metri pătrați, situat lângă Parcul Herăstrău, din București.

În cartierul Pipera, apartamentele preferate de cumpărători s-au încadrat în bugete de 70.000-300.000 euro.

„În anul care tocmai s-a încheiat, tranzacțiile imobiliare din categoria premium s-au situat ca valoare între 105.000 euro și 1,45 milioane euro, pentru achizițiile imobiliare efectuate de end-useri. Cele mai frecvente bugete au fost cuprinse între 200.000 – 250.000 euro, în zona Herăstrău, cumpărându-se apartamente începând de la 100 metri pătrați. Cele mai mari tranzacții intermediate de Nordis în această zonă au avut ca obiect două apartamente tip penthouse, unul în valoare de 1,45 milioane euro și altul de 900.000 euro”, declară Emanuel Poștoacă, general manager al Nordis.

Apartamentul de lux tip penthouse cumpărat cu 1,45 milioane de euro are 5 camere, situate pe 2 nivele și o terasă generoasă. În amenajarea acestuia s-au investit peste 300.000 euro în finisaje care au inclus placări cu granit, lemn sau piatră naturală și un sistem de climatizare performant.

În Pipera, chiriile la apartamente sunt la jumătate față de Șoseaua Nordului -Herăstrău, astfel că bugetul pentru un apartament în Herăstrău, ajunge pentru închirierea unei vile în Pipera.

În zona Pipera cele mai multe apartamente închiriate au fost cele de 3 camere la bugete de 700-750 euro/lună.

În ceea ce privește închirierea de vile, cei mai mulți clienți au preferat clădirile cu cel puțin 4 camere în ansambluri rezidențiale, cu bugete între 800-1.200 euro/lună.

Cea mai mare tranzacție de închiriere în 2014 din zona Pipera a fost de 4.000 euro/lună pentru o vilă individuală în zona Erou Iancu Nicolae, cu o suprafață de 900 metri pătrați construiți și o curte de 2.500 metri pătrați. Vila amenajată în stil clasic dispune de o piscină generoasă, cramă proprie și o cameră home-cinema.

De cealaltă parte, tot pe segmentul de închiriere, cea mai mare tranzacție realizată de Nordis în noul cartier de lux Șoseaua Nordului-Herăstrău, s-a realizat la un buget de 3.300 euro/lună, noul chiriaș fiind un manager al unei companii multinaționale.

Apartamentul închiriat în acest buget are 4 camere, 3 băi și o suprafață totală de 220 metri pătrați utili. Pe terasa apartamentului, de aproximativ 150 metri pătrați, este instalat un jacuzzi cu vedere liberă spre Parcul Herăstrău.

În general, pentru tranzacțiile de închiriere, au contat mai ales bugetul, locația – apropierea de Parcul Herăstrău și mărimea apartamentului și mai puțin partea de amenajare și facilități. Cele mai multe cereri dar si tranzacții, au fost pentru apartamente de trei camere, în jurul bugetului de 1.200 euro/lună.

„Profilul clienților care închiriază proprietăți în zona de nord nu s-a schimbat – aceștia sunt, în continuare expați precum și oameni de afaceri. Pentru clienții cu bugete mai mici de 1.500 euro/lună contează mai mult bugetul, iar în general acesta nu crește. Acest tip de client este orientat mai mult către o locuință care să ofere un anumit nivel de confort, însă fără a depăși bugetul. Pentru clienții cu bugete peste 1.500 euro contează mai mult proprietatea (suprafațele, împărțirea, calitatea finisajelor) și locația. Pentru acești clienți bugetul poate crește dacă găsesc o proprietate care le depășește așteptările”, a explicat Poștoacă.

Potrivit datelor firmei de consultanță imobiliară, oferta de locuințe noi premium în cele două cartiere noi este în creștere, atât pe segmentul de vânzare, cât și de închiriere. Astfel că numai în zona Șoseaua Nordului-Herăstrău vor fi livrate în următorii trei ani circa 300 apartamente noi, în ansambluri rezidențiale aflate în construcție.

„În 2015, ne așteptăm ca valorile, atât de vânzare cât și de închiriere să înregistreze o ușoară creștere. Există optimism în piață, evidențiat de demararea unui număr relativ mare de proiecte imobiliare”, a conchis reprezentantul Nordis.

Compania are în portofoliu, la vânzare, închiriere sau în administrare peste 2.500 de proprietăți premium din zonele de nord ale Bucureștiului din Piața Victoriei și până în Iancu Nicolae, respectiv Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău – Șoseaua Nordului, Băneasa și Pipera.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit...
Teo Trandafir renunță. Greu își mai găsește locul
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația