Cât le plătesc patronii experților pentru a afla pe cine să dea afară

Cât le plătesc patronii experților pentru a afla pe cine să dea afară
Publicat: 23/04/2012, 19:18
Actualizat: 24/04/2012, 13:49

În timp ce statul se chinuie să taie din cheltuielile depersonal și să-și eficientizeze aparatul administrativ, subpresiunea acordului stand-by cu FMI, privații au o rețetă mult maisimplă: apelează la firmele de evaluare, care le spun exact dacăangajații își merită banii sau nu. Anul trecut, tot mai multe firmeprivate au cerut asemenea evaluări, majoritatea pentru a vedea pecine se pot baza pentru a traversa fără probleme perioada de criză,spun specialiștii în resurse umane. „În mod sigur în 2009,interesul companiilor a fost mai ridicat decât în anii anteriori,iar discuțiile pe care le-am avut au relevat faptul că sunt foarteinteresate în a identifica angajații cei mai performanți”, adeclarat pentru Gândul Gini Coman,managing partner al companiei Identity Learning – specializată înservicii de consultanță și evaluare de personal.

Dacă până la începutul crizei aceste analize erau folositepentru a vedea cine merită un salariu mai bun sau nu, din ce în cemai mulți patroni folosesc aceste date, calculate la fel, maidegrabă pentru a afla la care angajați pot renunța.

Cum arată echipa eficientă

În marile companii multinaționale există chiar o formulă de carese ține cont atunci când se stabilește structura echipei. Astfel,dintr-un total de 100 de persoane, 20 trebuie să fie angajații ceimai buni, 70 sunt salariații „standard”, în timp ce restul de zecesunt „non-performerii, „care într-un fel sau altul sunt invitați săplece din companie”, adaugă Coman. Dacă în anii trecuți, companiilese înghesuiau să-și trimită salariații la cursuri de pregătire,acum patronii preferă să cheltuie banii pe asemenea evaluări. „Înfond, e normal: unii angajatori vor să verifice rezultatulcursurilor de training de până acum, efectuate cu precădere în anii2002-2008, când piața respectivă a cunoscut o dezvoltare fărăprecedent și să vadă în ce măsură aplică angajații cunoștințeledobândite”, a declarat pentru Gândul Mihai Mătieș,trainer și evaluator acreditat în cadrul firmei MastermindCommunications. Anul trecut, în special firmele din industriabunurilor de larg consum, sectorul auto, băncile și companiile deasigurări, dar și companiile multinaționale, au apelat la asemeneaevaluări. În instituțiile de stat, însă, se pare că interesulpentru acest domeniu este mai scăzut, adaugă Mătieș.

Patronii trebuie să plătescă între 150 și 900 de euro perangajat pentru a vedea cât de eficientă este echipa lor, tarifelediferind în funcție de ierarhie, pentru că și șefii participă laasemenea evaluări. În ce constă o asemenea analiză? De regulă,angajaților li se face o evaluare a personalității, dar li semăsoară și competențele pe baza unor simulări diverse debusiness.

O analiză complexă face și bilanțul competențelor personalului,pe baza unor chestionare care în general sunt online pentru apăstra confidențialitatea. În general, scopul mărturisit al uneievaluări nu este acela de a disponibiliza, dar sunt și oameni carerămân fără loc de muncă. „În cazul în care anumite competențe nupot fi ușor dezvoltate și ar fi prea costisitor pentru firmă pentrua fi dezvoltate, compania poate decide să mute acea persoană pe opoziție în care competențele respective nu sunt importante, sauchiar să disponibilize acea persoană”, explică Gini Coman.

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Celebru milionar, salvat de la moarte, în mod miraculos, de Gigi Becali! `A venit Luțu...
Când se întoarce frigul în România. Trebuie să ne pregătim deja hainele groase
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
O nuntă din Botoșani a avut loc fără mire, după ce s-a infectat cu COVID
Cand se TERMINA pandemia? OMS a facut anuntul
Chinezii au LANSAT ceva revoluționar care îi ÎNGROZEȘTE pe americani. „Nu avem nici cea mai...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Rețete inedite de varză murată. Cum procedează alte țări din Europa: ar trebui să le...
La Constanța este deja Halloween, dar... FĂRĂ petreceri!
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Vestea ȘOC a momentului în România: A murit. Cum a fost găsit...
Șoc total pentru cei cu mașini DIESEL! Vestea venită acum este absolut incredibilă. E record...
Iarna 2021-2022 va fi apocaliptică! Meteorologii se uită în arhive, să vadă dacă a mai...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021