Cât mai valorează casa ta. HARTA PREȚURILOR apartamentelor în orașele mari

Publicat: 23/04/2012, 19:32
Actualizat: 23/04/2012, 20:18

Prețul mediu al apartamentelor de pe piața rezidențială locală a înregistrat, în luna octombrie, cea mai mare scădere lunară din ultimul an, circa 2,4%, potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro, iar trendul s-ar putea menține pe termen scurt din pricina înăspririi condițiilor de creditare, băncile fiind nevoite să solicite, începând cu 1 noiembrie, un avans de minimum 25% la creditele imobiliare în euro.

Astfel, prețul mediu cerut pentru un metru pătrat util a ajuns, la nivel național, la sfârșitul lunii precedente, la 1.023 de euro, cu 4,4% mai puțin decât valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. „Decizia (mărirea avansului pentru creditele imobiliare în euro n.r.) este un factor de descurajare a creditării. După părerea mea, într-un an, prețurile ar putea scădea cu până la 10%”, a declarat pentru gândul Adrian Crivii, director general al companiei de consultanță Darian.

„Pentru cei care vor trebui să își majoreze avansul, va urma o perioadă de așteptare”

Noile măsuri de creditare prevăd un avans de minimum 25% la creditele imobiliare în euro și 40% pentru împrumuturile imobiliare în alte valute, dacă veniturile clientului nu sunt exprimate sau indexate în acea valută (20%, în cazul în care sunt exprimate sau indexate în valuta de împrumut). De asemenea, pentru creditele imobiliare în monedă națională, clienții vor fi nevoiți să aducă un avans de cel puțin 15%.

Noul regulament de creditare i-ar putea determina pe potențialii cumpărători, fie să mai aștepte până când strâng diferența necesară pentru avans, fie să se îndrepte către locuințe care corespund criteriilor programului Prima Casă, este de părere Alexandru Pricop, managing partner Coldwell Banker Affiliates of Romania. „Pentru cei care vor trebui să își majoreze avansul, va urma o perioadă de așteptare. Este de asemenea posibil ca acești potențiali cumpărători să se îndrepte spre proprietăți care se încadrează, ca preț, în baremele Prima Casă, ceea ce ar putea fi, în final, un fapt benefic pentru acest segment de proprietăți”, a precizat pentru gândul Alexandru Pricop.

O scădere a prețurilor de 5-7% nu reprezintă un scenariu dramatic

Scăderea prețurilor poate fi considerată normală pentru o piață imobiliară matură, subliniază Pricop. „Tendința este în continuare de descreștere, dar cu un procent mai scăzut. În ultimele luni au apărut și semnale de stabilizare – atât din punct de vedere al prețurilor cât și al numărului de tranzacții”, a mai explicat el.

„Nu cred că noile condiții de acordare a creditelor imobiliare vor duce, în mod direct, la o scădere a prețurilor pe piața rezidențială”, a mai adăugat reprezentantul Coldwell Banker. El este de părere că, în absența unor evenimente negative majore la nivel macroeconomic, piața rezidențială locală s-ar putea stabiliza în 2012.

„O scădere de 5-7% a prețurilor, într-un interval de un an, nu reprezintă deloc un scenariu dramatic. Scăderile menționate sunt în materie de prețuri de listare, nu prețuri de vânzare, unde evoluțiile sau involuțiile sunt mai reduse, procentual, decât în cazul prețurilor de listare”, a mai precizat el

Cât mai valorează casa ta

Cu excepția Ploieștiului, în octombrie a fost înregistrată o evoluție descendentă a prețurilor medii pentru locuințe în toate marile orașe ale țării, cea mai mare scădere de preț fiind consemnată în Cluj-Napoca (4%), iar cea mai mică în Timișoara (0,1%), se mai arată în analiza imobiliare.ro. „Octombrie este luna în care s-a înregistrat cea mai mare scădere de preț în ultimele doisprezece luni. Mai mult, pentru prima dată în ultimul an, aceeași tendință se manifestă liniar în toate orașele mari din țară”, subliniază Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

gândul vă prezintă harta prețurilor pentru locuințe, în cele mai mari orașe din România. Pentru a ilustra diferențele, s-a luat în calcul prețul mediu cerut pentru un apartament vechi, cu două camere și o suprafață utilă de 42 de metri pătrați, pornind de la prețul exprimat în euro pe metrul pătrat util.

Cele mai scumpe apartamente vechi cu două camere, după prețul mediu cerut de proprietari, sunt cele din Capitală, 46.200 de euro, urmate de cele din Cluj-Napoca, 41.000 de euro și de cele din Constanța, 39.300 de euro. Cele mai ieftine, din toate orașele analizate, sunt cele din Reșița, unde se cere un preț mediu de 26.000 de euro. Prețurile sunt cele medii. Prețul efectiv al unui apartament este influențat considerabil și de zona în care se află, de eventualele îmbunătățiri aduse, cum ar fi reabilitarea termică dar și de dorința proprietarilului de a-l vinde cât mai repede, etc.

Click pe hartă pentru a mări


Timișoara, cea mai ușoară scădere, dar și cele mai mici prețuri medii pe metru pătrat

În Capitală, cu toate că prețurile au scăzut în luna octombrie, ele sunt în continuare mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. Apartamentele noi cu două camere s-au scumpit cu 1,9%, cele cu trei camere cu 1,7%, iar garsonierele noi s-au ieftinit cu 0,5% în ultimele treizeci de zile.

În octombrie, apartamentele vechi din Capitală s-au ieftinit, în medie, cu 0,9%, iar valoarea indicelui imobiliar calculat de sursa citată a ajuns la 1.101 euro/mp de suprafață utilă. Față de aceeași perioadă a anului trecut, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu 2,1%.

În Brașov, prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare este de 852 euro/mp de suprafață utilă, cu 1% mai puțin decât în luna septembrie.

Prețul mediu al apartamentelor noi din ansamblurile rezidențiale brașovene a fost de 861 euro/mp, foarte apropiată de media înregistrată în cazul apartamentelor vechi, unde s-a înregistrat o scădere de 0,7%, până la 851 euro/mp util.

Indicele imobiliare.ro pentru Cluj-Napoca a înregistrat cea mai mare scădere în luna octombrie dintre toate orașele analizate, de 4%. Prețul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca este în prezent de 925 euro/mp util, cu 7,9% mai mic decât cel înregistrat în urmă cu 12 luni. Prețul mediu cerut pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Cluj-Napoca a înregistrat o scădere de 1,1% în octombrie, coborând la 977 euro/mp.

La Constanța, prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare a scăzut în ultimele treizeci de zile, după creșterea înregistrată în septembrie. Astfel, acesta a ajuns la 936 euro/mp util, cu 2,3% mai mic față de luna precedentă.

Tendința de scădere s-a manifestat pe ambele segmente, vechi și nou, mai accentuată însă pe apartamentele construite înainte de 1990. Prețul mediu solicitat în cazul apartamentelor vechi a scăzut, în octombrie, cu 2%, atingând nivelul de 937 euro/mp util.

Prețul apartamentelor scoase la vânzare în Timișoara a avut o evoluție în ușoară scădere în octombrie, de 0,2%, mult sub media națională. Valoarea medie a ajuns la 808 euro/mp util, aceasta fiind cea mai mică valoare medie dintre toate orașele analizate.

Situația față de aceeași perioadă a anului trecut s-a modificat considerabil, iar în prezent apartamentele scoase la vânzare sunt cu 0,7% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni.

Apartamentele noi s-au scumpit în intervalul analizat cu 2,1%, prețul mediu pentru această categorie fiind de 879 euro/mp util. În octombrie, prețul cerut de proprietari și intermediari pentru un metru pătrat de suprafață utilă în cazul apartamentelor vechi a fost de 796 euro, cu 0,7% mai puțin decât în septembrie.

În Ploiești, prețul mediu pe metrul pătrat util este de 875 euro/mp util pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare în acest oraș. Prețurile cerute de proprietari în ultimele treizeci de zile au fost cu 0,7% mai mari, dar în comparație cu octombrie 2010, prețurile solicitate sunt cu 4,9% mai mici.

Tentativă de suicid. Marea campioană a ţării a înghiţit un pumn de pastile. A fost...
Suma e colosală! Câți lei a mers darul de nuntă la cununia Simonei Halep cu...
FOTO. Anna Lesko, apariție controversată, fără lenjerie intimă! Imaginile nu lasă loc interpretărilor
10 semne că ai probleme cu circulația sângelui
De ce nu a fost prezent tatal lui Toni Iuruc la nunta fiului sau cu...
Sorana Cîrstea nu merge la nunta Simonei Halep! De ce l-a lăsat singur pe Ion...
Aşa iau foc maşinile în mers! Cu ce greşesc şoferii, de fapt
Pentagonul confirmă dezvăluirile din presa americană: Generalul Mark Milley a comunicat cu oficiali chinezi în...
Ce trebuie să știi dacă ai poliță RCA emisă de City Insurance. Recomandarea specialiștilor din...
BANCUL ZILEI – O blondă bine, acostată de câțiva șmecherași
Motivul pentru care testamentul prințului Philip va fi ținut secret timp de 90 de ani
Suma e colosală! Câți lei a mers darul de nuntă la cununia Simonei Halep cu...
Virilitatea lui a INTRAT în istorie. Ce a făcut cu cele 70 de soţii a...
Salariul minim pe economie, MAJORAT SEMNIFICATIV în perioada următoare! Ce fericire
Salariații din România care vor ieși la pensie cu 15 ani mai devreme. Milioane de...
O femeie a văzut o „pasăre fericită” într-un copac. S-a apropiat și a încremenit FOTO
Anunţ ŞOC despre decesul lui Petrică Cercel: Este informaţia momentului! Ce s-a întâmplat, de fapt,...
Șocul anului despre PFIZER! Tocmai L-AU RETRAS de pe piață. Au găsit agenți CANCERIGENI
ACEST MEDICAMENT ESTE CANCERIGEN. Mulți români îl folosesc. Pfizer l-a retras de urgență
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Cei mai bogaţi oameni din lume şi un conflict extraterestru care durează de 15 ani....