Câte milioane de euro au cheltuit românii de Rusalii pe litoral

Câte milioane de euro au cheltuit românii de Rusalii pe litoral
Publicat: 02/06/2015, 15:45

Față de anul trecut, numărul de turiști care au petrecut vacanța de Rusalii pe litoral a fost în creștere cu 35.000, în timp ce în 2013 au fost 30.000 de români în stațiunile de la Marea Neagră.

Potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc, statul nu s-a implicat în deschiderea sezonului și nici asociațiile de promovare nu au venit cu programe de atragere a turiștilor, iar meritul pentru succesul începutului de sezon se datorează exclusiv hotelierilor.

„În acest an, sărbătoarea Rusaliilor a reprezentat, de fapt, deschiderea sezonului estival pe litoral. Acum au sosit la mare adevărații turiști de litoral, care au venit pentru soare și mare, spre deosebire de minivacanța de 1 Mai, când cei mai mulți români au ajuns la mare pentru cluburi”, se arată în comunicatul FPTR.

Cea mai aglomerată stațiune a fost Mamaia, dar și în zona de sud a litoralului în hoteluri și pensiuni s-au cazat aproximativ 5.000 de turiști, care au preferat liniștea și verdeața.

Cele mai căutate au fost hotelurile renovate, care au făcut investiții, care arată bine și care au facut promoții în această perioadă.

„Este momentul ca autoritățile locale să se implice mai mult, litoralul romanesc are un mare potențial și poate concura cu litoralul țărilor vecine. Anul acesta am primit semnale pozitive din partea Guvernului, care a redus TVA-ul la pachetelele de cazare și începând cu 1 iunie și la alimente, ceea ce va duce la o scădere vizibilă a costurilor de vacanță pentru toți românii. Patronii din turism sunt gata să deschidă un nou capitol de colaborare privind relația mediului de afaceri cu autoritățile statului”, a declarat Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Exclusiv: Mihai Morar, ipostază rar văzută . Cum a fost surprins în parc
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani