Ce-am avut și ce am construit. Traversarea României durează cu mașina cât traversarea întregii Europe

Redactor:
Corina Vârlan
România trebuie să dispună, până în anul 2015, de 1.736 de kilometri de autostradă.

România ar fi trebuit să dispună, până în anul 2015, de 1.736 de kilometri de autostradă, conform „Programului prioritar de construcție a autostrăzilor și drumurilor naționale” aprobat în 2003. La ora actuală, șoferii pot circula însă doar pe 545 de kilometri de autostradă, un „număr foarte mic, dacă este raportat la suprafața țării, dar și comparativ cu statele din regiune”, se menționează în „Investigația sectorială pe piața lucrărilor de construcții de drumuri și autostrăzi”, raport elaborat de Consiliul Concurenței.

Totodată, pentru a traversa România pornind de la Constanța pentru a ajunge la Mako, oraș situat în apropierea frontierei cu Ungaria, ai nevoie de cel puțin 13 – 14 ore, în ciuda faptului că dintre cei 900 de kilometri ce trebuie parcurși 400 de kilometri sunt de autostradă, mai exact Constanța – Pitești, Simeria – Deva, Timișoara – Arad, la care se adaugă centurile municipiilor Pitești, Sibiu, Timișoara și Arad.

Descarcă aici raportul complet al Consiliului Concurenței

„Acest timp este echivalent cu cel necesar pentru traversarea întregii Europe, exclusiv pe autostradă, de la Mako la Rotterdam Olanda”, explică reprezentanții Consiliului Concurenței.

207 kilometri de autostradă în execuție

La ora actuală, se află în execuție 207 kilometri de autostradă, împărțiți pe mai multe tronsoane. Cel mai devreme ar putea fi inaugurate tronsoanele Orăștie – Sibiu, Lugoj – Deva, Nădlac – Arad, Suplacu de Barcău – Borș și Coridorul IV Paneuropean al căror termen de finalizare este anul în curs.

Grafic: Stadiul autostrăzilor din România

Sursă: Consiliul Concurenței

Ele ar trebui să fie urmate în 2015 de tronsonul Gilău – Nădășelu și de varianta de ocolire a Constanței, și de București – Moara Vlăsiei în 2016.

Cum a evoluat construcția de autostrăzi din 1972 până în prezent

Primul tronson de autostradă a fost inaugurat în România în anul 1972, acesta fiind segmentul București – Pitești al A1. Șoferii au putut să circule, 15 ani mai târziu, pe tronsonul Fetești-Cernavodă al Autostrăzii Soarelui, al doilea deschis circulației în țara noastră.

După inaugurare au urmat 17 ani de pauză, între anii 1987 și 2004, în care niciun kilometru de autostradă nu a mai fost dat în folosință în țara noastră.

Grafic: Total kilometri de autostradă dați în folosință anual în România

Sursă: Consiliul Concurenței

Cel mai bun an pentru români a fost 2012 când au fost inaugurați 164 de kilometri de autostradă. Printre aceștia s-au numărat și cei 42,5 kilometri ai tronsonului Moara Vlăsiei – Ploiești.

„Este de remarcat faptul că lucrările de construcție pentru tronsonul Moara Vlăsiei – Ploiești al Autostrăzii Transilvania, primul tronson de autostradă realizat de constructori români, au început în anul 2007 și recepția finală a avut loc în anul 2012”, se subliniază în raportul Consiliului Concurenței.

Grafic: Total kilometri de autostradă dați în folosință în România

Sursă: Consiliul Concurenței

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.

Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate...
Secret MURDAR! De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion? Nici prin...
Câștig fabulos al unui parior român! A mizat nebunește că dă gol Panțîru pentru FCSB!...
S-a aflat acum! Are sau nu Ivermectina beneficii în tratarea pacienților cu Covid?
Masoneria din România are un nou Mare Maestru
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex
Ce au vorbit Harry şi William la înmormântarea Prinţului Philip. Dialogul dintre cei doi, descifrat...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Încă doi concurenți vor fi ELIMINAȚI de la Survivor. Prezentatorul Dan Pavel nu vrea să-i...
Avertisment pe WhatsApp: pericolul major care vizează acum milioane de utilizatori
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Este din nou DOLIU în muzica populară din România: A murit RĂPUS DE CORONAVIRUS
One day check-up: analizele importante pentru evaluarea stării de sănătate a bărbaţilor
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Cine este românca ce conduce una dintre afacerile lui Bill Gates în România şi alte...
Inchide