CNADNR caută constructori pentru autostrada Sebeș – Turda. Cât va costa

Redactor:
Ioan Dornescu
CNADNR caută constructori pentru autostrada Sebeș – Turda. Cât va costa
CNADNR vrea să contracteze lucrări de proiectare și construcție a autostrăzii Sebeș - Turda, proiect cu o lungime totală de 70 de kilometri și o valoare estimată la 2,48 miliarde lei (560 milioane euro), fără TVA.

CNADNR vrea să contracteze lucrări de proiectare și construcție a autostrăzii Sebeș – Turda, proiect cu o lungime totală de 70 de kilometri și o valoare estimată la 2,48 miliarde lei (560 milioane euro), fără TVA, echivalentul a 700 milioane euro, cu TVA.

Proiectul este împărțit în patru loturi, având lungimi de 17 kilometri (valoare estimată de 627,3 milioane lei), 24,2 km (736 milioane lei), 12,4 km (532 milioane lei) și 16,3 km (585,7 milioane lei).
Valoarea estimată a contractului include și procentul de 10% reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute, se arată într-un anunț al CNADNR.

Lucrările sunt finanțate cu bani europeni, din Fondul de Coeziune (85%), și de la bugetul de stat, iar termenul pentru finalizarea acestora este de 70 de luni de la data atribuirii.

Acordurile vor fi încheiate prin licitație deschisă, pentru prețul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost fixat la 12 septembrie.
 

Inchide