Cum afectează problemele Greciei ratele românilor cu credite în franci elvețieni

Cum afectează problemele Greciei ratele românilor cu credite în franci elvețieni
Publicat: 23/04/2012, 19:30
Actualizat: 26/04/2012, 02:41

Românii care au credite în franci elvețieni vor plăti rate maimari, cel puțin pe termen scurt. Luni, francul elvețian a fostcotat la 3,4086 lei, cea mai mare cotație în ultimele cinci luni,în creștere cu 0,009 față de cotația anterioară. Pe 10 ianuarieacest an, francul elvețian era evaluat la 3,4205 lei.
Comparativ cu ianuarie 2010, ratele la creditele în francielvețieni sunt în prezent mai mari cu 20%, din cauza devalorizăriimonedei naționale față de franc.

Cu toate acestea, până la finele acestui an analiștii contactațide gândul estimează căfrancul va pierde teren în fața euro. Aceasta s-ar traduce printr-oîntărire a leului față de franc, chiar dacă leul se va depreciafață de euro.

Euro, la cel mai redusnivel din istorie față de franc

Luni, euro a atins cel mai redus nivel din istorie față defrancul elvețian și s-a depreciat față de dolar, după ceinvestitorii îngrijorați de criza datoriilor din Grecia și-au redusexpunerea pe moneda unică, transmite Reuters , preluat deMediafax.
Euro a scăzut cu 0,6%, la 1,2025 franci pe unitate, după un minimde 1,2 franci pe unitate în timpul ședinței.
În timpul tranzacțiilor euro a urcat la 1,4369 dolari pe unitate,dar ulterior a revenit în stagnare, la 1,4350 dolari peunitate.

„Euro are nevoie de rezolvarea crizei din Grecia, iarpoliticienții și reprezentanții băncii centrale nu par să seapropie de o soluție”, a declarat Kit Juckes, analist la SocieteGenerale. El este de părere că incertitudinile apasă euro, care arputea să rămână în continuare în intervalul 1,4-1,47 dolari peunitate.

Restanțele la împrumuturile în franci aucrescut de 722 ori

Banca Națională a României vrea însă să îi descurajeze pe românisă se mai împrumute în valută, îngrijorată de creșterea alarmantă arestanțelor, mai ales în monede exotice. Din februarie 2008,restanțele la creditele în euro au crescut de 25 ori, iar cele înalte valute – majoritatea franci elvețieni – de 722 de ori.

Pe de altă parte, specialiștii au declarat recent pentrugândul că majoritatearomânilor care au împrumuturi în franci elvețieni întâmpinăgreutăți în micșorarea ratelor prin refinanțarea creditului cu unulîntr-o altă valută. În primul rând clientul trebuie să vină cugaranții suplimentare, iar pe de altă parte clientul ar trebui săîși asume pierderea din cauza diferenței de curs.

Analiștii sunt de părere că solutii precum cea propusă înUngaria, de plafonare a cursului de schimb la un nivel favorabildebitorilor, are șanse reduse de aplicare în România din cauzaopoziției instituțiilor financiare, dar și ca urmare a unei ponderimai reduse a creditelor în franci elvețieni în total credite.

În România valoarea creditelor acordate în franci elvețienireprezintă peste 4% din totalul creditelor acordate, respectivechivalentul a peste 2,5 miliarde de euro.

Francul elvețian este moneda cea mai scumpă, în funcție decosturile relative ale bunurilor și serviciilor, potrivitOrganizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, scrie

Bloomberg

Francul este supraevaluat cu 36% față de euro, în funcție deparitatea puterii de cumpărare, care măsoară ratele de schimb petermen lung, prin determinarea raportului dintre prețurilebunurilor comercializabile și servicii între țări.

ŞOCANT! Miliardarul român care le-a INTERZIS angajaţilor să se vaccineze: ”Vreţi să nu mai faceţi...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Ce a vorbit Vlăduța Lupău cu Neymar la Paris! Frumoasa cântăreață a dezvăluit tot: `El...
Bonurile de masă din România, schimbare radicală! Ce vor trebui să facă românii în curând
Criza guvernamentală ucide oameni zilnic. Apelul medicilor: Depolitizaţi deciziile medicale şi haideţi să colaborăm
Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Un FAKE NEWS devenit viral ilustrează perfect situația pandemică din România. Cum ar arăta coperta...
Tragedie la Pro TV! Sissoko a fost găsit mort în casă. Avea Covid
O scrisoare de AMOR a excentricei regine Maria Antoaneta a DEZĂLUIT ceva INCREDIBIL după aproape...
Băutura din România după care străinii sunt înnebuniți! Aproape toată producția merge la export, românii...
Alertă alimentară în România. Fructele și legumele care sunt pline de pesticide
ACUM, INTERVIU LIVE cu Cristiana Popescu, consilier local USR
Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”
Predicții sumbre pentru România: „Vom pierde peste 3.000 de vieţi până duminică la ora 13....
ȘOCUL ANULUI despre PFIZER: Efectul advers de care se sperie toată lumea
Adio, carduri! Milioane de români vor fi afectați de schimbare. Ce se întâmplă cu banii?
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021