DOCUMENT. Cum vrea Guvernul să scoată bani după majorările de pensii și salarii. LISTA COMPLETĂ a măsurilor din programul de convergență al Finanțelor

DOCUMENT. Cum vrea Guvernul să scoată bani după majorările de pensii și salarii. LISTA COMPLETĂ a măsurilor din programul de convergență al Finanțelor
Publicat: 09/05/2017, 07:37

Nici nu a trecut un an de când indemnizațiile pentru creșterea copilului au revenit la 85% din venit că Guvernul propune acum plafonarea acestora la un nivel maxim cuprins între 5.000 și 10.000 de lei, la pachet cu introducerea cardului social de beneficii.Măsura este considerată „oportună” „în vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestații sociale”, se arată în Programul de convergență scris de Ministerul Finanțelor.

CITEȘTE AICI PROGRAMUL DE CONVERGENȚĂ 2017-2020

La capitolul reduceri și eficientizări ale cheltuielilor publice în document se mai preved următoarele măsuri, al căror impact total este estimat la de 1 miliard de lei în anul 2017 și 3 miliarde lei în 2018:

• Înființarea până la data de 1 iunie 2017 a unei direcții în cadrul Secretariatului General al Guvernului care va urmări reducerea numărului agențiilor și instituțiilor aflate în subordinea Guvernului.

• Elaborarea unui Plan de raționalizare a cheltuielilor publice până la data de 1 iulie a.c., cu următorii piloni: auditul funcțiilor guvernamentale, informatizarea accelerată a administrației centrale și locale, prioritizarea și accelerarea investițiilor publice, revizuirea subvențiilor acordate companiilor de la bugetul de stat. Subvențiile de la buget către companiile publice vor fi condiționate de îmbunătățirea performanțelor financiare, se vor introduce contracte de performanță în toate instituțiile publice și companiile de stat. • Crearea Sistemului național de evidență a ocupării în administrația publică – ANFP va colecta în mod direct datele necesare populării sistemului de la instituțiile și autoritățile publice.

• Îmbunătățirea guvernanței corporative în companiile de stat: reforma managementului privat la companiile de stat din domeniile strategice cu contracte standard, criterii de performanță și plată în funcție de performanță.

• Reducerea cheltuielilor de funcționare a instituțiilor și autorităților publice cu 5-10%.

• Reducerea cu minim 35% a prețului medicamentelor inovative care și-au pierdut patentul.

• Achizițiile făcute de către autoritățile centrale în ceea ce privește bunurile și serviciile se vor face centralizat, de către o unitate de achiziții centrală. În acest fel, cheltuielile cu bunuri și servicii se vor diminua cu aproximativ 10 – 15%, imediat ce această unitate va deveni operațională.

• Menținerea pensiilor speciale la nivelul stabilit in prezent.

Ca măsuri de creștere a veniturilor bugetare, Planul de convergență prevede:

• Introducerea obligației de plată de la data de 1 iunie 2017 a contribuțiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru salariații cu timp parțial de muncă cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul de 1450 lei și 26 care nu desfășoară în același timp și o activitate salarială cu normă întreagă (impact estimat la 620 milioane lei în 2017 și 1.330 milioane lei în 2018).

• Majorarea începând cu 1 iunie 2017 a nivelului accizei la țigarete cu 1%, respectiv de la 435,58 lei/1000 țigarete la 439,94 lei/1000 țigarete (impact estimat la 90 milioane lei în 2017).

• Modificarea prevederilor OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România- în sensul aplicării mărcii de garanție proprie exclusiv de către ANPC și nu de către producătorii interni, importatorii sau vânzătorii cu amănuntul cu scopul simplificării și creșterii eficienței actelor de control precum și a garantării calității produselor comercializate către consumatori (impact estimat la 110 milioane lei în 2017).

• Continuarea în anul 2018 a repartizării unei cote de minim 90% din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării Situațiilor financiare ale anului respectiv pentru societăți naționale, companii naționale și societăți cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome, prin mandatarea reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor/Consiliul de Administrație, după caz (impact estimat la 870 milioane lei în 2018).

• Implementarea începând cu 1 iulie 2017 a unui mecanism de plată defalcată a TVA, constând în plata de către instituțiile și întreprinderile publice a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii realizate direct în contul furnizorului/prestatorului la bugetul de stat (impact estimat la 180 milioane lei în 2017 și 420 milioane lei în 2018).

BOMBĂ! Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce l-au pus să facă șefii de la Antena 1 pe Dan Negru. Când a...
FOTO. Fosta soție a gimnastului Marian Drăgulescu face videochat și a ajuns să aibă o...
Femeia care-și bea menstruația, o aplică pe ten și pictează cu ea: „E medicină pură”
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
O invazie a Rusiei în Ucraina ar avea consecinţe nemaivăzute. IATĂ ce măsuri draconice ar...
Mit FALS sau realitate? Cât de mult ajută, de fapt, alimentarea mașinii cu un combustibil...
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o...
Elon Musk a propus lanțului McDonald’s să accepte plata cu moneda Dogecoin
Ce l-au pus să facă șefii de la Antena 1 pe Dan Negru. Când a...
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
A renunțat la taximetrie și s-a apucat de cultivat canabis
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat...
Pericol uriaş pentru România! Am putea ajunge vecini cu Rusia. Planul secret al lui Putin...
Intră în vigoare din 28 august 2022. Veste uriașă pentru toți românii. Regula se aplică...
Este oficial: Un nou mare retailer cu preţuri foarte mici vine în România
Răzbunarea perfectă a unui angajat care a fost concediat de şef pentru că avea idei...