Elena Udrea: E și o parte bună a faptului că nu avem drumuri. Au rămas oaze de natură nealterate

Elena Udrea: E și o parte bună a faptului că nu avem drumuri. Au rămas oaze de natură nealterate
Publicat: 23/04/2012, 19:19
Actualizat: 23/04/2012, 19:31

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a încercat ieri să vadăpartea plină a paharului: nu avem infrastructură, dar ne-am păstratnatura sălbatică și asta ar putea să atragă turiști străini.

„Sperăm ca turiștii străini să aleagă România pentru naturanealterată. Este și o parte bună a faptului că nu ne-am dezvoltatfoarte tare în ultimii 20 de ani. Putem găsi încă foarte multe oazede natură nealterate”, a declarat Udrea, cu prilejul seminarului”Crearea Brandului de Turism al României”.

Brandul nu este însă gata, ci va fi prezentat abia luna viitoarede compania spaniolă Turismo, Hoteleria y Recreacion SA (THR). Pânăatunci, au fost enunțate doar niște principii, în primul rând că nune bazăm pe litoral, chiar dacă ministrul a oftat cu gândul lavremurile când în stațiunile de la Marea Neagră veneau turiști dinGermania și din țările nordice. România se va axa pe turismulcultural, balnear, de wellness, dar și pe circuite turistice caresă includă componente istorice, culturale și religioase. ElenaUdrea a precizat că nici Delta Dunării nu va fi neglijată, însăaceastă destinație „nu este pentru turismul de masă”.

„Nu știam ce e un brand. Mi se spunea că brandul e CocaCola”

Udrea a rememorat și începuturile ei la conducerea MinisteruluiTurismului, când i-a venit ideea de a face un brand turistic pentruRomânia.

„Nu știam ce este un brand. Lumea îmi spunea: . La început nu înțelegeam de ce trebuie să dureze șaseluni și nu se poate face în 30 de zile. Acum am înțeles că este omuncă dificilă, grea. Important este că am reușit să atragemfonduri europene de 75 milioane de euro pentru următorii trei ani,tocmai pentru promovarea brandului turistic al României”, a spusministrul.

Ea a ținut să precizeze și faptul că nu se va implica decisionalîn alegerea variantei finale: „Ultimul lucru pe care vreau să-l faceste să am un cuvânt decisiv în alegerea brandului”.

Citește mai departe în pagina următoare

Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu bărbatul celebru...
BOMBĂ! Cătălin Moroșanu, adevărul despre divorț: 'Nu am să-i ofer nimic material'
FOTO. Nicoleta Luciu, transformată de intervențiile estetice! `Nu te mai recunoaștem`
Procedura cosmetică comună care a desfigurat-o permanent pe Linda Evangelista. Cum arată acum fostul model
Anda Călin, reacție dură la adresa Oliviei Steer! Iubita lui Liviu Vârciu a pus-o la...
Cum au încercat China, o țară comunistă, și România, o țară cu reminiscențe comuniste, să...
Orban aruncă BOMBA în politică! A spus ASTA despre preşedintele Iohannis
Parcursul favoritului în cursa pentru preşedinţia PNL. Florin Cîţu: economist, politician şi omul din mijlocul...
Cel mai ieftin SUV nou-nouț care poate fi cumpărat azi în România
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
VIDEO. Măsură extremă în Regatul Unit: Benzinăriile anunță o limită de 30 de lire la...
BOMBĂ! Cătălin Moroșanu, adevărul despre divorț: 'Nu am să-i ofer nimic material'
Purtăm genele unui strămoș NECUNOSCUT, dar asta nu e cel mai ȘOCANT. O descoperire contrazice...
Cum arată și cât costă apartamentul de lux în care locuiește Mihai Gâdea. E un...
Cum citești pericolul de pe etichetele produselor de la raft. 3 lucruri majore după care...
FLORIN CÎȚU a CÂȘTIGAT! Este noul PREȘEDINTE al PNL
Kelly din „Familia Bundy” a fost cu Brad Pitt în tinerețe. „Țeapa” pe care i-a...
Vestea ȘOC a momentului în România: A fost GĂSIT SPÂNZURAT. Primele informații
Trădare supremă pentru Liviu Dragnea. L-a lăsat când nu se aștepta. E oficial
Bomba anului în showbiz. Ilie Năstase, din nou tătic
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Are doar 27 de ani şi o companie de 5 miliarde de dolari pe care...