EXCLUSIV VIDEO | Poate România să absoarbă fondurile europene pe care le are la dispoziție? Bogdan Chirițoiu: ”Este bine că acești bani intră în economie, dar trebuie să fim atenți să nu ajungă prea mulți la unele companii”

Publicat: 08/02/2023, 08:00

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, autoritatea care veghează la corecta alocare a ajutoarelor și a măsurilor de sprijin pe care responsabilii locali, naționali și europeni le acordă entităților din România, prin verificarea regulilor pentru cheltuirea banilor publici, a detaliat, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV, ce poate face instituția pentru o mai mare absorbție a fondurilor europene, mai ales în contextul în care resursele din Planul Național de Redresare și Reziliență le dublează pe cele disponibile din două perioade de programare multianuale – unul la final, cel de-al doilea la început, pe lângă alte programe speciale.

În 2022, Consiliul Concurenței a fost implicat în elaborarea de măsuri de sprijin pentru mediul economic, ce implică fonduri europene (inclusiv PNRR) și naționale în valoare totală de 144,9 miliarde de lei, respectiv aproximativ 30 de miliarde de euro, reprezentând o creștere de aproximativ 250% a fondurilor aprobate față de anul anterior, din care fonduri europene în valoare de 18,7 miliarde de lei (3,8 miliarde de euro), iar din PNRR, 20,6 miliarde de lei (4,2 miliarde de euro).

”Nu putem lăsa companiile să profite de contextul de criză, de prețuri exagerate”

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a detaliat ce pot face specialiștii instituției pe care o conduce pentru a crește absorbția fondurilor europene.

„Poate Consiliul are partea mai ușoară aici. În afară de monitorizarea piețelor, de investigațiile pe care le facem, deci efortul acesta de a nu lăsa companiile să profite de contextul de criză, de prețurile exagerate, alt lucru importat pe care îl avem de făcut este să verificăm regulile pentru cheltuirea acestor bani.

Este bine că acești bani intră în economie, în același timp trebuie să fim atenți să nu ajungă prea mulți la unele companii. De ce să nu ajungă? Pentru că atunci distorsionezi piața, în sensul că vei ajuta unele companii, care poate nu sunt atât de eficiente, în schimb omori, pentru că nu ajuți și alte companii, acelea, chiar dacă ar fi niște companii eficiente, vor da faliment, vor ieși de pe piață. Este bine că ajung acești bani la noi, dar trebuie să avem grijă ca banii să fie bine cheltuiți”, a detaliat Bogdan Chirițoiu, la GÂNDUL EXCLUSIV, regulile ajutorului de stat.

Înainte ca acești bani să fie cheltuiți, Consiliul Concurenței trebuie să verifice dacă se respectă regulile.

„Avem de finalizat, și acesta este ultimul an în care putem plăti bani din bugetul anterior, 2013 – 2020. Va trebui anul acesta să începem să cheltuim și din banii noi, și PNRR, care dublează toate fondurile structurale. Într-adevăr, avem un termen mai scurt decât 7 ani + 3, deci 10 ani, în cazul PNRR de 5 ani, deci jumătate din timp”, a explicat președintele Consiliului Concurenței.

În cazul fondurilor speciale ce vizează sprijinirea investițiilor în surse regenerabile de energie, Bogdan Chirițoiu a anunțat că instituția pe care o conduce va veni în curând cu propuneri normative pentru a se putea scurta perioada de aprobare a proiectelor.

„Ideea este să avem mai rapid dezvoltate regenerabilele, și ca să poluăm mai puțin, dar și ca să fim mai puțin dependenți de Rusia și ideea să dureze mai puțin. Ne uităm și vom veni cu propuneri, acum, luna asta, luna următoare, trebuie să venim cu propuneri ca să scurtăm perioadele în care vor fi aprobate proiectele”, a detaliat șeful Consiliului Concurenței.

”Vor intra mulți bani în țară”

Bogdan Chirițoiu este optimist că România va atrage și cheltui banii europeni la dispoziție.

„Până acum, am depus pe PNRR două cereri de plată, a treia va fi importantă. O dată la șase luni, se vine cu o cerere de plată și ești monitorizat dacă ți-ai atins obiectivele. Până acum, le-am atins, dar până acum, e adevărat, a fost partea mai ușoară. A treia, a patra cerere vor fi cele dificile. Eu sunt convins că regulile le vom pune noi la punct. Dacă vom reuși să semnăm toate contactele? Și asta cred că vom reuși”, a spus Bogdan Chirițoiu.

Șeful Consiliului Concurenței a precizat că acum presiunea mare este pe stat, care trebuie să facă regulile, apoi presiunea se va muta pe companii să semneze contractele, iar în final să și lucreze.

„Nu o sa fie ușor, dar este un lucru bun, țara se va dezvolta, lucrurile vor merge mai bine, vor intra mulți bani în țară”, a conchis președintele Consiliului Concurenței.

Câți bani sunt alocați României

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat marți că, după transmiterea declarațiilor de cheltuieli din ianuarie, Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 a adus deja României peste 26 de miliarde de euro. În cursul lunii ianuarie, autoritățile de management au transmis declarații de cheltuieli în valoare totală de 184 de milioane de euro, iar în aceeași lună, noi contracte în valoare totală de 257 milioane de euro au fost semnate. Astfel, sumele totale primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanțări și rambursări, duc rata absorbției la 74% din alocarea UE aferentă programelor perioadei 2014 – 2020.

Conform ministrului, Politica de Coeziune 2021-2027 aduce României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri.

Prin PNRR, în total, România ar primi 14,248 miliarde de euro sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde de euro sub formă de împrumuri, un total de 29,2 miliarde de euro. Plățile pentru proiectele care vor fi incluse în programele din PNRR trebuie făcute până în decembrie 2026.

Urmărește interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, despre piața energiei: „Folosim toate instrumentele pe care le avem ca să încercăm să ținem lucrurile sub control”

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Ce făcea, de fapt, Vali Vijelie în timp ce soția lui anunța că divorțează după...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ești obligat să reduci viteza la trecerea de pietoni dacă NU traversează nimeni?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
S-a rupt lanțul de iubire dintre Livia Eftimie și Spike? Detaliul care i-a dat de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de...