EXCLUSIV VIDEO | ISC are o lipsă acută de personal, de aproape un sfert din grila aprobată de Guvern. Paul Racoviță: „Am încercat să îi aducem și de pe băncile școlii, nu a fost eficient”

Publicat: 02/12/2022, 14:00
Actualizat: 05/12/2022, 12:53

În toată țara sunt doar 350 de inspectori cu atribuții de control angajați în instituția ce reprezintă organul tehnic specializat care exercită controlul de stat în domeniul construcțiilor, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), o parte dintre ei cu contractele prelungite după vârsta de pensionare, și doar 20 de arhitecți care sunt implicați în urmărirea documentațiilor de urbanism. La nivelul ISC sunt 250 de posturi vacante pentru care este foarte greu să fie ocupate, atât din cauza „racolărilor” din piață, dar mai ales a salariilor și a lipsei de specialiști din țară, a explicat, la GÂNDUL EXCLUSIV, Paul Racoviță, inspectorul general al ISC.

Conform datelor agregate de instituție, după ultimii trei ani, ISC are în prezent în evidență peste 165.000 de obiective de investiții în execuție, respectiv lucrări autorizate de cele peste 3.500 de primării din România.

În primele șase luni din 2022 ISC a avut în total, peste 33.000 de activități – față de cele din anii anteriori – 86.000 sau peste 70.000 de activități – dintre care 11.000 de activități de control, după cum a precizat Paul Racoviță.

Astfel, toate aceste 11.000 de controale – soldate cu aproape 6.500 de neconformități constatate, în primele șase luni – au fost efectuate de o mână de oameni.

„Inspectori cu atribuții de control azi în instituție sunt 350 de oameni”, a subliniat inspectorul general.

Această situație „doare”, pentru că ISC are angajați în toată țara doar 350 de inspectori cu atribuții de control ceea ce, la un simplu calcul aritmetic, înseamnă cam 31,5 controale pe cap de inspector în primul semestru, dar, raportat la toate activitățile, sunt cam 100 de activități pe primele șase luni, aducă 120 de zile lucrătoare, în mare.

Mai mult, pe lângă faptul că sunt puțini, inspectorii trebuie să meargă în unele cazuri și în zone rău famate, cu localnici mai puțin deschiși la controale. „Avem, într-adevăr, o serie întreagă de neplăceri cu aceste zone. Sunt și investitori mai recalcitranți care își apără într-un mod mai vocal drepturile, uitând și de obligațiile pe care le au. Beneficiem, conform legii, și de sprijinul poliției, al jandarmeriei, al autorităților publice locale”, a detaliat inspectorul general al ISC.

„Avem un deficit de aproape 250 de inspectori, posturi vacante”

Conducerea instituției vrea să aducă oameni, iar grila de personal aprobată prin hotărâre de guvern permite angajarea de noi inspectori, nu trebuie făcute demersuri pentru mărirea ei, dat fiind că nici aceasta nu poate fi saturată.

„Sunt 1.016 posturi în total (în grila de personal aprobată – n.r.). Problema este că astăzi, când vorbim, avem un deficit de aproape 250 de inspectori, posturi vacante”, a spus, la GÂNDUL EXCLUSIV, Paul Racoviță, argumentând că de vină este „un cumul de factori”.

Din 350 de inspectori cu atribuții de control, peste 50 au prelugire după vârsta de pensie, a precizat inspectorul general al ISC, care admite că, deși dacă au experiență, vârsta, în această activitate, începe să își spună cuvântul. „I-am mai și rugat (să nu plece la pensie – n.r.) și chiar avem un județ cu trei inspectori cu atribuții de control”, a afirmat Paul Racoviță.

„Problema este mai mult decât delicată, pentru că acum trei, patru ani, Banca Mondială dădea un deficit de 10.000 de specialiști în construcții, nu muncitori. Din ce mai vorbesc cu foștii colegi care sunt constructori astăzi, dintr-o sută care intră în anul I, dacă termină zece facultatea. Construcțiile, ca facultate, institut, înseamnă muncă și mult efort”, a descris Paul Racoviță contextul pieței.

Ce salariu are un inspector ISC

În această realitate cotidiană, salariul net maxim al unui inspector în construcții este de 5.969 de lei, explică șeful ISC.

„Salariul e 50-55% din media pe economie. Nu poți să aduci un inspector… Bun, am încercat să îi aducem și de pe băncile școlii, de-abia terminată, nu a fost eficient, pentru că trebuie să ai ceva practică, să fi trecut prin anumite etape”, a precizat Paul Racoviță. „Bătaia” pe specialiști este aprigă, cei care nu sunt „furați” de piață, sunt atrași de administrațiile locale, care au de asemenea, mare nevoie de oameni pregătiți.

„Apropo de urbanism, PUZ-uri și așa mai departe, în toată țara instituția are 20 de arhitecți. Gândiți-vă câte mii de primării sunt. Dacă își dă fiecare dă zece certificate de urbanism și zece autorizații, cum aș putea, cu 20 de oameni, să acoperim la un nivel OK, pe această componentă de verificare a certificatelor de urbanism și autorizații de construire”, a detaliat șeful ISC.

Conform celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică (INS), în luna octombrie s-au eliberat 3.290 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale și 663 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale.

Sunt situații, pe componente mai simple, unde instituția alocă și inspectori ingineri.

„Dar deficitul pe specializările care sunt căutate în piață ne dau imaginea exactă a ceea ce putem și nu putem. Un exemplu: amenajări și construcții hidro – trei inspectori în toată țara, ăștia sunt. La instalații, în toată țara, 35, dar nouă nu sunt cu atribuții de control, adică sunt și în direcțiile din aparatul central, deci sunt 26 în toată țara”, a detaliat Paul Racoviță.

„Grila este OK, avem 250 de posturi de inspectori cu atribuții de control vacante. Am încercat, am scos înainte de apariția ordonanței de urgență cu blocarea posturilor în administrația publică. Ce să vă spun? Au luat și 6 puncte dintr-o sută, și 10 puncte, nu avem cum”, a precizat șeful ISC.

Urmăriți interviul integral:

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Cum se construiește în România. Paul Racoviță, inspector general ISC: „Nu putem nici să mergem să legitimăm vecinul, nici să intrăm în casă peste cineva”

EXCLUSIV VIDEO | ISC a câștigat un proiect european pentru a urmări execuția lucrărilor din țară. Paul Racoviță: „Se va vedea în sistem”

EXCLUSIV VIDEO. ISC a avut venituri de 320 de milioane de lei, din cotele datorate statului, în primele nouă luni. Paul Racoviță: „Nu suntem chiar atât de bogați”

EXCLUSIV VIDEO | Cât de gravă este situația PUZ-urilor de sector? Paul Racoviță, inspector general al ISC: „Nu mai poți nici gardul să îl construiești. Efectele sunt dezastruoase”

EXCLUSIV VIDEO | Mit sau realitate: se construia mai bine pe vremuri? Sfaturile inspectorului general al ISC pentru românii care caută să își cumpere o locuință

EXCLUSIV VIDEO | Cât de calificați sunt muncitorii străini veniți pe șantierele din România? Concluzia lui Paul Racoviță, inspectorul general al ISC

EXCLUSIV VIDEO | Autoritățile vor să reducă birocrația pentru regenerabile. Paul Racoviță: „O documentație de urbanism pentru un parc eolian nu spune nimic”

EXCLUSIV VIDEO | Este sau nu posibilă demolarea controversatei Cathedral Plaza? Răspunsul lui Paul Racoviță, inspectorul general al ISC

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Cum să faci 1 milion de euro în 5 ani! Discuție cu analistul financiar Iancu...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A vrut să experimenteze pe copil". Un tată și-a lăsat bebelușul să moară de foame...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer