FT: Isărescu, în locul lui Al Pacino, în „Dreptate pentru toți”: BCE și sistemul au întrecut măsura!

Redactor:
Victor Rotariu
BCE și toată construcția bancară au întrecut măsura i-ar spune Mugur Isărescu, nemulțumit de impactul crizei din zona euro, unui oficial bancar european de rang înalt, în locul lui Al Pacino într-o transpunere în prezent a filmului "Dreptate pentru toți", potrivit blogului FT.

Sid Verma, un jurnalist care scrie pe un blog găzduit de publicația Financial Times propune, pentru a demonstra problemele pe care le au statele non-euro din cauza crizei euro, reeditarea unui dialog celebru din filmul „Dreptate pentru toți”, din 1979, în care rolul principal a fost jucat de Al Pacino.

„Procesul” reeditat de către Verma, care îl propune pe Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în locul lui Pacino și un oficial BCE în locul judecătorului din filmul inițial, pornește de la premisa că Banca Centrală Europeană a făcut mult prea puțin pentru a ajuta statele din afara zonei euro să treacă mai ușor peste criză.

Jurnalistul a decupat fața lui Pacino de pe DVD-ul original și a pus-o pe cea a lui Isărescu și a prezentat varianta lui, în contextul financiar actual, a celebrului dialog din finalul filmului original. Verma a recunoscut că această comparație este ușor exagerată.

Dialogul imaginat de jurnalistul FT între Isărescu și oficialul BCE:

Isărescu: Dacă toată lumea este de acord că sunt nevinovat, cum se face că mă întorc la închisoarea pieței (financiare, n.r.)? BCE este vinovată că nu a reușit să consolideze situația monetară în ECE!

Oficialul BCE: Ai întrecut măsura! Am asigurat un suport de lichiditate pentru băncile din zona euro care operează în regiune!

Isărescu: Tu ai întrecut măsura! Tu ai întrecut măsura! Tot BCE-ul și construcția bancară au întrecut măsura!”

Jurnalistul FT explică faptul că a propus acest scenariu în baza faptului că statele din Europa Centrală și de Est sunt afectate deși nu au nicio vină în actuala criză a datoriilor suverane din zona euro. Asta înseamnă, inevitabil, că guvernatorii băncilor centrale din aceste state sunt puși într-o situație foarte incomodă, respectiv de a încetini sau de a opri o eventuală ieșire de capital bancar străin din propriile țări, dar și de a încerca, pe cât posibil, să stimuleze economia și să protejeze, dacă este cazul, moneda națională de eventuale atacuri.

FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere
Doinița Oancea rupe tăcerea! Adevărul despre despărțirea de bărbatul cu care urma să se căsătorească:...
Asta o va lovi în orgoliu pe Simona Halep! Șanse mari ca antrenorul înlăturat de...
Profesiile care ar urma să fie plătite în tichete. Ministrul Muncii vrea să elimine munca...
Cartierul Roşu din Amsterdam, înlocuit cu un centru „erotic”. Planurile primăriei în privinţa prostituţiei şi...
BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar
STUDIU. A fost identificată „mama” întregii familii a coronavirusului SARS-CoV-2. Când și unde a apărut...
EXCLUSIV. Cum au apărut Dragoș Buzăianu și noua iubită la LOFT Mamaia
Cele patru TEHNICI prin care femeile pot simți mai multă PLĂCERE. Sunt extrem de simple...
Cum și-a vopsit Porsche-ul un tânăr din Târgu-Jiu. Și-a pus și Dubai la număr, ca...
Cum a fost salvat Mihai Trăistariu de la faliment, chiar de Paște. Câți bani a...
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai...
Izvorul Tămăduirii 2021, prima mare sărbătoare din calendarul ortodox după Paște. Tradiţii şi obiceiuri
Vedete care suferă de boli grave. De ce poartă Bono de la U2 mereu ochelari...
Marele exod din România. Eurostat avertizează: România va înregistra una din cele mai abrupte reduceri...
Ideile de afaceri vin în moduri diferite şi câteodată sunt şi mai ciudate. Cum a...
Inchide