GÂNDUL FINANCIAR | Andreea Pipernea, CEO NN: ”Declinul demografic se va acentua, iar presiunea pe sistemul public de pensii va crește”. Soluțiile pentru o bătrânețe liniștită

Publicat: 29/09/2021, 11:21
Actualizat: 29/09/2021, 12:18

Populația României va scădea și va îmbătrâni – este un trend consolidat în ultimii ani și se va accentua în viitor, odată cu ieșirea la pensie a „decrețeilor” -, astfel că presiunea pe sistemul public de pensii va crește și este nevoie de un plan de economisire pe termen lung pentru a avea o bătrânețe cât de cât liniștită, a explicat, în emisiunea GÂNDUL FINANCIAR, Andreea Pipernea, CEO NN Pensii.

Sistemul public de pensii va fi supus unei presiuni din ce în ce mai crescute, odată cu scăderea numărului de contribuabili din generația numeroasă a „decrețeilor”, dar și pe fondul fenomenelor demografice care duc la îmbătrânirea populației României.

„Tractul demografic este deja consolidat, se vede de ani de zile, ne referim la inversarea piramidei vârstelor, faptul că populația de o anumită vârstă, matură, este din ce în ce mai numeroasă și cei tineri, care contribuie la sistemul de pensii de stat, sunt din ce în ce mai puțini. Asta din două motive, demografice, dar și de migrație”, a explicat Andreea Pipernea, CEO al NN, invitată în emisiunea GÂNDUL FINANCIAR.

Reprezentanta fondului de pensii private, care gestionează active de peste 30 de miliarde de lei, a detaliat tendințele sistemului public.

„Este un trend care este clar consolidat. Situația, sigur se va accentua în anii următori, pentru că ceea ce știm deja, din punct de vedere demografic, este că cea mai numeroasă generație – așa-numita generație a decrețeilor -, abia urmează să iasă la pensie, în următorii ani, deci clar presiunea pe sistemul public va crește, astea fiind doar influențele demografice, fără să mai vorbim de situația structurală a bugetului și a deficitului bugetar”, a explicat Andreea Pipernea.

„Aceasta este situația de bază, în care importanța pensiilor private – pilonul II, care este obligatoriu și pilonul III, care e facultativ – devine din ce în ce mai mare. Și, în general, a economisi pe termen lung, pentru că sunt mai multe modalități prin care ne putem ocupa de bătrânețea noastră”, a conchis invitata emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.

România va pierde milioane de locuitori în următorii ani

România avea, la 1 ianuarie 2021, o populație de 19.186.000 de persoane, cu 142.600 mai puțin decât cu un an în urmă, potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică (INS). Au fost mai puțini născuți-vii, iar românii au continuat să emigreze, astfel că, per ansamblu, se accentuează atât îmbătrânirea demografică, cât și raportul de dependență economică între generații. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, la 1 ianuarie 2021, comparativ cu 1 ianuarie 2020, remarcându-se creșterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste), potrivit INS.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, la 1 ianuarie 2021. Ponderea populaţiei cu vârste între 0 – 14 ani în totalul populaţiei a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021).

Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).

Populația României se va reduce considerabil în următorii ani, iar îmbătrânirea populației se va accentua, arată specialiștii INS.

Conform studiului INS „Proiectarea populației României pe regiuni de dezvoltare și județe, la orizontul 2070”, publicat anul trecut, pe baza cifrelor din 2019, 19.370.400 locuitori, în varianta constantă – o „variantă reper”, cu rol de a compara rezultatele obţinute prin menţinerea valorilor fertilităţii, speranţei de viaţă şi migraţiei nete din anul 2019, înregistrate în cadrul fiecărui judeţ -, România ar urma să ajungă în anul 2070 la 10,8 milioane de locuitori.

În varianta optimistă, pentru anul 2070, rezultatul proiectării la nivel naţional este de 15,3 milioane de locuitori, iar în varianta pesimistă, de 11,8 milioane de locuitori.

Varianta medie reprezintă varianta cea mai plauzibilă asupra evoluţiei populaţiei, pe baza căreia România ar urma să aibă, în anul 2070, o populaţie rezidentă de 13,2 milioane de locuitori. În varianta intermediară, populaţia rezidentă este estimată, în anul 2070, la 13,8 milioane de locuitori. În toate variantele de proiectare, populaţia rezidentă a ţării se va reduce cu valori cuprinse între 4,1 milioane de persoane (varianta optimistă) şi 8,6 milioane de persoane (varianta constantă).

Care este raportul dintre pensionari și salariați

În trimestrul II al anului 2021, numărul mediu de pensionari a fost de 5.085.000 de persoane, în scădere cu 14.000 faţă de trimestrul precedent, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat fiind de 4.657.000 de persoane, în scădere cu 8.000 faṭă de trimestrul precedent, potrivit ultimelor date ale Institutului Național de Statistică.

Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10, dar acesta prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariați în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeṭul Giurgiu ṣi 14 la 10 în judeṭele Botoṣani ṣi Vaslui.

Pilonul II, creștere de 28% față de anul trecut

Sistemul pensiilor private din România a cumulat active în cuantum de 87,70 miliarde lei la finalul lunii iunie 2021, în creștere cu 28% comparativ cu luna iunie a anului precedent și cu 5% comparativ cu martie 2021.

La data de 30 iunie 2021 erau înscriși 8,25 milioane de participanți la cele 17 fonduri de pensii private, față de numărul de la finalul lunii iunie 2020, de 8,07 milioane de participanți, conform celui mai recent raport publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat – Pilonul II – a fost de 84,41 miliarde de lei la finalul primului semestru al anului 2021, în creștere cu aproximativ 28% comparativ cu aceeași dată a anului 2020.

Numărul participanților înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la 30 iunie 2021 a fost de 7,70 milioane de persoane, față de 7,56 milioane de persoane înregistrate în luna iunie a anului 2020.

În Pilonul III, valoarea totală a activelor nete a fost de 3,24 miliarde de lei la finalul primului semestru al anului 2021, în creștere cu aproximativ 24% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Numărul de participanți înregistrați în sistemul pensiilor facultative, la 30 iunie 2021, a fost de 546.022 persoane, comparativ cu 517.057 persoane înregistrate la 30 iunie 2020, arată datele ASF.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului