Gândul LIVE: Ce salariu poate să obțină un absolvent de ASE. Cum îți crești câștigurile cu până la 400 de lei

Gândul LIVE: Ce salariu poate să obțină un absolvent de ASE. Cum îți crești câștigurile cu până la 400 de lei
Publicat: 14/03/2013, 16:03
Actualizat: 21/03/2019, 21:10

Un absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE) poate să obțină, la începutul carierei, din partea angajatorului un salariu brut lunar cuprins între 1.500 și 2.500 de lei, a declarat Oana Datki, country manager Consulteam România, în cadrul ediției de miercuri a Gândul LIVE.

„Dacă a terminat o facultate de acest gen poate intra pe un post de entry level în zona financiară a unei organizații și acum vorbim de un salariu de 1.500 – 2.500 de lei pe lună”, a explicat Datki.

Ea a mai adăugat că pentru un tânăr care își dorește să obțină un salariu mai mare sunt importante atât cunoștințele din domeniul IT, cât și cunoașterea unor limbi străine, „cu cât mai exotice și mai căutate, cu atât mai apreciate de către angajator”.

Potrivit specialistului în resurse umane, astfel de competențe pot crește salariul pe care îl poate primi un tânăr angajat cu sume cuprinse între 200 – 400 de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică