HARTA ALIMENTELOR. Cu cât ar trebui să se scumpească mâncarea de bază. Care sunt CELE MAI COSTISITOARE JUDEȚE

Publicat: 08/10/2012, 23:36
Actualizat: 21/03/2019, 06:50

Românii se pot aștepta la majorări ale prețurilor alimentelor chiar și cu 20% în perioada imediat următoare. De asemenea, în ciuda faptului că prețul cărnii de pasăre a crescut față de finalul lunii februarie chiar și cu 1,2 lei, fermierii își doresc ca el să se majoreze cu până la 15% pentru a nu mai înregistra pierderi.

Scumpirile materiilor prime și ale prețurilor la utilități vor influența și ele în următoarele luni prețul alimentelor vândute în piețele din România.

„Atât timp cât prețul materiilor prime a crescut la nivelul întregii Uniuni Europene, prețurile la alimente au crescut. De exemplu, în România cerealele s-au scumpit cu până la 90%. Materiile prime duc la o scumpire indirectă a cărnii”, a declarat pentru gândul Sorin Minea, președintele Romalimenta.

„În toată Uniunea Europeană, prețurile la alimente au un trend de creștere, iar România nu face excepție”, ne-a mai explicat Minea, fără a face însă o referire la nivelul procentual al scumpirilor care îi așteaptă pe români. „Dumnezeu știe cu cât s-ar mai putea scumpi”, a mai adăugat el.

Prețurile cărnii de pasăre ar trebui să crească cu până la 15%

Cea mai scumpă carne de pasăre poate fi cumpărată din piețele aflate în județul Prahova, unde kilogramul poate ajunge să coste chiar și 15,2 lei, potrivit datelor făcute publice de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). O situație similară se întâlnește și în județul Timiș, unde kilogramul de carne de pasăre poate fi cumpărat cu prețuri cunprinse între 8 lei și 15 lei.

La finalul lunii februarie a acestui an, piețele din care se putea cumpăra carne de pasăre cel mai scump erau cele din Vaslui, din Bihor și din Dolj unde prețul unui kilogram putea să ajungă până la 14 lei.

În ciuda faptului că un kilogram de carne de pasăre poate fi cumpărat din piețe cu până la 15,2 lei, președintele Uniunii Naționale a Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR) susține că, de fapt, prețurile „de la poarta fermei” ar trebui să se majoreze cu până la 15% pentru ca cei din domeniu să nu mai înregistreze pierderi.

„Ar fi necesară o creștere de prețuri la > de 10-15%, pentru că în prezent crescătorii de păsări lucrează în pierdere. Nu știu dacă această măsură va putea fi pusă în practică, având în vedere puterea de cumpărare scăzută de pe piața internă. Vom vedea”, a declarat pentru gândul Ilie Van, președintele UNCPR.

Topul județelor unde carne de pasăre se vinde cel mai scump

Loc Județ lei/kg de carne de pasăre
1 Prahova 10,5 – 15,2
2 Timiș 8 – 15
3 Tulcea 9 – 14
4 Alba 8 – 14
5 București 12,5 – 13,5

Sursă: date MADR

Și locuitorii județelor Tulcea și Alba sunt nevoiți să scoată din buzunar sume mai mari de bani pentru a cumpăra un kilogram de carne de pasăre, prețul variind între 8 lei și 14 lei. În piețele din Capitală, carnea de pasăre poate fi achiziționată cu prețuri cuprinse între 12,5 lei/kg și 13,5 lei/kg.

Motivele pentru care prețul cărnii de pasăre ar trebui să se majoreze țin, în opinia lui Van, de dublarea prețului cerealelor față de anul trecut, de majorarea prețurilor la gaze și de majorarea tarifelor la energie electrică. De asemenea, potrivit spuselor președintelui UNCPR, în luna septembrie a acestui an, prețul la acest sortiment de carne a crescut la poarta fermelor cu doar 1,5%.

Carnea de pasăre s-ar putea scumpi, însă, până la sfârșitul anului 2012, din cauza majorării de preț la furaje cu 35% la poarta fermelor, procent care se regăsește, în mod normal, triplat pe rafturile magazinelor, după cum a explicat Van, pentru Mediafax.

„Prețurile la furaje au crescut cu 30-35% începând cu luna august, din cauza secetei și a producției mai mici din această toamnă”, a mai declarat el.

În perioada ianuarie-august 2012, carnea de pasăre s-a scumpit, potrivit datelor făcute publice de către reprezentanții Institutului Național de Statistică, cu 2%.

Topul județelor în care carnea de pasăre se vinde cel mai ieftin

Loc Județ lei/kg de carne de pasăre
1 Dâmbovița 8 – 8,5
2 Bihor 7 – 9
3 Constanța 7,4 – 9
4 Neamț 7,5 – 9
5 Iași 8,5 – 9

Sursă: date MADR

La polul opus, cea mai ieftină carne de pasăre poate să fie cumpărată din județe precum Dâmbovița sau Bihor, unde prețul unui kilogram poate varia între 7 lei și 9 lei. Prețuri scăzute la carnea de pasăre se întâlnesc și în piețele din județele Constanța, Neamț sau Iași.

La finalul lunii februarie a anului în curs, cea mai ieftină carne de pasăre se găsea în piețele din județul Cluj, unde prețul varia de la 5,8 lei/kg la 6,5 lei/kg, dar și în județele Sibiu, Alba și Argeș, unde prețul nu depășea 9 lei/kg.

Harta prețurilor alimentelor în luna septembrie 2012. (Click pentru a mări)

Sursă: gândul.info (date MADR)

Carne de porc cu până la 20 de lei pe kilogram în Ilfov

Locuitorii din județul Ilfov cumpără din piețe cea mai scumpă carne de porc la nivel național. Astfel, românii de aici pot fi nevoiți să dea între 15 lei și 20 de lei pe kilogram. Alte piețe scumpe, atunci când vine vorba de prețul acestui sortiment de carne, sunt cele din Sibiu și din Teleorman, unde kilogramul de carne de porc poate fi cumpărat cu sume cuprinse între 15 lei și 17 lei.

Spre comparație, la finalul lunii febriarie a acestui an, canea de porc putea fi cumpărată cu cel mult 18 lei pe kilogram, în cazul județului Bistrița-Năsăud.

Topul județelor în care carnea de porc se vinde cel mai scump

Loc Județ lei/kg de carne de porc
1 Ilfov 15 – 20
2 Sibiu 16 – 17
3 Teleorman 15 – 17
4 Mureș 14 – 17
5 Prahova 13 – 17

Sursă: date MADR

În schimb, din piețele aflate în județul Satu Mare, românii pot cumpăra cea mai ieftină carcasă de porc, cu 9,5 lei/kg -10 lei/kg. O situație similară se înregistrează și în cazul județelor Vrancea, Brăila sau Ialomița, unde prețul unui kilogram de carne de porc nu depășește 12 lei.

În luna februarie a acestui an, situația era însă diferită. Cea mai scumpă carcasă de porc putea fi cumpărată din județe precum Vaslui, 12 lei/kg – 14 lei/kg, Covasna, 11 lei/kg-15 lei/kg, sau Hunedoara, 10 lei/kg – 15 lei/kg.

Topul județelor în care carnea de porc se vinde cel mai ieftin

Loc Județ lei/kg de carne de porc
1 Satu Mare 9,5 – 10
2 Vrancea 9 – 11
3 Brăila 9,5 – 11,5
4 Ialomița 10 – 12
5 Neamț 11 – 12

Sursă: date MADR

Scumpiri de 20% în octombrie la produsele din lapte

Începând cu luna octombrie, românii ar putea să cumpere de pe rafturile magazinelor produse lactate cu 20% mai scumpe, potrivit reprezentanților Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

„În luna octombrie, ne așteptăm la o scumpire cu 20% a produselor proaspete din lapte, din cauza majorărilor de preț la utilități”, a declarat pentru gândul Dorin Cojocaru, directorul general APRIL. El explică, de asemenea, că dacă în urmă cu câțiva ani cei din domeniu puteau să își facă „un plan de afaceri pe câteva luni înainte”, acum situația este cu totul diferită. „Se petrec lucruri greu de explicat. Cererea este foarte mare, imediat scade, aparent inexplicabil, din cauza pieței negre”, a mai adăugat Cojocaru.

Unde se vând cel mai scump telemeaua și laptele

Cele mai scumpe piețe la telemea se găsesc în Bacău, unde acest produs este comercializat cu prețuri cuprinse între 12 lei/kg și 30 lei/kg.

Piețe scumpe se găsesc și în județele Maramureș, Covasna, Cluj și Vâlcea, unde kilogramul de telemea se vinde cu 13,5 lei – 24 lei, 11 lei – 26 lei, 9 lei – 25 lei, respectiv 9 lei – 24 lei.

Telemeaua s-a ieftinit, însă, în județul Constanța. Față de finalul lunii februarie, când constănțenii scoteau din buzunar până la 28 de lei pentru un kilogram, acum ei nu trebuie să plătească mai mult de 20 de lei pe kilogramul de telemea.

Litrul de lapte se vinde cel mai scump în piețele de județele Dolj și Botoșani, unde prețul său variază între 4 lei și 5 lei. Alte piețe scumpe în cazul acestui produs se găsesc în județele Covasna, Satu Mare sau Gorj, unde litrul de lapte se vinde cu 3 lei – 4,5 lei, respectiv 3 lei – 3,5 lei.

În Capitală, litrul de lapte este comercializat cu prețuri cuprinse între 2,5 lei și 3 lei.

Harta prețurilor alimentelor în luna februarie 2012. (Click pentru a mări)

Sursă: gândul.info

De unde poți cumpăra telemea și lapte la cele mai mici prețuri

În momentul de față, cele mai ieftine piețe la telemea se găsesc în județele Sibiu, Bistrița-Năsăud, Ialomița și Bihor, unde românii pot cumpăra astfel de produse cu sume cuprinse între 12 lei/kg – 15 lei/kg, 10,5 lei/kg – 15 lei/kg, respectiv 10 lei/kg – 15 lei/kg și 9 lei/kg – 15 lei/kg.

La sfârșitul lunii februarie, cea mai ieftină telemea putea fi achiziționată din piețele aflate în județul Argeș, unde aceasta era comercializată cu 9 lei pe kilogram, dar și din piețele din Călărași, unde kilogramul de telemea nu se vindea cu mai mult de 11 lei.

De asemenea, laptele se vinde cel mai ieftin în Bihor, 1,5 lei/litru – 2,5 lei/litru, și în piețele din Iași, Bacău, Galați, Giurgiu, Arad, Mehedinți, Vaslui, Suceava, Tulcea și Brașov, unde litrul de lapte se vinde cu cel mult 2,5 lei.

În februarie, argeșenii puteau cumpăra litrul de lapte cu 1,5 lei, în timp ce buzoienii erau nevoiți să plătească un preț de trei ori mai mare pentru aceeași cantitate. În piețele din Sibiu un litru de lapte se vindea cu 2,5 lei, iar în București el era comercializat la un preț aproape de două ori mai mare.

Atenționarea directorului APRIL: Doar 30% lapte la litru în magazine

Potrivit directorului general al APRIL, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ar trebui să realizeze controale mai amănunțite în magazine atunci când vine vorba despre laptele comercializat aici.

„În următoarea perioadă, ANPC va avea mult de lucru. Unele produse nu au termen de expirare afișat pe ele. Pe produs scrie mare lapte, un litru costă 2 lei și ceva, se vinde la raionul de lactate, dar 50% din conținut este zer (perment) și doar 30% este lapte”, a mai declarat pentru gândul Cojocaru.

Kilogramul de cartofi a ajuns să coste 3 lei în Bihor

Cele mai mari prețuri la cartofi sunt afișate în piețele din județul Bihor, unde românii pot plăti chiar și 3 lei/kg. În județele Iași și Mureș, cartofii pot fi cumpărați cu până la 2,5 lei/kg, în timp ce bucureștenii pot să îi achiziționeze cu prețuri cuprinse între 1,5 lei și 2 lei pe kilogram.

Spre comparație, la finalul lunii februarie a acestui an, un kilogram de cartofi putea fi cumpărat în Mureș cu prețuri cuprinse între 1 leu și 2 lei pe kilogram.

Topul județelor în care kilogramul de cartofi se vinde cel mai scump

Loc Județ lei/kg de cartofi
1 Bihor 1,5 – 3
2 Mureș 2 – 2,5
3 Iași 1,5 – 2,5
4 Ilfov 1,4 – 2,1
5 Alba, București, Harghita 1,5 – 2

Sursă: date MADR

La polul opus, cartofii pot fi cumpărați cel mai ieftin din Buzău, cu 0,6 lei/kg – 1 leu/kg, și din Hunedoara, cu 0,8 lei/kg – 1 leu/kg. În piețele din Suceava, kilogramul de cartofi poate costa în prezent între 1 leu și 1,3 lei, față de 0,5 lei – 0,8 lei în luna februarie.

Prețuri scăzute la acest produs se înregistrau în februarie și în județele Covasna și Harghita, unde cartofii puteau fi cumpărați cu 0,8 lei/kg – 1 leu/kg, respectiv cu 0,4 lei/ kg – 0,5 lei/kg.

Topul județelor în care kilogramul de cartofi se vinde cel mai ieftin

Loc Județ lei/kg de cartofi
1 Buzău 0,6 – 1
2 Hunedoara 0,8 – 1
3 Sălaj 0,8 – 1,2
4 Tulcea 1 – 1,2
5 Suceava 1 – 1,3

Sursă: date MADR

Merele se vând cu până la 5,2 lei în Sălaj

Locuitorii din județul Sălaj sunt nevoiți să cumpere merele cu cel mai „piperat” preț de pe piața din România. Astfel, un kilogram de mere în Sălaj poate varia între 3,7 lei și 5,2 lei.

De asemenea, în Dâmbovița, Prahova și Mehedinți, merele pot și cumpărate cu prețuri cuprinse între 3 lei și 5 lei.

În schimb, cele mai scumpe mere se vindeau la finalul lunii februarie în piețele din București, cu până la 6 lei pe kilogram, în timp ce în prezent în Capitală kilogramul de mere este comercializat cu prețuri cuprinse între 3,5 lei și 4 lei.

Tot în aceeași perioadă, merele se vindeau cu 4,5 lei/kg în județul Dâmbovița, cu 4,5 lei/kg în Iași și cum 3,8 lei/kg în Timiș, față de 4 lei/kg – 5 lei/kg, respectiv 2,5 lei/kg – 5 lei/kg și 3 lei/kg – 4 lei/kg în prezent.

Topul județelor în care kilogramul de mere se vinde cel mai scump

Loc Județ lei/kg de mere
1 Sălaj 3,7 – 5,2
2 Dâmbovița 4 – 5
3 Prahova 3,5 – 5
4 Mehedinți 3 -5
5 Argeș, Iași,Olt 2,5 – 5

Sursă: date MADR

La polul opus, cele mai ieftine mere pot fi cumpărate din Bihor, unde kilogramul nu depășește 2 lei, dar și din Giurgiu și Gorj, unde kilogramul de mere poate fi achiziționat cu 2 lei/kg – 2,5 lei/kg.

Topul județelor în care kilogramul de mere se vinde cel mai ieftin

Loc Județ lei/kg de mere
1 Bihor 1 – 2
2 Giurgiu, Gorj 2 – 2,5
3 Bistrița-Năsăud 2,5-2,8
4 Buzău, Tulcea 2 – 3
5 Suceava 2,5 – 3

Sursă: date MADR

Ouăle se vând cel mai scump în Prahova

În prezent, prahovenii trebuit să scoată din buzunar între 0,7 lei și 1,2 lei atunci când vor să cumpere un ou acesta fiind cel mai mare preț cu care sunt vândute ouăle la nivel național.

În județele Brașov, Mehedinți și Iași, ouăle pot fi cumpărate cu 0,9 lei – 1 leu pe bucată, respectiv 0,6 lei – 1 leu pe bucată și 0,8 lei – 1 leu pe bucată.

La sfârșitul lunii februarie, ouăle ajuseseră că coste până la un leu pe bucată în urma unor scumpiri aplicate pentru ca producătorii să își poată acoperi investițiile realizate pentru a respecta o prevedere europeană privind reducerea numărului de păsări din cuști.

„La poarta fabricii, ouăle s-au scumpit recent, ajungând să se vândă cu 0,5-0,55 lei bucata. Motivul îl constituie schimbarea cuștilor pentru găini. În noile cuști, densitatea păsărilor scade cu 25%”, explica la acea vreme pentru gândul președintele UNCPR.

„De la 1 ianuarie 2012, toți producătorii europeni sunt obligați să schimbe cuștile pentru găini. Ouăle care provin din cuștile vechi nu mai pot fi vândute în coajă. Ele merg la procesare. Ca urmare, oferta de ouă este mai scăzută iar prețul a crescut”, adăugă el.

În momentul de față, românii pot cumpăra ouă ieftine din piețele aflate în județele Sălaj, Arad, Giurgiu sau Ilfov, unde acestea se vând cu până la 0,5 lei bucata.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31...
Viața la bloc. Se schimbă regulile pentru chiriași
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Câți bani alocă Pentagonul pentru avionul care va înlocui F-22 Raptor?