HARTA SALARIILOR DIN ROMÂNIA. Cu cât au crescut anul trecut veniturile în județul tău

Redactor:
Corina Vârlan
În Capitală, salariul mediu net în decembrie 2011 a crescut cu peste 8,5%

Salariul mediu net era, la nivel național, în luna decembrie a anului trecut, cu 7,2% mai mare față de aceeași perioadă a anului precedent. La nivel județean apar însă diferențe semnificative între câștigurile medii nete lunare ale angajaților.

„Diferențele pot fi generate de structura economică industrială care e posibil să fi performat mai bine decât în 2010”, a declarat pentru gândul Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Astfel, dacă în județul Covasna s-a înregistrat, în luna decembrie a anului 2011, cea mai mare creștere a salariului mediu net la nivel național din ultimul an, în județe precum Harghita sau Giurgiu creșterea a fost de sub 1% în același interval de timp. În 2011 s-au înregistrat și scăderi ale salariului mediu net, în județe precum Gorj, Constanța și Suceava, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

„Gorjul este un județ sărac eminamente, dependent de industria extractivă, de industria de producție mică și probabil că nu au avut o producție care să le permită angajatorilor să crească salariile”, ne-a mai explicat Pârvan. El a mai adăugat că în cazul județelor unde s-au înregistrat creșteri semnificative ale salariilor medii nete „în principiu sectorul privat a avut grijă să încerce să recompenseze salariații având în vedere reducerile dramatice din 2010”.

În Capitală, salariul mediu net a fost în decembrie 2011 cu peste 8,5% mai mare față de aceeași perioadă a anului precedent, acesta ajungând la 2.328 de lei. gândul vă prezintă o analiză a câștigurilor salariale din România în 2011.

Cu cât au crescut salariile în 2011

În județul Covasna s-a înregistrat anul trecut cea mai mare creștere a salariului mediu net din România, de 21,95%, față de perioada similară a anului 2010. Astfel, salariul mediu net obținut de către covăsneni în ultima lună a lui 2011a fost de 1.239 de lei, cu 223 de lei mai mare față de finalul anului anterior.

Pe locul al doilea în acest top se află salariații din Brăila, al căror salariu mediu net lunar, la finele anului trecut, a fost cu 15,18% mai mare față de perioada similară a lui 2010. Astfel, ei au încasat un salariu mediu net lunar de 1.229 de lei.

Brăilenii sunt urmați în clasament de către angajații companiilor din județele Călărași, Ialomița, Mehedinți, Olt, Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin, ale căror salarii medii lunare din decembrie 2011, au fost cu peste 12% mai mari față de cele pe care le-au obținut în decembrie 2010.

(Click pentru a mări)

Sursă infografic: gândul.info (Corina Vârlan)

La polul opus, în ciuda faptului că au obținut în ultima lună a anului trecut al șaptelea cel mai mare salariul mediu net înregistrat la nivel național, de 1.564 de lei, câștigurile gorjenilor au scăzut cu 105 lei, deci cu 6,29%, față de decembrie 2010.

O situație similară s-a înregistrat și în județul Constanța unde, în decembrie 2011, salariul a fost cu 30 de lei, aproape 2%, mai mic față de cel de la finalul anului anterior.

Sursă tabel: gândul.info, date INS

Alte județe în care salariații au primit mai puțini bani în aceeași perioadă sunt Suceava, Buzău, Tulcea și Botoșani, diferențele față de 2010 fiind însă de cel mult 7 lei.

În ce județe s-au încasat cele mai mari salarii din România

Cel mai mare salariu mediu net a fost încasat în luna decembrie a anului trecut de către angajații din București, de 2.328 de lei, față de perioada similară a anului 2010 el a înregistrând o creștere de 183 de lei.

Locul al doilea în topul celor mai mari salarii medii nete obținute de către români în ultima lună a anului precedent este ocupat de către ilfoveni, cu 2.218 de lei, unde salariul a crescut în perioada decembrie 2010 – decembrie 2011 cu 208 lei, ei fiind urmați în clasament de către sibieni, care au obținut un salariu mediu net de 1.725 de lei în ultima lună a anului trecut.

Sursă tabel: gândul.info, date INS

Cele mai mici câștiguri nete lunare au fost obținute de către angajații județului Harghita, unde salariul mediu net în decembrie 2011 a fost de 1.031 de lei. Alte câștiguri medii lunare nete mici au fost înregistrate, la nivel național, și în județele Suceava, Maramureș și Vrancea, de 1.048, 1.079 și respectiv de 1.086 lei.

FOTO:
gândul.info (Corina Vârlan)
104 milioane de euro pentru FCSB. Gigi Becali a bătut toate recordurile din Liga 1
Brigitte, șocată de ce a aflat! Sara i-a spus ce face Florin Pastramă în lipsa...
FOTO. Antonia a pozat fără jenă sau inhibiții! Și-a arătat complet trupul într-un body prea...
Saraca… Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta… Totul a fost dezvăluit...
Scandal în familia lui Gigi Becali! S-a certat cu nepotul Vasile Geambazi! Motivul de la...
Trucurile de pe WhatsApp de care nici nu știai. Românii trebuie să le afle cât...
Valul trei. Suedia, care evitase iniţial restricţiile anti-COVID, accelerează campania de vaccinare
BANCUL ZILEI – Ce au făcut două virgine din București
Șefa serviciilor de informații din SUA, noi precizări despre originea coronavirusului. Ipotezele luate în calcul
Brigitte, șocată de ce a aflat! Sara i-a spus ce face Florin Pastramă în lipsa...
Locul din România considerat printre cele mai FRUMOASE din întreaga lume. „Un colț parcă rupt...
Adevărul despre salamul de Sibiu pe care românii nu îl știu. Ce conține, de fapt
Se schimbă Codul Rutier: românii vizați direct de decizie. Aceste greșeli duc la amenzi mari
Momente uluitoare la metrou. O cunoscută vedetă a lăsat perplecși călătorii dintr-o staţie FOTO
ȘOC în lumea muzicii românești: Marele cântăreț A MURIT
Cum să ții postul profesionist. Alimentul vegan cu mai multe proteine decât carnea de pui
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Modificare importantă făcută de Lidl. Ce schimbare importantă pe care trebuie să o ştie toţi...
Inchide