Mesajul premierului italian pentru Germania: „Ajunge! Grecia aparține zonei euro”

Mesajul premierului italian pentru Germania: Ajunge! Grecia aparține zonei euro
Publicat: 12/07/2015, 13:56
Actualizat: 20/07/2015, 16:31

„Acum, bunul simț trebuie să prevaleze și să se ajungă la un acord. Italia nu vrea ca Grecia să iasă din zona euro, iar Germaniei îi spun: Ajunge!”, a declarat Renzi, citat de Il Messaggero.

„Acum că Tsipras a făcut propuneri în conformitate cu cerințele europene, trebuie neapărat să semnăm un acord. Să umilești un partener european după ce Grecia a renunțat la aproape tot, este de neconceput”, a adăugat premierul italian.

Ministrul german al Finanțelor a transmis reprezentanților țărilor sceptice în ceea ce privește planul de reformă a lui Alexis Tsipras, în care se arată că măsurile anunțate de prim-ministrul grec – reformarea pieței muncii, a sectorului public, a sistemului bancar și privatizările – nu pot constitui baza pentru un nou program de salvare a Greciei, și că este nevoie de o soluție sustenabilă. Documentul îl puteți citi AICI.

Alături de Italia este și Franța, care susține găsirea unei soluții pentru Grecia în interiorul uniunii monetare.

La polul opus se află Germania și alte 10 care sunt sceptice în ceea ce privește sustenabilitatea măsurilor propuse de Tsipras. Printre aceastea se numără și Finlanda, al cărei ministru de Finanțe, Alexander Stubb, a fost somat sâmbătă de către Parlamentul țării sale să negocieze o ieșire a Greciei din zona euro.

Summitul de urgență al celor 28 de șefi de stat și de guverne din UE de duminică a fost anulat, pentru ca negocierile „foarte dificile” în vederea ajungerii la un acord asupra unui al treilea plan de salvare a Greciei de la faliment să continue, a anunțat Donald Tusk.

Acesta a declarat că reuniunea liderilor din cadrul Eurogrupului va avea loc, așa cum s-a programat, duminică, la ora 14.00 GMT (17.00, ora României) și că va „dura până încheiem un acord cu Grecia”.

Miniștrii Finanțelor din zona euro nu au reușit, sâmbătă, după aproximativ nouă ore de negocieri, să ajungă la un acord asupra reformelor promise de Grecia în schimbul unui plan de salvare, și urmau să se întâlnească din nou duminică, la ora locală 11:00 (12:00, ora României).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine