Dan Straut
22.06.2018
Financiar

Ministrul român al Finanțelor, Eugen Teodorovici, preia președinția Consiliului Guvernatorilor BEI

Ministrul român al Finanțelor, Eugen Teodorovici, preia președinția Consiliului Guvernatorilor BEI
Ministrul român al Finanțelor, Eugen Teodorovici, preia președinția Consiliului Guvernatorilor BEI

Decizia a fost luată în cadrul reuniunii anuale desfășurată vineri, 22 iunie, la Luxembourg, precizează Ministerul Finanțelor, într-un comunicat.

„Am în vedere să sprijin BEI în activitatea sa pentru a acționa în interesul și pentru bunăstarea cetățenilor Uniunii Europene. Solidaritatea și convergența vor reprezenta pilonul central al acțiunilor Băncii în cadrul politicilor sale de finanțare. În același timp, împreună cu BEI, voi acționa pentru îmbunătățirea managementului riscurilor financiare/non-financiare și pentru adoptarea măsurilor necesare pentru conformarea cu cele mai bune practici în domeniul bancar”, a declarat Eugen Teodorovici.

Președinția Consiliului Guvernatorilor BEI este asigurată de fiecare stat membru prin rotație, în conformitate cu protocolul stabilit de Consiliul Uniunii Europene. Aceasta este preluată în cadrul reuniunii anuale a Consiliul Guvernatorilor BEI și se exercită începând din ziua următoare.

Banca Europeană de Investiții (BEI) este un organism independent care adoptă propriile decizii în materie de împrumut și creditare pentru proiecte ce sprijină creșterea economică, crearea de locuri de muncă, finanțarea mixtă, garanții și consiliere în vederea promovării obiectivelor Uniunii Europene.

BEI colaborează cu alte instituții ale UE, în special cu Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE.

×
Inchide